Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×

CAUTĂ ÎN ZIARUL LUMINA




Până la:

Ziarul Lumina Educaţie și Cultură Educaţie O, Cruce de viață făcătoare!

O, Cruce de viață făcătoare!

Galerie foto (1) Galerie foto (1) Educaţie
Un articol de: Prof. Mihaela Ghițiu - 18 Septembrie 2023

Oricât de elaborate și variate sunt, în lumea de astăzi, produsele ce se adresează simțurilor prin gusturile, mirosurile, sunetele, imaginile și orientările sexuale mai noi, deși îl seduc și îl cantonează pe om în materie, totuși nu pot acoperi la ne­sfârșit caracterul efemer al vieții și experiențelor ei. Există un punct de întoarcere în viața celor mai mulți oameni, în care sesizează goliciunea modelor, falselor idealuri și distracțiilor de orice fel, clipa în care conștientizează că în realitate caută cu asiduitate Viața, adică pe Dumnezeu, dar, după cuvântul părintelui Teologos, „Îl caută unde nu trebuie și cum nu trebuie”. După cum arăta recent Jim Caviezel, cu înțelegerea adusă de faptul că a jucat rolul lui Hristos, diavolul „încearcă să Îl imite pe Dumnezeu, încearcă să fie ca Dumnezeu. [...] Pentru că Dumnezeu are iubire și ceea ce vedem noi este iubire, diavolul creează pofta”. Artizanul tuturor rătăcirilor dintotdeauna inventează noi și noi metode pentru a-l devia pe om de pe traseu, punând pe agenda lumii aceeași ispită de demult: „Vi se vor deschide ochii şi veţi fi ca Dumnezeu, cunoscând binele şi răul” (Facere 3, 5). Două evenimente recente aruncă o lumină aparte asupra nevoii omului de a ieși din tiparul orizontal, răspunzând greșit chemării de a-L găsi pe Dumnezeu: demersurile pentru legalizarea consumului de canabis pentru plăcere în Germania și festivalul religios, teoretic interconfesional, pus, poate spre confuzie, sub denumirea de „Rugul Aprins”. 

O lume fără minte

Acum câțiva ani buni, un fost elev de liceu, inteligent, sclipitor chiar, sensibil, ușor influențabil, doritor de experiențe noi care să îi descopere puterile latente, influențat de filme care promovau imaginea specialistului cu intuiții geniale cu puterea minții stimulate de drog, a făcut pasul spre „iarbă” și apoi spre alte substanțe mai tari. Spera că va dobândi o formă superioară de cunoaștere și prin aceasta, cumva pe o cale magică, admirația prietenilor pe care îi prețuia și, poate, a părinților de care se simțea înstrăinat. Confundând jocurile min­ții perturbate chimic cu unele descoperiri, s-a adâncit într-o lume străină, dar aparent interesantă pentru că, nu-i așa, diavolul știe să stimuleze slava deșartă, punând eticheta „ești grozav” pe orice ac­țiune tainică și interzisă, cu mincinosul ei grad de libertate care rapid devine robie. Ce eroare! Ceea ce căuta el, cunoașterea, limpezimea minții, spiritul pătrunzător, înainte vederea, sunt daruri ale Duhului Sfânt, primite printr-o viață trăită cu Dumnezeu și nu într-o lume imaginară și haotică. Mă întreb acum: dacă un tânăr înzestrat și destul de rațional (care din fericire s-a recuperat) a căzut în această capcană, devenind, din cu-minte, fără-minte, ce se va întâmpla cu marea masă a tinerilor care se vor a fi grozavi, bătuți fiind de vânturile modelor distructive? Tăvălugul drogurilor, pornit din Olanda, se îndreaptă spre noi. După capitularea Germaniei în fața plăcerii ca substitut al golului exis­tențial, vor urma alte state. Este o industrie în plin avânt și nu se va opri până nu va mătura orice urmă de verticalitate din generațiile tinere. Există o presiune a lucrurilor permise (a dezlegărilor, să zicem) care pun semnul egal între îngă­duință și trebuință. Dacă e la liber, să o facem! Câți dintre tinerii germani nu vor alege această cale facilă de a evada într-o altă realitate în care teoretic toate sunt bune și ei se pot simți validați de către cei importanți pentru ei? Ce dezastru va fi acesta la noi în țară? Mă gândesc la tinerii uciși luna trecută între 2 Mai și Vama Veche de un alt tânăr, de bani gata, aflat la volan sub influența drogurilor, pentru că autoritățile nu au acționat corect.

O înșelare

În cealaltă extremă a căutării lui Dumnezeu, elevii tind, în mod firesc, să se alăture mulțimilor care au aceleași idealuri, pentru a se simți validați, integrați și a progresa pe drumul ales. Din păcate, mulți dintre aceștia, în nevoia lor de a simți că trăiesc, se apropie de curentele vitaliste, de mișcările harismatice, atractive prin efectele lor spectaculoase și prea puțini ajung la activități ținute cu dreaptă socoteală, așa cum sunt întâlnirile tinerilor ortodocși. Festivalurile de muzică tip Untold sau Electric Castle, la care participă în număr mare, deschid și mai mult calea către confuzie, pentru că tocmai prin muzică unii dintre ei ajung la festivaluri religioase neoprotestante. Acestea mizează pe spectacol, pe emoție, pe convertiri instantanee și minuni la comandă, așa cum vedem în multe filme americane. La fel ca la concertele de muzică, mulțimea parti­cipanților cântă împreună cu cei de pe scenă, cu mâinile ridicate, așteptând un semn personal de la Dumnezeu. Și, recunosc, unele melodii sunt deosebit de frumoase. Cunosc doi tineri care prin astfel de muzică au trecut de la ateism la Ortodoxie, dar numai pentru că Dumnezeu a întors răul spre bine. Această cale paradoxală nu este recomandabilă pentru tinerii bote­zați ortodox, care, neștiind cele ale credinței, se pierd. Și este foarte ușor să se piardă, pentru că, de exemplu, este o diferență esențială nu numai privind învățătura de credință, ci și practica duhovniceas­că, între mișcarea Rugul Aprins de la Mănăstirea Antim, o adevărată școală de rugăciune isihastă, și mișcarea-festival de rugăciune colectivă neoprotestantă (teoretic interconfesională), cu același nume. Este suficient să vezi două-trei filmări ca să te dumirești că este vorba de înșelare, anume aceea despre care a scris amănunțit Sfântul Ignatie Briancianinov: „Înșelarea este vătămarea firii omenești prin minciună”. Iar minciuna este tot: „Ești grozav!”. Mă întreb: Ce duh le spune oamenilor să facă un spectacol din rugăciune, convertiri și minuni la comandă, în numele (vechi-testamentar! al) lui Dumnezeu? E important să învățăm elevii să facă diferența între două mișcări pomenite și să se întrebe care împlinește cuvintele Domnului: „Când vă ru­gați, nu fiți ca făţarnicii cărora le place, prin sinagogi şi prin colţurile uliţelor, stând în picioare, să se roage, ca să se arate oamenilor; adevărat grăiesc vouă: şi-au luat plata lor. Tu însă, când te rogi, intră în cămara ta şi, închizând uşa, roagă-te Tatălui tău, Care este în ascuns, şi Tatăl tău, Care vede în ascuns, îţi va răsplăti ţie” (Matei 6, 5-6). 

Un răspuns paradoxal

Tinerii caută Viața, dar, la fel ca în Rai, ocolesc efortul. De curând, părintele Valerian mi-a limpezit aparenta contradicție între cuvintele unor mari duhovnici. Părintele Arsenie Papacioc arăta că „una din marile greșeli, majore, la om, e că fuge de cruce, fuge de suferință”. Fuga aceasta, după cuvântul părintelui Rafail Noica, vine dintr-o raportare greșită la ea: „Marea erezie este felul în care înțelegem noi crucea, și zicem: A, îmi port crucea!, adică am multe de suferit. Echivalăm crucea cu suferința. Erezie! Crucea este dragostea, dragostea dusă - să cităm - prea departe, dragostea dusă până la capăt, dragostea adevărată...” Când am fost întrebată ce simte omul pe cruce, am răspuns: durere. Iar părintele mi-a dat un răspuns neașteptat, la care nu încetez să mă întorc: „Nu, nu durere, ci bucurie! Golgota e grea, drumul până la Cruce e dureros, dar Răstignirea este fericire!”. Cu adevărat, omul pe Cruce este fericit: s-a dăruit total, a biruit iubirea de sine, a învățat în sfârșit să iubească desăvârșit. A devenit dragoste, nu i se mai poate cere nimic. Tinerii, în frumusețea lor lăuntrică, simțind tainic aspirația către desăvârșirea pe care ar putea să o dobândească, se aruncă înainte cu sinceritate și încredere în căutarea Vieții celei adevărate, fără de moarte, dar mulți eșuează în împlinirea poftelor, ca înlocuitor de bucurie și surogat de viață, pentru că nu au încă spiritul de jertfă. Dar este în ei chemarea de a iubi desăvârșit, capătul tuturor căutărilor. Aceasta este Crucea. Așa înțelegem și cuvântul părintelui Rafail: Mă veți crede dacă vă voi spune că omul caută crucea lui Hristos? Și nimic altceva. Domnul să ne lumineze, și atunci vom putea cânta: „O, Cruce de viață făcătoare!”.