Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×
Ziarul Lumina Educaţie și Cultură Educaţie Petale de Lumină

Petale de Lumină

Galerie foto (1) Galerie foto (1) Educaţie
Un articol de: Prof. Marinela Modiga - 21 Noi, 2022

Toamnă aurie... La ceas de taină, strânși în jurul mamei lor, doi copii sorb în cupa inimii mireasma cuvântului bun pe care maica lor îl dăruiește din prea-plinul sufletului ei. Abia ce și-au prins în cununa vieții unul 19 ani, iar celălalt doar 8 anișori, iar mama, dornică să le ofere cel mai de preț dar - logos din Logosul dătător de Viață -, i-a răpit din jocul lor zburdalnic, chemându-i la sfat pe prispa casei lor de la țară, plină de miros de gutui coapte, încărcată de frunze ruginii și de amintiri cu bunici. Aici, învăluiți în apusul de rubin, aveau ei să-și împărtășească frânturi de dragoste, crâmpeie de viață, lacrimi de dor...

Topită de iubire pentru fiii ei, maica, în timp ce meș­teșugește buchețele de busuioc, își deschide sufletul și revarsă asupra puilor ei petale de Lumină... Dragii mei copii, bucuriile vieții mele, ați pătruns în tinda Veșniciei, din neființă, în chip deo­sebit, prin minunata lucrare a lui Dumnezeu, a Maicii Sale și a Sfin­ților. Cerul întreg v-a ocrotit și v-a purtat de grijă. Maica Domnului v-a cocoloșit în brațele sale iubitoare, lângă Fiul ei cel Sfânt, iar acolo ați găsit mângâiere, căldură, protecție și un ocean de iubire și de liniște sfântă. Cu mare dragoste, Maica Domnului vă ocrotește și acum, vă va ține de mână pe tot drumul vieții acesteia, până la Marea Trecere și tot ea, alături de Fiul său, vă va întâmpina și Dincolo, cu strălucire, cu pace și cu dragoste de Mamă.

Dragii mamii, pentru că este toamnă și pentru că în acest anotimp Dumnezeu v-a dăruit viață, eu, care am fost sortită să vă încălzesc templul sufletului, să vă călăuzesc pașii, să vă șterg lacrimile și să vă fac zâmbetele și speranțele să rodească, aș dori să-mi deschid tolba inimii și să vă aștern în suflete câteva frânturi de iubire, pe care și eu le-am adunat din primăvara și până în toamna vieții mele. Dacă veți culege sau nu învățătură din parfumul sau din lacrima lor, eu nu știu. Ceea ce cunosc, însă, este că fiii sunt întotdeauna oglinda părin­ților și că noi, părinții, vom răspunde în fața lui Dumnezeu pentru bruma de credință presărată în sufletele voastre, din fragedă pruncie. Apoi, cel mai mare dar dat omului de către Dumnezeu - libertatea - va lucra și va da rod frumos, dacă va fi sădit pe temelia credinței și a dragostei în Hristos. Deci, folosiți-vă acest neprețuit dar al libertății pentru a lucra binele și pentru a spori duhov­nicește, urmărind mântuirea, și nu pentru a vă pierde sufletele! În viață, multe lucruri strălucitoare vă vor atrage - faima, bogăția, confortul -, dar toate acestea sunt efemere. Timpul le va nărui pe toate. Oriunde vă va purta viața și oricât vă va înălța, să fiți smeriți și să rămâneți Oameni. Are românul nostru, dragul de el, o vorbă sfântă: „A fi domn e o-ntâmplare... A fi Om e lucru mare!”

Puiul cel mic întrerupe caierul gândului mamei și o întreabă sfios: „Mami, ce este aceea o cruce? Ce înseamnă să-ți porți crucea? Dacă eu port mereu o cruciuliță la gât, înseamnă că îmi port crucea?” Mama zâmbește cu îngăduință, își sărută fiul pe frunte, iar glasul ei curge ca un izvor cristalin spre inima puilor ei: Crucea, dragii mamii, este calea spre Veșnicie. Crucea e viața noastră cu bucurii și neputințe. Pe toate trebuie să le primim cu pace: și pe cele bune, și pe cele mai puțin bune. Crucea pe care o purtăm la gât este semnul care ne arată cum trebuie să trăim aici, pe pământ: îmbrățișându-ne aproapele cu iubire, statornic înfipți în pământul dăruit nouă de Dumnezeu și cu privirea îndreptată spre Cer.

Scopurile vieţii

Veșnicia și Mântuirea, dragii mei, sunt cele două mari scopuri ale vieții noastre. Cum le câștigăm? Prin luptă, copiii mei. Și ce presupune această luptă? Evident, jertfă! Viața nu e confort, ci e luptă, e cruce, pe care nu ne-o alegem, ci care ne este dată nouă de Sus: cea mai bună, cea mai ușoară, cea mai frumoasă, cea mai potrivită pentru noi. Câteodată, suntem tentați să tragem cu ochiul la cei de lângă noi și să-i invidiem pentru viața lor aparent ușoară. Păzi­ți-vă de invidie, dragii mamii! De multe ori credem că-l cunoaștem pe om privindu-i platoșa exterioară, strălucitoare, fină, dar nu știm câte dureri, câte răni, câte neputințe zac în interiorul celui care ni se pare a fi mai fericit decât noi. Să ne ducem, copii, cu demnitate crucea, fără a privi în jur, fără a râvni la fericirea altuia.

Părintele Constantin Galeriu ne spunea atât de mângâietor: „Înainte de a-ți da crucea pe care o duci, Dumnezeu a privit-o cu ochii Săi cei preafrumoși, a examinat-o cu rațiunea Sa dumnezeiască, a verificat-o cu dreapta Sa neajunsă, a încălzit-o în inima Sa cea plină de iubire, a cântărit-o cu mâinile Sale pline de afecțiune, ca nu cumva să fie mai grea decât o poți duce. Și după ce a măsurat curajul tău, a binecuvântat-o și ți-a pus-o pe umeri. Deci, o poți duce! Ține-o bine și urcă pe Golgota spre Înviere!”. Iar părintele nostru Arsenie Papacioc ne îndemna cu atâta înțelep­ciune: „Cruce este să duci ceea ce nu-ți convine”, și nu cu tânguieli, ci demn, vertical, cu liniște în suflet și cu gândul că Dumnezeu știe ce e cel mai bine pentru noi. Pe toate ni le trimite nu pentru prăbușirea, ci pentru înălțarea noastră.

Evident, când ne lovește durerea și nu-i știm rostul, avem tendința să cârtim. De ce tocmai noi? De ce tocmai nouă ni s-a întâmplat această nenorocire? Sunt cele mai nepotrivite întrebări, copiii mei. Păstrați tăcerea, umpleți golul lăuntric cu rugăciune și, înarmați cu răbdare, veți afla sensul suferinței! Sunt cele trei trepte care vă pot înălța, toate celelalte duc la frământări, la deznădejde, la nebunie. Și încă ceva: când simțiți că vă topiți sub poverile vieții, amintiți-vă de căderile Mântuitorului pe drumul Crucii. El, Hristos-Omul, Și-a simțit trupul sfâșiat de neputință și S-a prăbușit sub povara greutății, dar, orice cădere a fost urmată de o ridicare, pentru ca, în final, să biruie și să Se Înalțe. Credeți că, Dumnezeu fiind, nu era Atotputernic? Credeți că nu putea duce crucea, oricât de grea ar fi fost? Ba da, dar scopul căderii Sale a fost acela de a ne arăta nouă, oamenilor, că după orice prăbușire trebuie să ne ridicăm, să ne înălțăm.

Puiul cel mare, copleșit de imaginea urcușului pe Golgota, își șterge o lacrimă ce se rostogolește pe obra­zu-i fin, oftează și îngână: „Mami, îmi doresc ca Iisus să fie cel mai bun prieten al meu”. Mama își mângâie copilul, sărută urma lacrimii, își redeschide cerul inimii și revarsă potopul cuvintelor ziditoare care pătrunde din nou în sufletele micuților ei. Dragii mei copii, e firesc să faceți din Hristos cel mai bun prieten al vostru, să vă lăsați mereu în grija Lui, să-L căutați, în rugăciune ne-nce­tată, în durere, dar să nu-L uitați nici în clipele de bucurie. Numele Lui să fie veșnic pe buzele și în inima voastră. Un prieten nu trebuie căutat doar pentru a vă șterge lacrima și a vă lega rănile, ci și pentru a împărtăși cu el clipele de bucurie. În Vechiul Testament (Ecclesiastul 12, 1) suntem îndemnați atât de înțelept să ne aducem aminte de Ziditorul nostru „în zilele tinereții noastre”, înainte de a veni „zilele de restriște”, adică anii grei ai bătrâneții; cu alte cuvinte, să ne amintim de Dumnezeu atunci când ne e bine, ca și El să ne fie sprijin, atunci când ne va fi greu. De Iisus trebuie să ne îndrăgostim în fiecare clipă, să-I cerem ajutor în rugăciune, să-I mulțumim și să-L slăvim în toate zilele vieții noastre, cu credință și cu dragoste sinceră.

Dragii mamii, sunt minunate experiențele pe care le-am trăit și din care am cules, de-a lungul vremii, învățătură. Nu vreau să le îngrămădesc pe toate în inimioarele voastre. Și voi, la rându-vă, veți avea propriile voastre experiențe, din care veți învăța și care vă vor face mai puternici. Copiii mei, luați aminte că nu bucuriile vieții vă vor împlini și nu succesele vă vor înălța, ci, dimpotrivă, durerile, înfrângerile, loviturile, pantele abrupte ale vieții - toate acestea vă vor fi de mare folos pentru întărirea și înălțarea voastră spirituală și vă vor ajuta să înțelegeți o fărâmă din ceea ce reprezintă sensul vieții.

Noapte târzie de toamnă... Ați adormit, copiii mei? Mama coboară din ce în ce vocea, care devine mângâiere și cântec de leagăn pentru puii ei osteniți de joacă și împovărați de sfaturi ziditoare. Cerul și-a tras cortina de stele, iar luna, farul îndreptat de Dumnezeu spre pământ pentru a veghea calea oamenilor spre vise liniștite, mângâie genele puilor ei. Prispa casei a devenit Rai, iar poala maicii, perniță caldă pentru căpșoarele puilor de om adânciți în somnul lin, mângâiați cu petale de Lumină, învăluiți în aripi de îngeri.

(Marinela Modiga este profesoară la Școala Gimnazială „Miron Costin” din Galați)