Ora de religie, punctul de pornire spre înțelegerea tainelor omenirii

Pentru fiecare dintre noi, timpul petrecut la școală a avut însemnătatea lui. Fie că vorbim despre orele de limba română, matematică, istorie, religie, sport și așa mai departe, fiecare în parte și-a lăsat în mod diferit amprenta asupra devenirii noastre. Poate pentru unii dintre noi matematica a însemnat doar dureri de cap, în timp ce ora de română era preferată. Poate unii iubeau religia în locul altor discipline sau ora de sport, însă la modelarea caracterului nostru au contribuit toate materiile studiate.

Bineînțeles, nu putem trece cu vederea faptul că rolul esențial în formarea elevilor și, mai apoi, a viitorilor oameni din societate aparține de departe profesorilor. Mai ales la început de drum, aceștia sunt călăuze pentru micii școlari. Profesorii au capacitatea de a demonstra că materiile pe care le predau sunt importante în măsura în care reușesc să le facă să fie interesante.

Ce înseamnă pentru fiecare dintre noi o materie importantă în programa școlară? Pentru mine înseamnă acea disciplină care îmi descoperă, îmi arată prin exemple și mă convinge că a studia conținutul ei mă pregătește pentru viața de dincolo de băncile școlii. O astfel de materie este religia. De ce? În primul rând pen­tru că religia îl învață pe elev un cod moral bazat pe valori fundamentale; are capacitatea de a-i arăta noi înțelesuri și de a-l convinge că viața nu este formată doar din lumea materială, trupească, ci că mai presus de aceasta este o lume spirituală, unde sufletul este în centrul vieții, iar trăirile acestuia influențează comportamentul afișat. Spre exemplu, omul care are dragoste în sufletul său revarsă asupra celor din jur bunătate.

Primul meu contact cu viețile sfinților

Îmi amintesc de primii ani de școală, de clasele primare și chiar gimnaziale în care am luat contact cu ora de religie. Nu înțelegeam pe atunci prea bine ce înseamnă această materie și de ce o studiam. Știam de Dumnezeu, de credința ortodoxă, mergeam uneori și la biserică, dar nu înțelegeam prea multe. Eram prin clasa a II-a, după vacanța de vară, când doamna învățătoare ne întreba: „Cine își mai amintește rugăciunea Tatăl nostru?” Liniște profundă, nici un sunet, când dintr-odată începe Ioana, puțin mai curajoasă: „Tatăl nostru care ești în ceruri...” Salvase clasa de proba de foc, testul. Doamna învățătoare a continuat: „Copii, ce formă are biserica noastră ortodoxă?” Noi am răspuns: „De casă, doamna, de castel, de dreptunghi, cu două cercuri laterale și unul în față”. La ultimul răspuns, întreaga clasă a râs copios. Mă gândeam în sinea mea, parcă aduce a casă, poate chiar și a castel, dar a dreptunghi cu cercuri...? După ce ne-am potolit din râs, am primit explicația care s-a așezat adânc în suflet, până astăzi. Am aflat la acea oră că biserica noastră are formă de navă și precum aceea sparge toate valurile când plutește în larg, tot așa Biserica a trecut prin multe veacuri și va rămâne până la final. Ba tot de atunci îmi amintesc că ea se împarte în pronaos, naos și altar.

Au mai trecut câțiva ani de școală, clasele primare s-au scurs cu repeziciune. În clasa a V-a eram mai voinicei, o nouă etapă, mai multe materii de studiat, profesori diferiți la fiecare materie și doamna dirigintă, în locul doamnei noastre învățătoare. Așa am cunoscut-o și pe doamna profesoară de religie. Am apreciat-o pentru dăruirea de a fi profesor. Dumneaei ne-a învățat rugăciunile „Cuvine-se cu adevărat” și „Împărate ceresc”, care au reprezentat și notele primului test. Iată cum a observat doamna profesoară că nu acordam prea multă importanță acestei materii. După un semestru în care cu greu a reușit să ne mențină atenți, ne-a spus: „Copii, am observat pe parcursul orelor de curs că atenția voastră este mai mult pe pereții sălii! Nu zic că este rău, pentru că și icoanele pe care le vedeți de jur împrejur sunt de admirat, însă aș prefera ca, de comun acord, să facem ora mai interactivă. Astfel că, vă propun să facem echipe de câte trei elevi. Fiecare membru din echipă va avea de studiat pentru data viitoare viața unui sfânt. Eu voi pregăti pentru fiecare echipă câte un set de întrebări. Echipa care va avea cele mai multe răspunsuri corecte va fi câștigătoare. Ce părere aveți?” Câțiva dintre colegi au continuat să admire icoanele de pe pereți, însă majoritatea lor s-au declarat încântați de idee. Așa am luat contact pentru prima dată în viața mea cu viețile sfinților. Cumva, în mintea mea se formase ideea că aceștia sunt tot „un soi de îngeri”, doar că mai speciali, fiindcă pot face minuni, de aceea se numesc sfinți și bineînțeles locuiesc în cer, lângă Dumnezeu, în nici un caz pe pământ, dar aici mai vin din când în când, dacă sunt chemați să facă minuni...

Exemplul Sfintei Filofteia

Am avut de studiat viața unei sfinte foarte tinere, o fetiță de fapt, Sfânta Filofteia. Am aflat, întâi de toate, că era om și s-a născut pe pământ, și mare mi-a fost uimirea. Rămăsese fără mamă la o vârstă foarte fragedă, iar tatăl se recăsătorise cu o femeie rea, care îl înverșuna împotriva ei. De multe ori, mama vitregă o trimitea cu merinde pentru tatăl ei, însă în drumul său întâlnea mulți sărmani și împărțea fiecăruia câte ceva din merindele tatălui. Observând el că este prea puțină mâncare, i-a cerut socoteală soției, care i-a spus că pachetele pe care i le trimitea erau pline. Astfel, într-o zi, acesta a urmărit-o pe Filofteia să afle ce face cu merindele, iar când a văzut că le împarte săracilor, a aruncat cu barda după ea și aceasta a murit pe loc. Sfânta avea 12 ani când a trecut la Domnul. Văzând tatăl ei că trupul fetiței nu mai răsufla, s-a înspăimântat, cu atât mai mult cu cât în jurul ei a apărut o lumină puternică. A încercat să îi ridice trupul, dar nu a reușit. A chemat marii preoți, episcopii, au făcut rugăciuni, însă trupul ei devenise tare ca o piatră și înconjurat de lumină dumnezeiască. După un timp, s-au hotărât să numească mai multe mănăstiri și biserici unde să fie așezată sfânta. La rostirea numelui Bisericii Domnești de la Curtea de Argeș, trupul s-a făcut ușor, iar de atunci moaștele Sfintei Filofteia se află în țara noastră. Cu acel prilej, am prezentat viețile sfinților pe care i-am avut de studiat, după care au urmat întrebările. Ei bine, se înțelege că sfânta ne-a ajutat să câștigăm acel concurs...

Ora de religie a propus ceva aparte. A propus și propune în continuare, pe lângă un cod moral de care vorbeam la început, o realitate aparte a vieții, un mod de a trăi, aplecat spre bunătate, spre sfințenie, spre deprinderea cu faptele bune. Ora de religie ne învață că, deși noi ne imaginăm Biserica așa cum vrem sau cum ne place, ea are o logică fundamentală atât în ființa ei, Iisus Hristos, cât și în trupul său, forma și delimitarea în pronaos, naos și altar. Ora de religie ne ajută să înțelegem că sfinții au fost oameni cu nevoi, cu neputințe și slăbiciuni, pe care însă le-au depășit. Cel mai important, însă, ne arată că la vârsta la care noi învățam despre ei, aceștia erau deja desăvârșiți, fiind în Împărăția cerească. În fond, ora de religie este punctul de pornire spre înțelegerea marilor taine ale omenirii.