Perioada sărbătorilor de iarnă în atenția elevilor bucureşteni

Perioada sărbătorilor de iarnă a devenit un prilej de învățare, creativitate și apropiere pentru elevii Școlii Gimnaziale Nr. 7 din București. Prin activități educative și recreative dedicate acestei perioade speciale din an, copiii au descoperit semnificația tradițiilor de iarnă, au discutat despre valori precum generozitatea, solidaritatea și respectul, dar și despre importanța timpului petrecut alături de familie și comunitate.

Cu privire la Nașterea Domnului, Elena Petrican, elevă în clasa a VIII‑a, a evidențiat faptul că în centrul acestei sărbători nu se află nimeni și nimic altceva decât Însuși Iisus Hristos, Care Se regăsește în toate datinile creștine: de la masa de care ne bucurăm împreună la daruri, colinde, iesle și chiar bradul de Crăciun: „Nașterea Domnului (Crăciunul) este una dintre cele mai importante sărbători creștine. Deși, în zilele noastre, este adesea asociată cu darurile, luminițele și atmosfera festivă, esența ei adevărată este sărbătorirea Nașterii Mântuitorului Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, Care a venit în lume pentru mântuirea oamenilor. Tradițiile noastre de Crăciun sunt mult mai mult decât simple obiceiuri frumoase - ele poartă în ele o profundă semnificație spirituală. Povestea Crăciunului începe în Betleem, unde Fecioara Maria L‑a născut pe Iisus într‑o iesle, deoarece în oraș nu mai era nici un loc de găzduire. A fost o naștere simplă, smerită, dar cu o importanță uriașă: Dumnezeu Se face om pentru a salva omenirea. Îngerii vestesc această minune păstorilor, iar mai târziu magii de la Răsărit vin să‑L cinstească, aducând daruri simbolice: aur, tămâie și smirnă.

Această sărbătoare ne amintește că darul cel mai mare nu este material, ci este Iisus Hristos, darul lui Dumnezeu pentru lume. El este Cel care Se reflectă în toate tradițiile și obiceiurile creștine:

Bradul de Crăciun rămâne verde pe tot parcursul anului, simbolizând viața veșnică pe care Hristos o aduce oamenilor. Steaua din vârf amintește de cea care i‑a călăuzit pe magi spre Betleem, iar luminițele simbolizează lumina lui Hristos care alungă întunericul păcatului.

Colindele reprezintă modul prin care creștinii vestesc Nașterea Domnului. Ele transmit bucurie, pace și credință. În trecut, oamenii mergeau din casă în casă pentru a răspândi vestea cea bună, asemenea îngerilor din Betleem.

Ieslea pe care o vedem în biserici sau în case ne amintește de smerenia în care S‑a născut Iisus. Ea reprezintă un simbol al modestiei și al iubirii fără limite.

Masa de Crăciun, cu bucatele tradiționale precum cozonacul, sarmalele sau colacii, nu reprezintă doar o masă festivă. Ea simbolizează mulțumirea adusă lui Dumnezeu pentru tot ce a oferit pe parcursul anului, dar și dorința de a împărți cu cei dragi.

Darurile Magilor au creat obiceiul dăruirii de Crăciun. Deși astăzi pare că Moș Crăciun se află în centrul atenției, în tradiția creștină, darurile reprezintă gesturi de iubire, după modelul lui Dumnezeu, care ne‑a oferit cel mai mare dar: pe Pruncul Iisus.

În ultimii ani, Crăciunul a devenit pentru mulți o sărbătoare comercială: cumpărături, reclame, decorațiuni, presiunea de a oferi cât mai multe daruri. Dar adevărata întrebare este: ce sărbătorim, de fapt? Crăciunul nu este despre cât cheltuim sau ce primim. Este despre bucuria Nașterii lui Iisus Hristos, despre iubire, iertare și bunătate, despre familie și comunitate, despre credință și recunoștință, despre lumina care învinge întunericul. Dacă înțelegem acest lucru, Crăciunul devine o sărbătoare mult mai profundă, care ne aduce pace în suflet și ne apropie de Dumnezeu”.

La rândul său, Victor‑Adrian Florea, elev în clasa a VIII‑a, a evidențiat, în acest cadru, câteva perspective istorice și repere cronologice cu privire la sfintele sărbători pe care creștinii ortodocși le celebrează în această perioadă: „În spațiul european, sărbătorile de iarnă au evoluat în paralel cu evenimente istorice, lideri religioși și decizii politice. Aceste sărbători trebuie petrecute nu doar cu luminițe, globulețe și Moș Crăciun, ci și cu înțelegerea semnificației acestor evenimente”.

Sfântul Ierarh Nicolae - 6 decembrie

Figura istorică a Sfântului Nicolae își are originea în secolul al IV‑lea, în orașul Mira din Licia (astăzi Demre, Turcia). Episcop în timpul împăratului Constantin cel Mare, Nicolae este cunoscut pentru actele sale de caritate, precum salvarea a trei fete din sclavie - eveniment care a stat la baza obiceiului modern al dăruirii. Sfintele sale moaștele au fost mutate în anul 1087 la Bari, în Italia, fapt ce a amplificat răspândirea cultului său în întreaga Europă.

Naşterea Domnului - 25 decembrie

Sărbătoarea Nașterii Domnului este fixată la 25 decembrie începând cu secolul al IV‑lea, în perioada împăratului roman Teodosie I, care a oficializat creștinismul. Această dată a fost aleasă pentru a suprapune o celebrare creștină peste festivități populare, precum solstițiul de iarnă sau sărbătoarea romană Sol Invictus. Locul Nașterii Domnului, localitatea Betleem, este menționat în Evangheliile după Matei și Luca, iar cele mai vechi reprezentări ale acestui eveniment au apărut în secolul al VI‑lea, în bazilici bizantine.

Sfântul Ierarh Vasile cel Mare - 1 ianuarie

Sfântul Vasile cel Mare, prăznuit la 1 ianuarie, este unul dintre cei mai importanți Părinți ai Bisericii și un mare învățător al credinței creștine. Cunoscut pentru înțelepciunea, bunătatea și puterea sa de a‑i ajuta pe cei nevoiași, Sfântul Vasile a întemeiat așezăminte pentru săraci, bolnavi și bătrâni, devenind un model de milostenie. Scrierile sale teologice au avut o influență profundă asupra Bisericii, iar viața lui rămâne un exemplu de smerenie, credință și iubire față de oameni. De aceea, Sfântul Vasile este cinstit ca ocrotitor și binefăcător, aducând speranță și binecuvântare la început de an.

Botezul Domnului - 6 ianuarie

Boboteaza, cunoscută și ca Epifania, reprezintă Botezul lui Iisus în râul Iordan, eveniment plasat aproximativ la începutul secolului I d.Hr. Tradiția creștină atribuie acest moment activității Sfântului Ioan Botezătorul, care predica în regiunea Perea, la Est de Iordan. Primele mențiuni ale unei sărbători dedicate Epifaniei apar în secolul al III‑lea în Egipt, iar până în secolul al V‑lea, data de 6 ianuarie a fost adoptată în întregul Imperiu Bizantin.

Aceste sărbători, deși astăzi marcate prin obiceiuri variate, își au originile în personaje, locuri și decizii istorice reale. Înțelegerea lor prin repere cronologice oferă publicului o perspectivă mai clară asupra evoluției culturale și spirituale a lumii în care trăim.

Astfel, prin aceste materiale, elevii de la Școala Gimnazială Nr. 7 din sectorul 1, București, ne arată că perioada sărbătorilor de iarnă nu este doar despre cadouri și decorațiuni, ci mai ales despre credință, tradiție și valori precum iubirea, generozitatea și comuniunea cu cei dragi, dar mai ales despre Iisus Hristos. Prin proiectele și prezentările lor, aceștia ne reamintesc că adevărata semnificație a Crăciunului și a sărbătorilor de iarnă constă în bucuria de a dărui și de a împărtăși momente deosebite alături de cei dragi, păstrând vii tradițiile și frumusețea spirituală a acestei perioade.

Concluzii despre Centenarul Patriarhiei Române și sfinții nou‑canonizați

Tot la Școala Gimnazială Nr. 7 din București a avut loc, la finalul Anului omagial şi comemorativ 2025, o activitate educativă deosebită, în cadrul căreia profesorii și elevii au discutat despre Centenarul Patriarhiei Române și despre noii sfinți canonizați. Inițiativa a avut ca scop apropierea copiilor de teme precum credința, istoria și valorile spirituale, prin dialog și reflecție.

Într‑o atmosferă deschisă și prietenoasă, elevii au învățat despre istoria și rolul în societate al Bisericii Ortodoxe Române, despre importanța sfinților în viața Bisericii și despre modul în care oamenii pot ajunge sfinți, prin fapte bune, credință și implicare în comunitate. Prin această inițiativă, cadrele didactice au urmărit nu doar transmiterea unor informații teoretice către elevi, ci mai ales formarea unor repere morale pentru aceștia, demonstrând că școala poate fi un spațiu real de întâlnire între educație, tradiție și religie.

Cu privire la Centenarul Patriarhiei Române, Andra‑Maria Sandu, elevă în clasa a VI‑a, a arătat că: „Patriarhia Română a avut, are și va avea întotdeauna un rol foarte important în viața creștinilor. Ea deține un rol sfânt în comunitate, iar noi toți ne unim sub o singură patriarhie: Patriarhia Română. Anul acesta, Biserica Ortodoxă Română comemorează 100 de ani de la ridicarea ei la cel mai înalt rang: cel de patriarhie. Pe 4 februarie 2025 am sărbătorit 100 de ani de la acest eveniment, iar pe 23 februarie s‑a împlinit un secol de când regele Ferdinand a promulgat legea care prevedea înființarea Patriarhiei Române. După Paști, pe 25 aprilie, am sărbătorit împlinirea a 140 de ani de la recunoașterea autocefaliei Bisericii Ortodoxe Române; în iulie am celebrat providențialul moment în care Patriarhul Ecumenic Vasile al III‑lea a recunoscut, prin Tomosul Patriarhal, autocefalia Bisericii Ortodoxe din România, iar pe 1 noiembrie am aniversat un secol de la întronizarea primului Patriarh al Bisericii Ortodoxe Române, Mitropolitul‑primat Miron Cristea. La 9 decembrie 1924, pe prima pagină a ediției sale de marți, în ziarul Universul apărea un articol semnat de Nicolae Iorga, intitulat «Patriarhatul României. Părerile d‑lui N. Iorga». Aici, marele nostru istoric expunea motivele pentru care el susținea ridicarea Bisericii Ortodoxe Române la rang de patriarhat: «pentru că vecinii noștri ortodocși îl au». Tot în Universul, la 11 decembrie 1924, Mitropolitul Nectarie al Bucovinei evidenția necesitatea ridicării scaunului de mitropolit primat la rang de patriarh, spunând: «Noi trebuie să dăm cinstea cuvenită mitropolitului nostru primat și să ridicăm scaunul lui la acel rang, care să‑i dea posibilitatea de a vorbi în numele Ortodoxiei, adică să‑i dăm rangul de Patriarh». După ce a primit acest statut, Biserica Ortodoxă Română a fost pusă la multe încercări, mai ales în perioada comunistă, când Nicolae Ceaușescu, pe vremea când era dictator al României, a ordonat ca unele biserici să fie distruse sau mutate în alte locuri, deoarece, spunea conducătorul Partidului Comunist, «se dorea să se construiască ceva mai folositor». Dar vă întreb pe dumneavoastră: ce este mai folositor - blocurile și fabricile în care muncim și locuim, sau un lăcaș de cult unde Domnul ne ajută să fim sănătoși, să avem o casă și un loc de muncă? De altfel, o perioadă foarte grea pentru Patriarhia Română a fost atunci când s‑au înființat închisorile comuniste. Atunci, mulți oameni au fost supuși muncilor grele și torturii. După ani și ani de chin, prin nenumărate rugăciuni către Domnul, suferința s‑a sfârșit. Așadar, rugați‑vă, căci Dumnezeu aude cugetul vostru, iar într‑o zi chiar și iadul se va cutremura, așa cum s‑a cutremurat când Iisus a înviat din morți. Astăzi, după atâtea greutăți, încercări și provocări, Biserica Ortodoxă Română a împlinit 100 de ani de la momentul în care a fost ridicată la rangul de Patriarhie. Pentru aceasta, rugați‑vă și mulțumiți Domnului că am reușit să sărbătorim împreună, ca frați și surori în credință, Centenarul Patriarhiei Române!”.

Cu privire la noii sfinți canonizați de Patriarhia Română, Maria Cristache, elevă în clasa a VI‑a, a reținut câteva detalii despre Sfântul Cuvios Mărturisitor Sofian de la Antim: „Sfântul Mărturisitor Sofian de la Antim a urmat Academia de Arte Frumoase și Facultatea de Teologie Ortodoxă din București. El a fost arestat în anul 1958. În perioada comunistă, a suferit ani grei de închisoare pentru participarea la Rugul Aprins. El a slujit cu blândețe și înțelepciune la Mănăstirea Antim, devenind un duhovnic iscusit. A fost și pictor bisericesc, pictând numeroase biserici și devenind un model de rugăciune și smerenie. A trecut la viața veșnică în anul 2002 și este prăznuit pe 16 septembrie”.