Educația a devenit una din dimensiunile fundamentale ale societății contemporane, nu numai prin domeniul său, ci şi prin varietatea conținutului. Abordată când ca proces, când ca obiectiv, acțiune sau rezultat, supusă analizei cu ajutorul unor metode tot mai complexe şi mai pretențioase, educația a devenit un obiect de studii interdisciplinare, oferind sugestii practicii educative. Din păcate, acest lucru nu oferă sentimentul utilității. Aici este nevoie de schimbare. Ne dorim să schimbăm sistemul educațional, ne dorim să avem elevi care vin la școală cu drag, ne dorim să avem performanțe. Toate acestea au rămas la stadiul de dorință. Așteptăm ca altcineva să facă aceste schimbări, iar noi să beneficiem de rezultatul lor.
Această schimbare a actului educațional este la latitudinea fiecăruia dintre noi. Implicarea noastră în calitate de părinte sau dascăl în educația copiilor noștri ar trebui să se facă în conformitate cu evoluția societății. De cele mai multe ori părinții nu au timp - sau se ascund în spatele acestei sintagme - să se ocupe de propriul copil și așteaptă ca școala să realizeze ce nu reușesc ei.
Școala - locul în care copilul își petrece cel mai mult timp din zi - ar trebui să ofere, alături de cunoștințe și competențe, multă dragoste și afecțiune, să suplinească absența părinților. Dacă pentru un învățător acest lucru este facil de realizat, pentru un profesor lucrurile se complică. Este necesar ca profesorul să împărtășească cunoștințele, implicându-se afectiv în transmiterea acestora.
Se spune că toți copiii se nasc cu aripi și doar profesorul îi învață să zboare. Pentru toate acestea, profesorul trebuie să ofere, an după an, o parte din sufletul său. Recunoștința acestor îngeri umple de fiecare dată golul rămas în sufletul dascălilor. Și ce poate fi mai frumos decât să primești mulțumirea elevilor cărora le-ai vegheat zborul?
Sistemul educației este învechit, manualele sunt vechi sau nu există, programele școlare sunt depășite. Dar acestea nu ar trebui să împiedice un bun profesor să ofere lecții deosebite elevilor săi. Pentru acest lucru se pot utiliza metode spontane de predare, ancorate în realitatea societății. Elevul trebuie încurajat să aibă libertatea de gândire și de exprimare, în timp ce profesorul trebuie să fie ghidul acestor idei în universul cunoașterii. Oferind libertate elevului, acesta limitează spațiul dintre el și îndrumător, își deschide sufletul și gândul, utilizând toată sfera cunoașterii, și astfel elevii vor aștepta cu nerăbdare ora de curs, și cu cât vor fi mai multe astfel de ore, cu atât va fi mai plăcut actul educațional.
Predarea trebuie să fie interactivă, să incite elevul la dezbateri, să aibă o perspectivă interdisciplinară, să fie o reflectare activă în conștiință a lumii reale, a esențialului și generalului din fenomene și a legăturilor obiective ale realității. Interdisciplinaritatea presupune implicarea comună a elevului și a dascălului în actul educațional. Profesorul trebuie să fie creativ și să adopte o strategie corelativă, ce depășește granița conținuturilor și a disciplinelor de învățământ, să ofere posibilitatea transferului unor valori și formarea unor atitudini. În acest mod se pot utiliza metode și contexte noi, o abordare integrată, precum și o învățare informală și nonformală în contextul formal al școlii. Depășirea granițelor formale oferite de cadrul școlii va ajuta dascălul la relaționarea eficientă cu elevul.
Dacă vrem să schimbăm ceva, trebuie să începem schimbarea cu noi. Vom observa atunci că cei din jurul nostru se schimbă. Schimbarea lor nu se va face însă rapid și cu siguranță nu la cotele pe care ni le dorim. Schimbarea sistemului educațional ar putea surveni numai prin schimbarea mentalității factorilor implicați în educație. Evoluția acestui fenomen este însă un proces de durată, cu implicații majore. Profesorii ar trebui să-și adapteze conținuturile și modalitățile de abordare a acestora la viața reală a societății. Elevii trebuie implicați în derularea actului pedagogic și încurajați să se exprime. Performanța se poate obține ușor prin corelarea dorințelor și nevoilor fiecărui factor implicat în educație. Pentru ca toate acestea să se întâmple, este necesar să existe deschidere spre nou, atât din partea educatorilor, cât și din cea a educabililor. Noul este soluția pentru încurajarea unui zbor lin al copiilor spre împlinirea visurilor și spre transformarea dorințelor în schimbare.
În concluzie, educația presupune schimbare, iar schimbarea nu poate exista fără educație. „Să avem seninătatea de a accepta ceea ce nu poate fi schimbat, curajul de a schimba ceea ce poate fi schimbat, și mai ales înțelepciunea de a deosebi între cele două” , după cum afirma Marcus Aurelius.
Roxana Moisoiu este profesoară de cultură civică la Colegiul German „Goethe”
