Olimpiada de religie - între competiţie şi trăire sufletească

Olimpiada la disciplina religie, etapa naţională, s-a încheiat (Oradea, 1-5 mai 2019). Au rămas în urmă munca şi emoţiile puternice pe care le-au nutrit în pregătirea acestei competiţii elevii şi profesorii, părinţii şi organizatorii. M-am întrebat mereu: de ce îşi doresc elevii să participe la acest concurs? Poate fi o oportunitate de a exersa competiţia, de a-i mulţumi pe părinţi sau o ocazie de a spune lui Dumnezeu, încă o dată, şi altfel, cât de mult Îl slăvesc? Cunoştinţe şi trăire, sensibilitate şi hotărâre, aşteptare şi dezamăgire, toate la un loc, într-un suflet de copil. Profesorii care îi pregătesc depun, la rândul lor, un efort susţinut, împletit cu multă dăruire sufletească. Ce înseamnă implicarea cognitivă şi emoţională pentru elevi, pentru familiile acestora, pentru Școală şi Biserică? Este socotit timpul dedicat acestei pregătiri un timp al întâlnirii cu Dumnezeu?

Cred că modelul concurentului la disciplina religie dezvăluie o atitudine unică. Înainte şi după concurs, elevii sunt blânzi, conştiincioşi şi prietenoşi. Pentru fiecare dintre ei, contracandidatul rămâne aproapele lor şi îl cinstesc, îl iubesc şi îl ajută; se bucură pentru el. Elevii participă sfios şi cu sufletul curat la acest concurs şi reuşesc să transforme ceva obişnuit în ceva înălţător. Ei nu intră în concurs având dorinţe narcisiste, egoiste, ci pentru a-L face cunoscut pe Hristos. Rugăciunile personale, implicarea lor sufletească, gesturile sincere şi optimiste transformă totul într-o altfel de Liturghie. De aceea şi recompensa este alta. Indiferent de rezultat, premiul este unul eshatologic: ţine de veşnicie, de cetăţenia cerului. Prin prezenţa constantă a elevilor la acest concurs şi prin iubirea şi dăruirea profesorilor faţă de ei, înţelegem că este cu neputinţă ca Dumnezeu să fie uitat.

Când pornim pe un drum, avem o motivaţie. Ce se petrece în sufletul unui elev când se hotărăşte să participe la olimpiada de religie?

„Am participat la olimpiada de religie pentru că este o șansă la reînnoire spirituală, o șansă la cunoașterea lui Dumnezeu ce transcende simplele cuvinte omenești și o bucurie de a trăi în comuniunea credinței. A fost prilejul de a întâlni oameni cu suflet cald, cu care am putut împărtăși aceleași valori morale, aceleași principii evanghelice. Am fost impresionată de cordialitatea și frumusețea interioară a tinerilor și, în general, de atmosfera plină de bună voie. Am simțit din plin iubirea la care suntem chemați de către Logosul Divin și am avut prilejul de a cunoaște oameni extraordinari, care ne-au umplut inimile de bucurie. Olimpiada, pe lângă un drum al cunoașterii Creatorului la care suntem chemați, a fost o traiectorie prin care am ajuns la cunoașterea sinelui, la aprofundarea trăirii creștine, în duhul lui Dumnezeu. Așa cum zice Apostolul Pavel: cunoștința semețește, iubirea zidește (I Corinteni 8, 1), esența acestui eveniment nu glisează spre trufia pământească, efemeră, ci spre smerenia propovăduirii lui Dumnezeu ca Iubire Treimică Desăvârșită, ce depășește înțelegerea omenească limitată.” (Ozana Bălăbuc, clasa a XI-a, Liceul Pedagogic „Gheorghe Șincai” din Zalău - premiul I)

„În momentul în care un elev se hotărăște să participe la o olimpiadă de religie, în sufletul lui are loc o transformare. Așa cum prin Sfânta Taină a Împărtășaniei devenim parte din Trupul lui Hristos, Vița din Care pornesc toate mlădițele și prin Care suntem înzestrați cu har și cu Duh Sfințitor, așa și prin pregătirea pentru o asemenea olimpiadă, elevul este înzestrat cu har de la Dumnezeu și devine implicit o mlădiță aleasă din care rodește dragostea pentru Hristos. Pe măsură ce trece de fiecare etapă, elevul evoluează duhovnicește și trăiește bucurie, tristețe, entuziasm, dar și smerenie, întrucât olimpiada de religie nu ne învață să fim competitivi, ci să ne sprijinim semenul și să îl prețuim la justa lui valoare. Încununarea eforturilor sale este însăși apropierea sa de Hristos, Care umple sufletul de fericire divină.” (Iulia Elena Tatu, clasa a ­VIII-a, Școala Gimnazială Nr. 80 din București - mențiune)

A fi atletul lui Hristos depăşeşte spaţiul Bisericii. Ce înseamnă această afirmaţie când vorbim ­despre şcoală sau despre un concurs şcolar?

„Pentru mine, această afirmație înseamnă a-ţi umple sufletul de duhul lui Hristos cum îţi umpli plămânii cu aer proaspăt, a alerga spre finalul cursei şi a continua să-ţi mărturiseşti credinţa şi în afara maratonului, asemenea atletului care rămâne atlet şi la sfârşitul cursei. Misiunea noastră, indiferent de vârstă, este să devenim apostoli şi propovăduitori ai Cuvântului lui Dumnezeu sădit în sufletele noastre de către familie, Biserică şi şcoală. În opinia mea, în cadrul şcolii, elevul care aleargă cu sufletul voios şi simplu în mărturisirea de credinţă şi aduce bucurie pe chipurile celorlalţi prin rostirea numelui lui Hristos se poate numi un mic apostol. Participarea la olimpiada de religie îţi dă posibilitatea de a fi mărturisitor al dreptei credinţe şi, în acelaşi timp, îţi înmulţeşte premiul, îţi încununează trofeul cu mai mulţi talanţi pentru ca bucuria să fie deplină.” (Ana Mihuţ, clasa a VIII-a, Şcoala Gimnazială Nr. 1 din Bragadiru - premiul I)

„Un creștin ortodox este un mărturisitor al credinței prin faptele pe care le desfășoară. În momentul în care un elev participă la un concurs școlar de o asemenea anvergură, le povestește celor din jur experiența pe care a trăit-o și, astfel, în cadrul olimpiadei de religie, sintagma atletul lui Hristos ilustrează faptul că, prin participare, elevii mărturisesc credința ortodoxă, devenind, asemeni Sfântului Ioan Gură de Aur, niște adevărați atleți ai lui Hristos, pentru râvna cu care gustă credința. Efortul pe care îl depun elevii pentru a obține rezultate cât mai bune îi transformă în atleți ai lui Hristos, deoarece, prin munca lor, conlucrează cu harul divin. Totodată, elevii devin și un exemplu pentru toți oamenii, fie ei copii sau adulți, fiindcă, prin viața lor curată, le arată celorlalți cum să fie atleți ai lui Dumnezeu: la școală, la serviciu și chiar la olimpiada de religie. Ei devin astfel o marcă a veridicității prezenței lui Dumnezeu printre oameni și a faptului că Dumnezeu va rămâne întotdeauna în inimile tuturor.” (Emilian Dobrescu, clasa a VI-a, Școala Gimnazială Nr. 194 din București)

„Provocările lumii contemporane au modificat și modul în care putem ajunge astăzi să vedem raportul dintre omul interior și omul hristic. Într-o societate care se îndepărtează de Biserică, ora de religie și concursurile de religie sunt o formă nouă de mărturisire. În gălăgia cotidianului, Hristos aduce liniștea și echilibrul de care adolescenții au nevoie pentru a înțelege rațiunile divine din tot ceea ce este în jurul nostru. Poate că a fi atletul lui Hristos depășește spațiul Bisericii, dar lucrarea Bisericii este tocmai cea care face transparentă atletului esența. În acest context, olimpiada de religie nu e despre competiție, ci despre descoperire, misiune și asumare.” (Cristiana Chircu, clasa a XII-a, Colegiul Național „Dimitrie Cantemir” din Onești - premiul I)

Olimpicul este cel care culege laurii. În ce măsură conlucrează trupul şi sufletul atunci când cineva doreşte să fie învingător?

„Nu mă consider învingătoare. Cred că mai am multe de învăţat. Foarte importante sunt dragostea de Dumnezeu şi rugăciunea, de aceea ar trebui să ne pregătim mai mult din punct de vedere spiritual. Zilele petrecute la Oradea au fost minunate. Bucuria pe care am simţit-o la afişarea rezultatelor nu se poate descrie în cuvinte. Dar marele câştig al acestei olimpiade sunt prietenii pe care i-am dobândit.” (Anastasia Stănilă, clasa a V-a, Colegiul Național Bănățean din Timișoara - premiul I)

„Prin participarea mea, în fiecare an, începând din clasa a şaptea, la etapele naționale ale olimpiadelor de limba română şi religie, şi chiar a concursului interdisciplinar Cultură şi spiritualitate românească, am avut de învins diferite emoții, condiții de stres. Grijile din seara precedentă zilei de concurs, cu privire la subiecte, îmi cutremurau conştiința, ce era parcă sub un asediu spiritual, cu toate că eu ştiam că am învățat cât am putut de bine. Începând să studiez din acest an mult mai profund Ortodoxia, nu doar stând la birou şi citind cărți despre aceasta, cât încercând să adopt o atitudine creştină de viață, consider că am descoperit cheia succesului, fapt ce s-a văzut şi în premierea mea cu locul I: valorificarea şi încrederea în cooperarea dintre divin şi uman, edificată în puterea rugăciunii. Comunicarea vie, permanentă cu Dumnezeu, a valorizat studiul lecțiilor ce intrau în programa pentru olimpiadă şi mi-a umplut sufletul cu nădejde și credință în Dumnezeu, Care mă va răsplăti pentru munca depusă şi mă va călăuzi spre reuşită, dar mai ales cu liniştea necesară. Această experiență minunată a venit pentru mine ca o adeverire în plan concret a citatului scripturistic: Cele ce sunt cu neputință la oameni sunt cu putință la Dumnezeu (Luca 18, 27).” (Iona Iasmina Cubaniță, clasa a X-a, Liceul Teoretic „Callatis” din Mangalia - premiul I)

„Fără un trup sănătos, o minte nu poate fi roditoare, iar fără o minte sănătoasă, un trup nu poate fi un ajutor de nădejde. Ele conclucrează constant în viața noastră. Însă cea mai importantă este relația dintre suflet și trup. Pentru că un suflet curat este plin de optimism, de bunătate și va obține succesul. Însă nu se poate avea un suflet curat fără ca noi, oamenii, să avem grijă de trupul nostru. Sufletul este oglinda a ceea ce este în exterior și viceversa. Când un om dorește să fie învingător, atunci acesta se preocupă deopotrivă de suflet și de trup. Un suflet plin de speranță, de convingerea că va reuși, de încredere deplină în ajutorul lui Dumnezeu, va avea un trup sănătos și succes. Iar trupul conlucrează la realizarea succesului. Nu este suficient ca un om să-și dorească o reușită. Este imperios necesar să facă tot ce poate pentru a se bucura de succes, este important să muncească constant, ca la finalul zilei să spună că a făcut tot ce a putut ține de el ca să ajungă la reușită. Nu poți să lucrezi și să câștigi dacă în sufletul tău nu se află nădejde și speranță, și nici nu poți reuși dacă trupul ți-e ostenit. Noi, prin firea noastră umană, avem slăbiciuni și nevoi umane, precum setea sau foamea, pe care trebuie să le îndeplinim ca să fim sănătoși, și astfel să avem sufletul fericit. Iar dacă sufletul nostru este trist și lipsit de speranță, atunci și trupul nostru este ostenit și bolnav, iar acest fapt nu va duce niciodată la o reușită. Pentru succes va fi întotdeauna nevoie de un echilibru între suflet și trup pentru că ele alcătuiesc împreună ființa umană.” (Georgiana Grigore, clasa a XII-a, Colegiul Național „Iulia Hasdeu” din București)

Cum poţi rămâne virtuos în lupta pentru un premiu?

„În sufletul unui elev, când se hotărăște să participe la olimpiada de religie, este bucurie, deoarece pe această cale ne întâlnim cu Hristos și Îi deschidem poarta sufletului nostru. Nu mergem la olimpiadă doar pentru un premiu, ci mergem pentru a dobândi experiență, a ne întâlni cu Dumnezeu și a-I arăta că generația noastră luptă pentru El.” (Anastasia Chivu, clasa a VI-a, Școala Gimnazială Nr. 79 din București)

„Cultivarea virtuților creștine reprezintă o preocupare centrală a vieții duhovnicești, deoarece dobândirea acestora ne aseamănă cu Dumnezeu prin harul Preasfântului Duh. Dacă păcatele sunt boli sufletești a căror plată este moartea (Romani VI, 23), viața trăită în parametrii virtuților creștine constituie însuși firescul lucrurilor pe care Dumnezeu l-a sădit ontologic în fiecare dintre noi. În cadrul unei competiții, în general, sau chiar și în cadrul olimpiadei de religie, consider că o posibilă ispită ar fi aceea a mândriei pe care experiența vie a Bisericii a clasificat-o ca fiind cea dintâi patimă a răutății. În aceste condiții, cred cu tărie că modalitatea de a ne păstra inima curată este căutarea smereniei autentice, smerenie arătată nouă în Evanghelie de Însuși Mântuitorul nostru Iisus Hristos. Smerenia, denumită de un teolog contemporan arta de a fi la locul tău, trezește în noi conștiința nimicniciei noastre în raport cu slava lui Dumnezeu și ne face să asumăm în ființa noastră cuvântul Scripturii. De asemenea, o altă ­virtute ce se cere într-o competiție este cinstea, pentru că, punând dorința de succes pe primul loc, ne putem pierde simțul echității (Iar când se luptă cineva, la jocuri, nu ia cununa, dacă nu s-a luptat după regulile jocului). Dacă există o luptă, în adevăratul sens al cuvântului, ea trebuie să fie doar cu sinele nostru egoist, în scopul creșterii în iubirea lui Dumnezeu.” (Antim Călin, clasa a XI-a, Colegiul Național „Gheorghe Șincai” din București - premiul special)

„Consider că participarea la orice olimpiadă nu poate fi socotită o luptă propriu-zisă, este o luptă cu tine însuți, din ambiție, muncă, dorință de autodepășire. Toate acestea însă nu sunt de ajuns fără ajutorul, mila și harul lui Dumnezeu. Reușitele din viața unui creștin nu sunt un merit, nu ni se cuvin, ci sunt un dar dobândit din mila și bunătatea Domnului. De la bun început, nu am privit Olimpiada Națională de Religie ca pe un concurs, pe ceva care trebuie neapărat să se concretizeze în material, ci o cale spre sfera imaterialului, a spiritualității. Este o șansă de a progresa și de a cunoaște, de a parcurge doar o mică treaptă din viața complexă a unui creștin. Un participant nu trebuie să privească olimpiada ca pe o luptă pe viață și pe moarte pentru un premiu, să nu-și impună ca ideal nota de zece. Ar fi mult mai bine dacă am porni fără așteptări, fără idealuri pe care trebuie să le atingem, pentru că astfel rămânem senini, netulburați de dorința de a câștiga. Așadar, expresia pe care o auzim la orice olimpiadă, devenită aproape clișeică - toți sunteți câștigători -, ar trebui să reamintească participanților că ei sunt atleți pentru Hristos, că olimpiada nu înseamnă un maraton pentru un premiu. Suntem câștigători duhovnicește, fiecare trece câte un prag al înălțării spirituale, rămânând virtuos, plăcut lui Dumnezeu și, cel mai important, putând să-L recunoască la fiecare slujbă, putând să-L asculte oricând și oriunde, putând să-I vorbească la fiecare rugăciune și să-I deschidă ușa casei sale - sufletul.” (Maria Camelia Serbezan, clasa a VII-a, Școala Gimnazială „Mihai Viteazul” din Târgu Mureș)

Este olimpiada şcolară o posibilitate de a extinde şi către alte domenii cunoaşterea despre Dumnezeu? În ce sens?

„Din experiența proprie, pot să afirm că olimpiada de religie oferă o posibilitate unică de a ne apropia mai mult de Dumnezeu, îmbogățindu-ne mintea cu o serie de cunoștințe frumoase. După părerea mea, religia se află în strânsă corelație cu celelalte discipline, oferind chiar motivația necesară pentru studiu. De exemplu, am participat la olimpiada de ştiințe pentru juniori în 2018, la Chișinău, dar și la alte concursuri legate de latura științifică și, studiind aprofundat biologia, fizica și chimia, am constatat cu bucurie că aceste materii exacte vin cu detalii fascinante despre creația lui Dumnezeu și ne oferă posibilitatea de a-L cunoaște, accentuând astfel cât de complexă și perfectă este lumea pe care a creat-o, oferindu-ne un motiv în plus să ne întărim credința și să-I mulțumim pentru toate.” (Ilinca Eni, clasa a IX-a, Colegiul Național „Grigore Moisil” din București)

„Olimpiada școlară de religie este unul dintre cele mai frumoase moduri de a-L cunoaște pe Dumnezeu, deoarece cu multă sârguință și strădanie vei ajunge la etapa națională. Pentru mine a fost prima dată când am ajuns la etapa națională a unei olimpiade școlare și m-am bucurat cu tot sufletul că a fost cea de religie. Cu ajutorul lui Dumnezeu și cu rugăciunile făcute către El am avut parte de o experiență unică. De când m-am întâlnit cu ceilalți participanți, m-am simțit minunat, știind că sunt înconjurată de oameni credincioși, am putut împărtăși cu ei credința mea pentru Domnul și am aflat lucruri noi de la cei mai mari ca mine. Prin participarea la această olimpiadă ne putem da seama de cum Se implică Domnul nostru în toate și cum, prin rugăciune, ne va ajuta în toate câte vrem să realizăm. Învățând din greșelile noastre și dezvoltându-ne virtuțile, vom moșteni Împărăția cerurilor, așa cum Își dorește El.” (Ana-Maria Niculae, clasa a VII-a, Școala Gimnazială Iancului din București - mențiune)

„M-am trezit ca dintr-un vis al copilăriei când m-am calificat pentru prima oară la olimpiada națională de religie, în urmă cu patru ani. De atunci, viața mea s-a schimbat radical. Anul acesta, la a treia ediție națională la care am participat, am simțit pe deplin finalitatea acestui act de voință, dedicație, pasiune, dar și trudă. Am înțeles că religia nu este o materie în sine, ci un liant al întregii bogății culturale universale. Pentru a pătrunde ce înseamnă cu adevărat conștiința umană, am citit alături de multitudinea de materiale teologice puțină filosofie, literatură clasică (aici pot să îl numesc pe marele Dostoievski) și nu numai. Printre teme se mai aflau stilurile arhitecturale care m-au interesat în mod deosebit, în condițiile în care sper să am o carieră în acest domeniu. Am atins inclusiv sferele culturii asiatice prin câteva picături din religiile orientale. Acestea sunt doar câteva exemple ce ar putea să ilustreze, în parte, că religia este multilaterală și converge de la un nivel încolo cu toate celelalte materii și domenii de studiu, așa cum nici Dumnezeu nu Se află într-un singur loc, ci este omniprezent în orice moment, pretutindeni.” (Ana Brădescu, clasa a X-a, Colegiul Național „Mihai Viteazul” din București - mențiune)

Ce aduce nou în viaţa ta de elev această participare la olimpiada de religie?

„Participarea la olimpiada de religie mi-a marcat profund viața de zi cu zi, în special în plan spiritual. Pentru mine, acest premiu este un dar al lui Dumnezeu, un fel de mesaj al Său, care mă onorează și mă obligă în același timp. Eu mi-am dorit să-L cunosc mai bine pe Dumnezeu și din acest motiv am ales să particip la olimpiada de religie. Am înțeles importanța credinței în viața unui om, cu atât mai mult cu cât la olimpiadă am avut un subiect despre mărturisirea credinței. Mi-am dat seama cât de profundă poate fi legătura omului cu Dumnezeu, atunci când omul răspunde chemării Sale.” (Maria Cristina Lucan, clasa a VI-a, Școala Gimnazială Nr. 4 din Suceava - premiul I)

„Mi-am dat seama în timpul olimpiadei că participarea este o ocazie unică în viață. Pe lângă faptul că participarea la olimpiada de religie îmi îmbogățește cunoștințele din acest fascinant domeniu, este, totodată, și o cale de a fi pregătit pentru participarea la alte examene pe care le voi susține pe parcursul vieții. Astfel, participând la olimpiadă, mă obișnuiesc și cu emoțiile examenelor, lucru foarte folositor pentru orice test. Pe parcursul olimpiadei mi-am făcut mulți prieteni noi, având mulți parteneri de joacă, dar și de aprofundare și învățare, cu care mă voi reîntâlni cât de curând posibil. Sunt hotărât să revin cu încântare la olimpiada de religie de anul viitor!” (Andrei Saveli, clasa a V-a, Școala Gimnazială Nr. 197 din București - mențiune)

A renunţa la timpul liber, a te organiza mai bine, a amâna trăirea altor bucurii pentru un concurs nu este foarte caracteristic vârstei la care vă aflaţi. Care este motivaţia?

„Este adevărat că pentru a avea rezultate la olimpiada națională este nevoie de răbdare, muncă și timp. Sunt mai multe motive pentru care aș renunța la unele activități pe care le desfășor în timpul liber, pentru a mă pregăti suplimentar la religie. Nu simt lipsa distracției, a timpului liber sau a bucuriei, deoarece a învăța la religie este un lucru pe care l-aș face oricum în timpul liber. Pentru mine este o preocupare frumoasă, care îmi dezvoltă mintea și sufletul. Nu simt că este un efort foarte mare, pentru că fac totul din pasiune și din iubire față de Dumnezeu, față de materie, de profesori și de părinții care mă susțin în tot ce fac. Aceste noțiuni noi nu mă ajută doar la olimpiadă, ci mă învață lucruri noi pentru relația cu Dumnezeu și cu semenii. Îmi place să citesc Sfânta Scriptură și să aflu mai multe despre Dumnezeu, oameni sfinți, întâmplări, pilde, minuni și despre cum Dumnezeu S-a întrupat și a pătimit pentru noi. Mă bucur că am făcut parte din grupul olimpicilor la religie și îmi doresc ca și anii viitori să mă pot bucura de o experiență așa frumoasă alături de oameni buni și credincioși!” (Iulia Teodora Matei, clasa a V-a, Școala Gimnazială Nr. 79 din București - mențiune)

„Angajarea mea într-un concurs și calificarea la o etapă foarte importantă reprezintă temeiurile motivației mele. Mi-am dorit să îmi petrec timpul făcând ceva folositor și să nu las zilele să treacă pe lângă mine. M-a încurajat dorința de a-mi demonstra mie că pot excela în ceva și că, dacă depun destul efort și trec peste anumite preocupări, pentru puțin timp, voi avea rezultate bune. De asemenea, am avut și o experiență trecută, în clasa a șaptea, care a fost plină de bucurie și care mi-a adus noi prietenii și amintiri plăcute.” (Eva Maria Grosu, clasa a IX-a, Colegiul Național „Sfântul Sava” din București)

„În primul rând, nu este vorba doar despre un concurs oarecare, ci despre o olimpiadă națională. Indiferent de domeniul la care excelează, olimpicii de această anvergură au un scop comun: promovarea școlii unde învață, a județului în care se află, a țării unde s-au născut și s-au format, dar, mai presus de toate, promovarea identității lor. Identitatea pe care nimeni nu ți-o poate fura. În ceea ce mă privește, acesta este modul de a-mi promova identitatea. Sau, mai bine zis, unul dintre moduri. Eu am ales olimpiada de religie pentru că este o experiență din care învăț multe lucruri noi, cunosc mulți oameni foarte plăcuți din diverse părți ale țării, este o experiență care mă motivează și care reflectă modul meu de a fi, zi de zi. În al doilea rând, nu cred că participarea la această olimpiadă mă privează de vreo bucurie, din contră, îmi oferă mult mai multe bucurii, prieteni și orizonturi. Nu cred că olimpiada este un lucru caracteristic sau necaracteristic. Pur și simplu, participi sau nu. Eu am ales să particip pentru că mă dezvoltă din toate punctele de vedere. Motivația mea e mereu aceeași în tot ceea ce fac: să fiu mai bun decât ieri, să mă fac mândru de mine, să mă promovez cu virtuțile mele, dar, în același timp, să fiu conștient de greșeli și să încerc să le stârpesc. Iar atunci când motivația izvorăște din suflet, izvorul rezultatelor nu întârzie să apară!” (Dragoș Andrei Șică, clasa a X-a, Colegiul Național „Matei Basarab” din București)

Olimpiada de religie este o activitate complexă, ce nu încetează după terminarea concursului în sine. Oare de ce?

„Pentru mine, în ultimii patru ani, olimpiada de religie a însemnat un mod de viață. Și asta nu doar pentru că trebuia să mă pregătesc pentru diferite etape ale concursului, să aștept cu emoție rezultatele sau să fiu gata pentru plecarea într-un alt oraș al României (pe care probabil nu l-aș fi vizitat vreodată dacă nu aș fi participat la olimpiadă). Olimpiada presupune să îți pui constant întrebări, să problematizezi diferite subiecte și să înțelegi anumite idei de care nu ai mai auzit, ca apoi să îți dai seama că nu știi nici măcar 1% din ceea ce înseamnă morala, dogmatica, istoria religiilor și altele asemenea. Deși la început a fost mai dificil, acum îmi dau seama că totul a fost atât de frumos. Niciodată nu voi uita oamenii pe care i-am cunoscut aici sau ceea ce am trăit împreună cu ei. Aceste momente m-au format ca om și mi-au cizelat caracterul. Datorită acestui concurs, am învățat să îmi pun întrebări, să îmi controlez emoțiile, să mă bucur de orice moment. Cel mai mult m-a ajutat faptul că sunt persoane care vor să urmeze aceeași facultate ca mine, adică medicina. Acest lucru mi-a fost foarte util, deoarece am reușit să discut nu doar despre materia de la olimpiadă, ci și despre biologie și chimie, materiile la care voi susține examene în această vară. Într-adevăr, olimpiada nu înseamnă doar concursul în sine, ci o combinație de râsete, amintiri, confesiuni, discuții filosofice, bac și admitere. Îmi pare rău că anul acesta a fost ultimul în care am putut participa la această olimpiadă și ştiu că îmi va fi dor de toate momentele trăite! Tot ce îmi doresc pe viitor este ca viața mea să fie o perpetuă olimpiadă de religie, în care Bunul Dumnezeu să mă ajute ca până acum.” (Maria Chivu, clasa a XII-a, Colegiul Național „Sfântul Sava” din București)

„Olimpiada de religie este o activitate complexă, plină de lumină, emoție și trăire întru Hristos, o activitate care nu implică doar o teorie despre Dumnezeu, ci, mai ales, o întâlnire vie cu Dumnezeu, și trăire întru El. De aceea, olimpiada de religie nu este doar un concurs, ci o mărturisire vie a credinței, care într-un chip armonios implică, pe lângă rațiune, și sufletul. Am participat de trei ori la etapa națională a olimpiadei de religie și mi-am dat seama cu adevărat că acest pelerinaj duhovnicesc nu încetează după terminarea concursului, deoarece Îl are în centru chiar pe Dumnezeu, Care este veșnic. Tot ce am învățat pentru olimpiadă am putut să practic și în viața de zi cu zi, iar experiența trăită de-a lungul acestor ani, atât în timpul studiului, cât și în timpul concursului, se propagă și acum, în prezent. Experiența olimpiadei a avut un rol important în formarea mea ca tânăr, iar toate cunoștințele pe care le-am acumulat învățând pentru acest examen vor rămâne întipărite în sufletul și mintea mea totdeauna, și, chiar dacă acest concurs s-a terminat, olimpiada de religie continuă în viața mea, poate nu printr-o mărturisire scrisă, ci printr-o mărturisire trăită în Taina Bisericii.” (Denisa Maria Tincă, clasa a XII-a, Liceul Tehnologic „Școala Națională de Gaz” din Mediaș - premiul I)