Dumnezeu mi-a dăruit anul acesta șansa de a șterge colbul de pe paginile îngălbenite ale vechiului meu proiect de suflet - Portret de sat românesc - și de a-l reînvia, împreună cu minunații mei elevi și cu
Noutățile cu care anul școlar bate la ușă
Noul an școlar va începe luni, 9 septembrie, cu o serie de noutăți pe care ministrul educației, Ligia Deca, le-a trecut în revistă la finalul ședinței de Guvern de miercuri, când a transmis, totodată, elevilor și profesorilor un mesaj de încurajare și susținere. Siguranţa în şcoli şi măsurile de prevenţie pentru reducerea cazurilor de violenţă, dar şi cele care vizează prevenţia consumului de droguri rămân priorităţi în următorul an şcolar. Calendarul examenelor naționale a fost modificat, iar ministrul a clarificat și problema înființării în școli a așa-numitei camere de detenție.
Calendarul examenelor naționale a fost decalat, astfel că elevii din anii terminali de gimnaziu respectiv liceu vor susține probele scrise în luna iunie. De asemenea, ministerul a decis ca vizualizarea lucrărilor scrise la Evaluarea Naţională şi la Bacalaureat să se facă înainte de depunerea contestaţiilor. „Am ținut cont de evoluţia spre niveluri extreme a temperaturilor din timpul verii, care pot afecta randamentul candidaţilor. Pentru Bacalaureat am ţinut cont şi de solicitările de a identifica o soluţie funcţională care să permită încadrarea în termen a tuturor candidaţilor care merg spre învăţământ superior în ţară sau în afara ţării. (...) Copiii îşi vor putea vedea lucrările înainte de a depune contestaţia, pentru a putea decide în consecinţă de cauză”, a precizat Deca, citată de Agerpres.
Simulările examenelor naţionale se vor desfăşura în luna martie a anului viitor astfel: 17-19 martie - Evaluarea Naţională, iar între 24 și 27 martie - Bacalaureat.
Referitor la înfiinţarea sălilor în care să fie trimişi elevii care deranjează orele, Ligia Deca a arătat că nu este o obligaţie, ci o opţiune a şcolilor: „Această prevedere din Regulamentul de organizare şi funcţionare din învăţământul preuniversitar este o opţiune pe care şcoala o are, nu este o obligaţie. Regulamentul este în vigoare, fiecare şcoală îşi elaborează propriul regulament în funcţie de regulamentul general. Şi şcolile care au spaţiile disponibile şi care pot avea personal care să pună în practică această măsură, sigur, pot opta să o facă. Nu este o obligaţie, este o opţiune a şcolii”.
Prevenirea violenței și a consumului de droguri în rândul elevilor va fi una din prioritățile anului școlar 2024-2025, iar cele mai multe activități derulate în săptămâna „Şcoala altfel” vor fi pe această temă. De asemenea, din cei peste 3 milioane de elevi vor fi și școlari relocați, deoarece nu există spațiu suficient sau pentru că școlile intră în procese ample de reabilitare sau consolidare, după caz. Sunt, potrivit ministrului educaţiei, peste 900 de unităţi de învăţământ aflate în această situație, dintre care mai mult de 800 pentru reabilitare, modernizare sau construcţie de spaţii noi. Totodată, la nivel național sunt 19 unităţi de învăţământ în care se va învăţa în trei schimburi, iar în 70 de școli grupurile sanitare sunt neconforme. Dintre acestea, pentru 50 ar urma să fie inițiată o hotărâre pentru a fi cuprinse într-un program de fnanțare.
Ministrul educaţiei a transmis şi un mesaj pentru elevi şi profesori la începutul anului şcolar: „Dragi elevi, vă doresc un an şcolar în care să vă bucuraţi de rezultatele voastre pe măsura muncii depuse şi, dacă ar fi să dau un sfat copiilor, le-aş spune în primul rând să creadă în ei şi în potenţialul lor. Profesorilor le transmit încrederea mea că vor fi lângă copii, ajutându-i să-şi atingă acest potenţial şi le mulţumesc, în avans, pentru activitatea depusă. Mulţumesc, de asemenea, pentru eforturile din fiecare zi şi pentru faptul că nu uită că fiecare copil este important”. (O. N.)