Nașterea în veșnicie

Două evenimente intens comentate ale lunii iulie se leagă profund de un concept esențial transmis din Antichitate: kalokagathia. În urma unei cercetări minuțioase, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a aprobat canonizarea a 16 sfinți români care fac parte din ceata martirilor și mărturisitorilor din închisorile comuniste.

Îndelung așteptată, ea des­chide calea altor canonizări, spre întregirea cetei ce a pornit, așa cum sugera titlul unei lucrări minunate, din temnițe spre sinaxare. Nădăjduim să ajungă întreagă acolo, indiferent de obstacole. Pentru rugăciunile lor, poate va avea loc cândva și un proces al comunismului, pentru echilibru. Va fi necesar. Mai ales că aceleași persoane au fost alese în poziții cheie la instituțiile europene, deci politicile privind educația sexuală cu accent pe incluziunea persoanelor dezorientate, imigrația și problemele de mediu vor continua în aceeași notă de stânga. Ioan Ianolide anticipa aceste vremuri, parafrazând cuvintele lui Valeriu Gafencu: „Comunismul (ateismul) va fi învins, dar să fiţi atenţi cu ce va fi înlocuit!”

Un august fierbinte

Pe site-ul unei clinici este anun­țată o premieră în Europa Centrală și de Sud-Est: „Susținem tinerii prezenți la Electric Castle să se distreze responsabil, oferindu-le teste gratuite pentru depistarea principalelor boli cu transmitere sexuală, în cadrul primului centru mobil de testare BTS (*boli cu transmitere sexuală) adus la eveniment”. O echipă va desfășura la fața locului activități specifice de educație sexuală. Deși bune la prima vedere, astfel de inițiative au ca efect încurajarea promiscuității prin elementul de siguranță pe care par să îl aducă. Nu demult, părintele Ieronim Pătrulescu, într-un cuvânt important privind nașterea oamenilor, observa că o primă naș­tere, conform Sfintei Scripturi, este cea din bărbat, adică momentul în care, „în prezența frumosului, băr­bații concep, fie pe plan spiritual”, inspirația fiind tradusă în artă, „fie pe plan fizic”.

De aceea, privind educația sexuală sau concertele, pă­rintele afirma că nuditatea sau indecența tinerelor sporește, prin frustrare, agresivitatea bărbaților și, de aici, necesitatea unei pregătiri pentru decență și feciorie. Aceasta ar elimina motivația unor astfel de premiere și toată panoplia de manifestări ale tinerilor, de la hărțuire până la violență.

Greu de împlinit

Obișnuiam să folosesc la lecțiile despre influențarea comportamentului prin imagini, spre exemplu la „Tinerii și mass-media”, unele alăturări de imagini șocante la prima vedere, dar foarte grăitoare privind alegerea unui model de fru­musețe și de viață. Printre ele, un impact deosebit, generând analize și limpeziri, erau două colaje. Primul prezenta doi tineri deosebit de frumoși: Sfântul Gheorghe călare pe cal, ucigând balaurul și un tânăr contemporan călare pe motocicletă cu roata din față ridicată. Aceeași postură. Discuțiile erau pe marginea cavalerismului, vitejiei și valorilor pentru care merită să îți dai viața. În al doilea, Maica Domnului, cea mai frumoasă dintre femei, după descrierea lui Lentulus, ținea Pruncul în brațe, iar alături, o dansatoare exotică provocatoare îmbră­țișa o bară. Dis­cuțiile erau pe marginea vocației femeii, a frumuseții adevărate și a demnității. Concluzia era că fru­musețea adevărată este bună, curată. Kalokaghatia, armonia perfectă între frumos și bun. Astăzi, în ochii tinerelor noastre, în loc să se promoveze modelul feciorelnic al Maicii Domnului, este plin internetul de oferte de femei care, neavând altceva decât trupuri relativ frumoase, dansează necuviincios pe la petreceri, cu cine știe ce urmări fatale. 

Pedeapsă sau milă?

Salomeea dansează și ucide, indirect, prin Irod. Și nu ucide pe oricine, ci tocmai pe cel mai curat dintre oamenii născuți din femeie. Culmea ironiei, numele ei înseamnă pace (shalom) în limba ebraică. Dar, ne spune Sfântul Cuvios Mărturisitor Sofian de la Antim, „Sfântul Ioan este cinstit de Biserică ca proroc al Celui Preaînalt, ca înaintemergător și Botezător; ca mare mucenic, pentru moartea lui martirică; ca înger în trup, pentru covâr­-
ș­itoarea lui sfințenie... Dar ceea ce se desprinde îndeosebi din toată această vrednicie a sa și ceea ce împodobește în mod deosebit chipul său duhovnicesc este smerenia lui adâncă”.

Printr-un alt dans, politic, o altă urmașă a ei, Ana Pauker, sub in­fluența lui Stalin, a dat ordin să se implementeze Fenomenul Pitești, culmea terorii în rândul temnițelor comuniste. Dar, cum spunea părintele Arsenie Papacioc, „comunismul a umplut cerul de sfinţi”. Prin mila lui Dumnezeu, au început canonizările. Putem pune la închinare acum, alături de Sfântul Ioan Botezătorul, pe Sfinții, asemenea pătimitori, Sofian de la Antim, Dumitru Stăniloae, Constantin Sârbu, Arsenie de la Prislop, Ilie Lăcătușu, Paisie și Cleopa de la Sihăstria, Dometie de la Râmeț, Serafim de la Sâmbăta de Sus, Liviu Galaction de la Cluj, Gherasim de la Tismana, Visarion de la Lainici, Calistrat de la Timișeni și Vasiova, Ilarion Felea, Iraclie și Alexandru din Basarabia. Bătrâni sfinți care, deși sunt departe de perfecțiunea fizică, strălucesc în icoanele lor cu o frumusețe negrăită, aceea a lui Hristos care Se zărește prin ei. Cunoști un om care L-a întâlnit pe Dumnezeu prin faptul că se jertfește pentru alții, asemenea Stăpânului care a spălat picioarele ucenicilor. Și reciproc, un om poate avea semnele exterioare, rituale, ale credinței, dar dacă îi folosește/jertfește pe ceilalți, punându-i să îi slujească, de fapt nu L-a cunoscut pe Dumnezeu, ci doar i se pare. Pentru că Dumnezeu este iubire și iubirea adevărată este jertfelnică, slujind pe toți și necerând nimic pentru sine, așa cum o face egoismul. Nu poți să nu iubești astfel de sfinți. În ciuda contesta­țiilor din partea celor ce nu suportă sfințenia ortodoxă.

Revin. Părintele Ieronim vorbea despre opt nașteri, „primele trei sunt în trup, următoarele cinci sunt de taină”. În trup sunt nașterea din bărbat, zămislirea propriu-zisă, nașterea fizică, iar de taină naș­terea prin Botez și primirea numelui, Taina Mirungerii și a Împăr­tășaniei, celelalte Sfinte Taine, moartea și Judecata de Apoi. Acești sfinți ai temnițelor comuniste, născuți în cer prin jertfa și smerenia lor, și-au iertat torționarii aici pe pământ. Vor mai avea de iertat, dacă îl socotim și pe reprezentantul Institutului Elie Wiesel. Dar mă gândesc la Salomeea. Moartea ei poate fi privită ca o pedeapsă a lui Dumnezeu, dar și ca o milă a Lui. Poate i-a dat o șansă ca în ultimele clipe, căzută în râu, cu trupul zvârcolindu-se ca într-un dans sub pojghița de gheață care i-a tăiat în final capul, să înțeleagă grozăvia faptei ei și să se pocăiască. Mă întreb dacă vor mai fi torționari care, asemenea lui Vasilescu, iertat de Sfântul Gherasim pe patul de moarte, să treacă pragul cu nădejdea celei de a opta nașteri.

Dumnezeu, Cel cu adevărat Frumos și Bun, nu are pe nimeni de pierdut. Să ne rugăm să își găsească fiecare calea.