Domnul meu și Dumnezeul meu, cu ce-l putem bucura noi, copiii, părinții și dascălii pe aproapele nostru, în aceste zile minunate de sărbătoare? Către cine să ne deschidem acum, Părinte, cerul inimii noastre,
O altă chemare la apostolat: manualul școlar de religie
Ca răspuns la nevoia stringentă de manuale școlare pentru disciplina Religie - Cultul ortodox la clasa a VIII-a și având o bogată experiență în privința realizării de manuale școlare, am pornit din nou la drum, cu speranța că vom oferi un instrument motivant, dinamic și util elevilor și colegilor profesori. Înfruntând diverse provocări, printre care timpul scurt destinat realizării proiectului, cu ajutorul lui Dumnezeu am dus la bun sfârșit ceea ce ne-am propus. O altă provocare a fost tematica manualului, centrată în jurul învățăturii despre Sfânta Treime, ceea ce ne-a solicitat o anumită pregătire și stare duhovnicească, spre care am năzuit.
Am considerat că elaborarea unui manual de religie este o altă chemare la apostolat și o altă formă de manifestare a vocației de dascăl. În plus, ne-am dorit să avem o continuitate a manualelor întocmite pentru cele patru clase din ciclul gimnazial, având în vedere faptul că am început cu cel de clasa a V-a, în anul școlar 2016-2017. De asemenea, ne-am dorit să împărtășim astfel din experiența didactică personală, spre folosul tuturor celor implicați în procesul de învățământ. Feedback-ul pozitiv primit în urma elaborării și utilizării concrete, la clasă, a manualelor anterioare avizate de Ministerul Educației și Cercetării, atât din partea colegilor profesori, cât și a elevilor, în special de la școlile la care predăm, ne-a întărit în demersul nostru.
Echipa autorilor de manual
În realizarea unui manual de religie, nu există un număr optim de autori în cadrul echipei, ci este important modul în care aceștia colaborează și își pun reciproc în valoare abilitățile și talentele. Este vorba despre comunicare eficientă, pasiune pentru muncă, respect, seriozitate, profesionalism, consecvență, rezistență la stres, productivitate, coeziune și, de ce nu, despre jovialitate și prietenie. Pentru noi, a fost o bucurie lucrul în echipă, încât nu am perceput greutatea muncii în sine, fapt care a condus la crearea și la menținerea unui cadru favorabil manifestării și potențării elanului creator - factor indispensabil în procesul elaborării unui manual de calitate. Este foarte important, de asemenea, să lucrezi în duhul rugăciunii și al comuniunii, după cum afirmă și Sfinții Părinți ai Bisericii: „Rugăciunea este calea de a însuși harul și mila lui Dumnezeu, calea de a căpăta lumina cea adevărată, cunoștința cea sigură și nefalsificată”. Toate acestea nu se pot explica foarte mult în cuvinte, este nevoie de efort conștient, de șlefuire în timp, de experiere concretă, de inspirație, de trăire în har.
Sprijin
Întregul proces s-a derulat cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, precum și, în particular, cu binecuvântarea părinților noștri duhovnici, ceea ce ne-a întărit și ne-a responsabilizat permanent. Apoi, în mod firesc, cei care ne-au susținut zi de zi au fost membrii familiei, prin încurajare, rugăciune și răbdare, în contextul diminuării timpului petrecut împreună cu ei, în perioada derulării acestui proces complex și laborios. Pe de altă parte, echipa lărgită a Editurii Akademos Art a fost aproape, în privința aspectelor tehnice. Un rol important l-a avut Comisia Patriarhiei Române pentru Curriculumul Disciplinei Școlare Religie, prin sugestiile și comentariile făcute asupra proiectului realizat. Le mulțumim tuturor celor care ne-au fost alături, prin cuvânt, prin gând și prin rugăciune.
Experiență
Datorită experienței deținute, am putut să ne organizăm mai eficient, acordând atenția cuvenită fiecărui detaliu și am putut avea un ritm susținut de lucru, pentru a ne încadra în termenele oficiale. Dat fiind faptul că am conlucrat și la manualele școlare pentru disciplina Religie - Cultul ortodox de la clasele a V-a (cu Editura Akademos Art), a VI-a și a VII-a (cu Editura Didactică și Pedagogică) - în echipă extinsă de autori, iar acum la clasa a VIII-a (cu Editura Akademos Art), am putut asigura o coerență și o continuitate a conținutului, concomitent cu o abordare îmbunătățită și originală, de fiecare dată.
Punctele forte ale manualului
Din punctul nostru de vedere, prezentarea conținutului lecțiilor s-a făcut cât mai clar și succint, adaptat particularităților de vârstă ale elevilor, pentru a facilita înțelegerea și reținerea conceptelor religioase propuse în cadrul programei școlare în vigoare. Abordarea interdisciplinară, varietatea exercițiilor cu rol de fixare, aprofundare și de evaluare/autoevaluare a cunoștințelor; îmbinarea metodelor tradiționale cu cele moderne; permanenta trimitere spre experiența de viață a elevilor; invitația la lectură suplimentară, la reflecție, la explorare și dezbatere; oferirea unor modele de comportament memorabile - sunt alte câteva puncte forte pe care le-am avut în vedere pe tot parcursul elaborării manualului. Nu în ultimul rând, grafica manualului este una profesionistă, modernă și atrăgătoare, favorizând înțelegerea conținutului prezentat.
Ce transmitem
Le dorim tuturor să se bucure că pot beneficia de manuale de religie (clasa a VIII-a, în format tipărit și digital) începând cu anul școlar 2020-2021, ceea ce este o șansă deosebită!, și sperăm să le utilizeze la clasă cu rezultate cât mai bune! Totodată, le dorim colegilor să-și pună în valoare propria creativitate și experiență didactică, venind la fiecare oră de religie cu materiale și elemente noi, interesante, adaptate elevilor, în afara celor propuse prin intermediul manualului școlar!
Avem încrederea că ne vom îmbogăți cu toții, profesori și elevi, în urma experienței de predare-învățare a noilor conținuturi ale programei pentru clasa a VIII-a, după cum ne îndeamnă și Sfântul Apostol Pavel, atunci când spune: „Cuvântul lui Hristos să locuiască întru voi cu bogăţie. Învăţaţi-vă şi povăţuiţi-vă între voi, cu toată înţelepciunea. Cântaţi în inimile voastre lui Dumnezeu, mulţumindu-I, în psalmi, în laude şi în cântări duhovniceşti” (Coloseni 3, 16).
Nădăjduim ca harul Duhului Sfânt să se reverse necontenit în sufletele elevilor și profesorilor, spre mântuire!