Perioada comunistă a fost una ce a urmărit o distanțare totală față de tot ce a însemnat moștenirea culturală și intelectuală a perioadei interbelice. Crearea „omului nou”, cu ideile și preceptele sale, a fost unul dintre dezideratele acelei epoci, lucru simțit și de clericii Bisericii Ortodoxe Române. Semnificativ este în acest sens cazul părintelui arhimandrit Grigorie Băbuș. La începutul anului 1958, autoritățile comuniste, prin Securitate şi Departamentul Cultelor, începuseră o campanie de defăimare şi intimidare la adresa Bisericii Ortodoxe Române pentru a o determina să aplice planul de limitare drastică a fenomenului monahal. Monahismul era considerat de regimul comunist o reală amenințare la construcția socialismului în România, pe considerentul că în interiorul său se duce o „intensă activitate legionară sub mască religioasă”.
Grigorie Băbuş s-a născut la 3 iunie 1915, în localitatea prahoveană Teişani. Încă de la vârsta de 13 ani a intrat ca frate în Mănăstirea Cheia, din zona natală, stărețită de unchiul său, arhimandritul Grigorie Georgescu. La vârsta de 18 ani s-a înscris la Seminarul Teologic de la Mănăstirea Cernica, fiind coleg cu Teoctist Arăpaşu şi Sofian Boghiu. După absolvirea seminarului, a urmat cursurile Facultății de Teologie din București, apoi pe cele de doctorat. În această perioadă a avut ascultarea de cântăreț şi ierodiacon la Catedrala Patriarhală, pentru ca la 22 februarie 1948 să primească darul preoției. La puţin timp a fost numit stareț al mănăstirii de metanie, unde a viețuit puţin, deoarece Patriarhul Justinian Marina l-a chemat la București. În 1950 a primit rangul de protosinghel, iar la 25 martie 1956 pe cel de arhimandrit.
Din punct de vedere politic, încă de pe băncile seminarului, părintele Băbuş, ca şi alți colegi, în 1936 a fost înscris în Frățiile de Cruce de către profesorul de limba latină, Paul Gălăşeanu, care milita în rândurile Mișcării Legionare. Implicarea în politica legionară a fost una formală, care s-a încheiat după rebeliunea legionară, atunci când mișcarea a fost exclusă de la conducerea țării. Însă stigmatul politic a rămas asupra sa în evidențele Siguranței Statului, situație care avea să-i creeze o serie de probleme. În octombrie 1943 este arestat de la Mănăstirea Antim (căminul studenților teologi), împreună cu un alt frate, Ilie Bărbărie, pentru deținere de material legionar. În fapt, după rebeliune, tânărul Băbuş predase câteva cărți legionare cu semnătura sa starețului Nicodim Ioniţă, pe care nu le-a dat autorităților statului, ci le așezase în podul mănăstirii. La o percheziție a Siguranței, cărțile au fost găsite şi astfel Grigorie Băbuş a ajuns în arestul de la Malmaison. După o detenție de o lună şi jumătate a fost achitat de Curtea Marţială București şi eliberat.
La revenirea în București, în 1948, inevitabil a intrat în legătură cu prietenul său din timpul studenției, Bartolomeu Anania, care şi el purta nefe- ricitul stigmat de „legionar” în evidențele Siguranței. Colaborează la constituirea Bibliotecii Patriarhale şi slujesc la Catedrala Patriarhală. În 1957, profesorul P. Gălăşeanu, din perioada seminarului, îl cercetează pe părintele Băbuş, căruia i se mărturisește. În aceeaşi perioadă, poetul Radu Gyr cere lui Bartolomeu Anania un duhovnic pentru soția sa. Anania îl recomandă pe părintele Băbuş, care devine astfel duhovnicul soției lui Gyr.
De asemenea, împreună cu Anania, părintele Băbuş a ajutat material şi financiar soția unui deținut politic, prieten din perioada studenției. Toate acestea, în contextul campaniei de arestări declanșate de Securitate, au condus la arestarea părintelui Băbuş în noaptea de 13 spre 14 martie 1959. În anchetă, chiar şi în confruntarea cu Radu Gyr, părintele Băbuş a refuzat să recunoască activitatea legionară care i se imputa de către anchetatori. Cu toate acestea, „ca vechi membru al organizației legionare”, a fost învinuit că „a restabilit legătura criminală cu Valeriu Anania pe linia activității organizației legionare”, că a întreținut „activitate de ajutorare a elementelor legionare” şi „acțiuni de agitație şi propagandă contrarevoluționară”. La proces a negat orice activitate de natură politică, iar martorii acuzării i-au susținut cauza. Totuși, prin Sentința nr. 750 din 29 iulie 1959 a primit o condamnare de 7 ani închisoare corecțională pentru „infracțiunea de uneltire contra ordinii sociale”. La recurs, părintelui Băbuş i s-a mărit condamnarea la 20 de ani muncă silnică. A cunoscut penitenciarele de la MAI (august 1959), Jilava (august 1959), Aiud (noiembrie 1959) şi lagărul de muncă de la Ostrov (octombrie 1963). A fost eliberat la 29 iulie 1964 din lagărul de la Ostrov.
