Domnul meu și Dumnezeul meu, cu ce-l putem bucura noi, copiii, părinții și dascălii pe aproapele nostru, în aceste zile minunate de sărbătoare? Către cine să ne deschidem acum, Părinte, cerul inimii noastre,
OPINII: Câți oameni, atâtea realități
„Proximitatea fizică prin situarea față către față nu este neapărat o întâlnire. Întâlnirea este mult mai mult; ea înseamnă găzduirea celuilalt în noi, ospătarea unuia din altul la agapa dăruirii de sine. Este purtarea celuilalt în noi, primirea lui în spațiul intim al ființei noastre, e dansul a două Eu-ri care se ating în ceea ce pare intangibil, care vorbesc fără a rosti cuvinte, care se aud chiar și atunci când tac, care sunt împreună chiar și în distanță. Ajung să mă întâlnesc cu cineva când pe umerii mei am așezat pentru totdeauna povara lui, când rănile lui le pot unge până și cel mai banal cuvânt al meu, când reușesc cu îmbrățișarea mea să curm angoasele, căderile, neîmplinirile și tristețile lui și când pentru toate acestea nu cer nimic în schimb. M-am întâlnit cu celălalt când și el dorește să-și facă loc în mine și când lumea lui începe să fie decorată de cromatica ființei mele”, spunea undeva scriitorul Viorel Coman.
Un vechi proverb românesc spune că se întâlnește munte cu munte, darămite om cu om. De-a lungul acestei călătorii care este viața noastră, ne intersectăm cu multe feluri de oameni, dintr-o varietate de culturi și tipuri diferite de educație, fiecare dintre aceștia servind unor scopuri diferite pentru dezvoltarea noastră ulterioară.
Unii oameni au un impact imens asupra vieții noastre, impact pe care nu ni l-am fi putut imagina atunci când ne-am întâlnit prima oară, aparent întâmplător, alții, însă, sunt atât de nesemnificativi pentru noi, încât abia îi observăm. Fiecare ne învață anumite lecții care ne ajută în dezvoltarea personală, asta e cert. Câți oameni, atâtea întâlniri, am putea spune. Putem avea parte de întâlniri cu oameni ce ne reamintesc care sunt visurile, scopurile și dorințele noastre sau ne ajută pur și simplu să ni le definim mai bine. Există oameni care ne vor ajuta să evoluăm, care vin să ne arate lecții dificile, care ne ajută să învățăm lucruri pe care ne-ar fi fost greu să le învățăm singuri. Și mai există marile întâlniri cu cele mai valoroase ființe din viața noastră. Indiferent dacă este vorba despre prieteni apropiați, partenerul de viață sau membri ai familiei, aceștia vor avea cel mai mare impact asupra vieții noastre. Aceste ființe ne ridică atunci când cădem și ne ajută să creștem. Simpla lor prezență este de ajuns pentru a ne împinge să facem lucruri pe care le credeam imposibile.
Odată cu explozia comunicației care a intervenit în viețile noastre și cu accesul multora la rețelele de telefonie mobilă, e-mail, rețele de socializare, conectare wireless, nu avem parte doar de întâlniri reale, ci și de cele virtuale, ce au loc în mediul online. Avem la dispoziție computere, laptopuri, telefoane performante, televizoare inteligente, console de jocuri, toate conectate la internet, care ne ajută să ne informăm, să interacționăm și să comunicăm fără să ne întâlnim fizic cu alte persoane. Rețelele de socializare pun gratuit la dispoziția utilizatorilor pe care îi au unelte prin care își pot găsi vechi prieteni sau își pot face noi cunoștințe, oferă posibilitatea de a ține legătura cu lista de contacte prin mesaje scrise, fotografii sau filmulețe. Există pericolul ca, din comoditate, tot mai mulți oameni să aleagă aceste metode ca principalele moduri de socializare cu prietenii, în defavoarea întâlnirilor și interacțiunilor fizice. Deși chatul online este privit ca un lucru bun pentru că ajută la conectarea ușoară între oameni aflați la mare distanță, mulți tineri au ajuns să prefere chatul discuțiilor față în față cu prietenii.
Din păcate, tinerii preferă să se retragă în spatele computerului și uită cum să se comporte față în față cu altă persoană, au deficiențe în exprimarea nonverbală și înțeleg cu o mai mare greutate expresiile faciale sau tonul vocal. Se creează un echilibru, totuși, dacă acea comunicare online se transferă la un moment dat în viața reală, iar oamenii se întâlnesc și socializează în mod real și asumat. Altminteri, există pericolul unui online definitiv, care nu face bine deloc, dimpotrivă. Cu alte cuvinte, un om privat de socializare nu există!
Așadar socializarea este acel proces prin care un copil deprinde gândirea, normele, valorile, modalitățile de participare la viața socială, raționalizarea posibilelor consecințe, responsabilitatea și, într-un final, maturizarea. Socializarea influențează personalitatea, transformând-o, conturând-o și ajutând-o să se adapteze. La rândul ei, personalitatea influențează socializarea, astfel construindu-se un permanent schimb între cele două.
De ce este important ca un tânăr să socializeze? Deoarece prin acest lucru el va deveni un om complet, capabil să se descurce pe cont propriu. Și desigur, să nu uităm că suntem ceea ce a făcut Dumnezeu din noi, dar și ceea ce facem noi din noi înșine.