Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×
Acasa Educaţie și Cultură Educaţie Patriotismul nu e niciodată desuet (I)

Patriotismul nu e niciodată desuet (I)

Galerie foto (1) Galerie foto (1) Educaţie
Un articol de: Prof. Marinela Modiga - 02 Iul, 2022

Vă dăruiesc, astăzi, în prag de sărbătoare a Marelui Ștefan Voievod Sfântul, o piesă dragă sufletului meu... compusă de mine, împreună cu fetița mea. Ca pe un aluat de mare preț am frământat-o în lăcașul inimilor noastre, simplu și frumos, așa cum bunicile și mamele noastre frământă pâinea cea de toate zilele: am smuls un crâmpei de istorie românească, unul de legendă, altul scripturistic vechi-testamentar și altul de trăire neaoșă, românească, și le-am aruncat în marea învolburată a prezentului modern, care tinde din ce în ce mai mult să ne uniformizeze, să ne înece valorile strămoșești și să ni le adâncească în hăul uitării.

La ce m-am gândit când am încropit-o? La răspunsul nostru, al părinților și dascălilor de astăzi, în fața lui Dumnezeu, a eroilor, a sfinților și a străbunilor pentru educația patriotică a copiilor noștri... pentru fe­lul în care le-am cultivat dragostea pentru frumos, pentru valorile trecutului, pentru credința dreaptă, curată și adevărată...

„Ştefan şi urmaşii”, această simplă piesă de teatru, a hoinărit înainte de constrângerile prin care am trecut cu toții, prin Biserici, aziluri și biblioteci, iar Dumnezeu ne-a hărăzit bucuria de a o trece și Prutul, în Moldova noastră iubită. Când să ajungem cu ea în târgul Ieșilor, ni s-au închis drumurile, dar nu și speranțele... Această oportunitate de a v-o oferi și dumneavoastră mi se pare un mare dar de la Dumnezeu. Sperăm să vă atingă sufletul și să vibrați la unison cu noi.

Intitulată simplu „Ștefan si urmașii”, piesa a fost concepută ca un dialog imaginar între Voievodul Ştefan cel Mare şi Sfânt, mesagerul cuvântului lui Dumnezeu, şi tuşa Ioana, româncă descendentă din neamul Vrâncioaiei, locuitoare a unui sat moldovenesc din prezent. Rolurile principale au fost atribuite fetiței mele iubite și unui elev drag sufletului meu.

Decorul este simplu: O şezătoare. Copiii - urmaşii fiilor Vrâncioaiei, Bodea, Spirea, Negrilă, Bârsan, Spulber, Pavel şi Nistor - sunt aşezaţi în semicerc în jurul mamei lor, Ioana: pictează icoane, încondeiază ouă, se ocupă cu olăritul, sculptează, împletesc, ţes la război, confecţionează opinci, cingători, instrumente muzicale. Toţi sunt preocupaţi de lucrul lor. Apare Ştefan, gânditor, privind în stânga şi-n dreapta spre satul aproape părăsit, spre câmpul plin de buruieni… E trist şi abătut. Se îndreaptă spre tuşa Ioana, care toarce din furcă, în mijlocul copiilor ei.

ŞTEFAN: Tuşă Ioana, sărut mâna!

IOANA (se înclină în faţa lui): Ştefane, Măria Ta!

ŞTEFAN: Tuşă Ioana, cum mai stau lucrurile în Moldova mea? Văd satele goale, pământurile nelucrate şi urmaşii mei, urmaşii mei părăsindu-şi vetrele şi muncind printre străini…

IOANA (oftând): Măria Ta, trăim vremuri grele… Pacea timpurilor noastre e înşelătoare, Măria Ta… Acum nu mai suntem obligaţi să luptăm cu sabia pentru pământul şi pentru graiul nostru sfânt. Acum, îl dăm de pomană străinilor sau îl vindem pe câte 30 de arginţi. La loc de cinste stau minciuna, ura, trădarea şi înşelătoria… Ai luptat, Măria Ta, şi ţi-ai jertfit oştenii… Ţi-ai dat viaţa pentru Moldova urmaşilor urmaşilor tăi. Sângele străbunilor s-a scurs în pământul acesta plin de oseminte de sfinţi şi de martiri, dar glasul celor din morminte nu mai ajunge până la urechile celor de astăzi. Suntem săraci, plini de nevoi şi, deşi munţii noştri aur poartă, noi cerşim din poartă-n poartă… Dacă pământul tău, Ştefane, doamne, era îmbibat de sângele oştenilor jertfiţi, acum el musteşte de lacrimile copiilor rămaşi „orfani”, căci părinţii le sunt plecaţi sclavi printre străini… Bunicii îşi plâng cu lacrimi amare bătrâneţile pustii, departe de fiii pierduţi sau risipitori… Satele moldave îmbătrânesc, Măria Ta! Fiii lor le părăsesc şi nu mai cunosc drumul de întoarcere spre casă.

ŞTEFAN: Dar, tuşă Ioană, ce mai fac fiii tăi: urmaşii lui Bodea, Spirea, Negrilă, Bârsan, Spulber, Pavel, Nistor?

IOANA (se închină): Slavă Cerului, stăpâne! Încă poartă cu mândrie moştenirea ce le-au lăsat-o bunii şi străbunii lor. Unul e plugar, altul olar, altul cioban, altul e preot cu har, altul e un bun dascăl...

ŞTEFAN: Tuşă Ioană, teamă mi-i că Moldova pe care am lăsat-o urmaşilor urmaşilor mei va deveni, în scurtă vreme, amintire. Copiii de astăzi nici nu vor mai crede că am existat vreodată...

IOANA (îşi face cruce): Doamne apără şi păzeşte! Măria Ta, nu spune asta... Să ne ferească Dumnezeu de blestemul pieririi neamului. Eu cred că, atât timp cât ne vom păstra credinţa dreaptă, strămoşească, atât timp cât le vom oferi copiilor o educaţie sănătoasă, în care să primeze dragostea de Dumnezeu şi de patrie, mila şi iubirea Domnului se vor revărsa ca un potop binecuvântat asupra noastră.

ŞTEFAN: Tuşă Ioană, mult l-au supărat urmaşii mei pe Dumnezeul părinţilor lor. Un îna­intaş al vostru, vrednic de laudă, bine a spus că „cel ce-şi părăseşte ţara pentru una mai bogată e ca şi copilul care-şi părăseşte mama pentru una mai chipoasă” (n.n. - N. Iorga). Dacă moldovenii noştri nu se vor întoarce la cuiburile lor, teamă mi-i că Dumnezeu Îşi va întoarce faţa Sa de la noi.

IOANA: Ştefane, doamne, e adevărat că tinerii de astăzi îşi părăsesc vetrele străbune, dar… ce crezi, Măria Ta? Dacă în satele noastre vor fi câte 50 de ţărani vrednici, muncitori, iubitori de pământ străbun, pieri-va, oare, Dumnezeu, satele româneşti de pe faţa pământului?

ŞTEFAN: Dacă se vor găsi în sate câte 50 de ţărani truditori ai pământului strămoşesc, sigur mila lui Dumnezeu se va pogorî asupra lor şi-i va cruţa Domnul pe ei şi satul străbunilor lor.

IOANA: Iată, cutez să te întreb, Măria Ta, eu care sunt pulbere şi cenuşă… Poate că lipsesc 10 din cei 50 de ţărani. Pot să fie numai 40. Pentru lipsa a 10 va pierde, oare, Dumnezeu, satele fiilor mei, date de tine moştenire, pentru curajul şi vitejia străbunilor lor?

ŞTEFAN: Nu le va pierde, tuşă Ioană, pentru cei 40, căci milostiv şi îndelung-răbdător este Domnul.

IOANA: Să nu se mânie, Măria Ta, de voi mai grăi, dar dacă se vor găsi în sat doar 30 de ţărani râvnitori?

ŞTEFAN: Am credinţă că nu îl va pierde Dumnezeu, de se vor găsi în sat 30 de ţărani râvnitori.

IOANA: Iată, Ştefane, Măria Ta, mai cutez să te întreb eu, o simplă ţărancă. Poate că se vor găsi 20 sau… 10 ţărani muncitori şi iubitori de glie strămoşească, de glie românească.

ŞTEFAN: Pentru cei 10 nu o va pierde Dumnezeu.

IOANA: Ştefane, doamne, fiii mei sunt încă stăpânii pământurilor pe care, cu bucurie şi cu recunoştinţă le-ai împărţit străbunilor lor… Se roagă împreună, muncesc şi-I mulţumesc lui Dumnezeu pentru marea milă pe care o revarsă asupra lor, prin roadele pământului.

ŞTEFAN: Tuşă Ioană, atât timp cât fiii tăi şi fiii fiilor tăi îşi vor iubi glia moldavă, ţarina străbună, atât timp cât vor mai fi plugari, oieri, olari, preoţi cu har, dascăli de vocaţie, iubitori de muncă şi de trecut, Dumnezeu Se va îndura… şi satul românesc va mai putea respira, printre fuioarele de fum ale oraşelor, printre norii negri şi printre pietrele cu care Dumnezeu mai loveşte din când în când din Cer, amintind oamenilor că fericirea nu e pe pământ, că pământul nu poate trăi fără Cer, aşa cum trupul nu poate vieţui fără suflet, iar oraşul nu poate respira fără sat.

Fie pământul acesta binecuvântat de Dumnezeu cu iubire, cu pace, cu credinţă şi cu speranţă, cu fii şi fiice crescuţi în leagănul familiei creştine, cu ţărani muncitori, cu fete şi băieţi care ştiu a învârti hora, dar şi suveica!

Să ne rugăm, tuşă Ioană, că mult poate rugăciunea stăruitoare a dreptului.

IOANA (îndreptându-se spre copii): Haideţi, pruncuţii mei, copilaşi şi nepoţei. Aţi auzit vorbele Marelui Ştefan, care le-a fost baci străbunilor voştri, până la adânci bătrâneţi.

Să vă mândriţi, iubiţii mei, să nu vă ruşinaţi că sunteţi români. Să vă fie ruşine să furaţi, să vă agonisiţi comori pe care le puteţi pierde într-o clipită. Să vă fie ruşine să minţiţi, să trădaţi, să urâţi!

Haideţi să nu ne pierdem identitatea printre străini. Să nu uităm că am fost, suntem şi fi-vom români, cu rădăcini adânc înfipte în pământul muncit şi plătit cu sudoare şi cu sânge de îna­intaşii noştri!

Copiii cântă în cor, împreună cu tuşa Ioana - „Nu uita că eşti român!”

Copiii din şezătoare recită poezii despre satul românesc, ţărani, bunici...

Dragii mei, dacă v-a plăcut umila noastră piesă, v-o dăruiesc cu toată dragostea şi cu speranţa că atât puii de români care o vor interpreta, cât şi cei care o vor asculta vor înţelege de ce trebuie să iubească şi să preţuiască săraca ţară Moldavă. Îmi doresc din inimă ca povestea acestui subiect minunat, patriotismul, care nu e niciodată desuet, să continue, cu voia dumneavoastră, și într-un număr viitor, căci multe am pe suflet a vă spune...

Cu prețuire, un dascăl român!

Marinela Modiga este profesoară la Şcoala Gimnazială „Miron Costin” din Galaţi

Citeşte mai multe despre:   Sfantul Stefan cel Mare