Centrul Cultural „Socrate” al Parohiei Miroslava II cu hramul „Duminica Sfinţilor Români” şi-a deschis în această săptămână porţile pentru primele activităţi dedicate copiilor. Pentru început,
Prezența lui Dumnezeu în școală
Perioada aceasta este marcată de anumite stări de emoție, neliniște și incertitudine față de felul în care se va desfășura anul școlar 2020-2021. Pentru persoanele implicate activ și direct în aria învățământului preuniversitar se țes gânduri nostalgice cu privire la modul în care s-a derulat procesul educațional în anul școlar trecut. Dar și gânduri cu privire la provocările care vor însoți noul an școlar și asupra căruia planează o anumită stare de incertitudine și îndoială, în raport cu felul în care se vor desfășura activitățile de predare-învățare-evaluare în fiecare unitate de învățământ din țara noastră.
Tot acest interval de timp a însemnat o perioadă în care s-au căutat soluții pentru fiecare scenariu. Au trecut multe luni în care fiecare elev a simțit lipsa timpului petrecut alături de colegi, în sala de clasă. Școlarii au păstrat legătura între ei prin mijloacele tehnologice pe care le au la îndemână, dar au conștientizat acum cât de mult reprezintă întâlnirea fizică cu colegii lor. O zi fără a fi prezent fizic la școală este o zi în care simți că nu ești pe deplin împlinit. Învățământul on-line nu îți oferă trăirea profundă a descoperirii unor noi cunoștințe.
Consider că generațiile actuale de tineri sunt extrem de puternice psihic și emoțional, având potențial de adaptare la anumiți factori externi. Ei au reușit să se adapteze foarte rapid schimbării metodelor tradiționale de predare. Trebuie amintit și efortul elevilor care au susținut examenele aferente finalului unui ciclu de învățământ și care au obținut rezultate remarcabile, arătând potențialul intelectual extrem de ridicat pe care generațiile actuale îl au. Nu trebuie să îi uităm nici pe cei care se ocupă de educația acestor tineri și de efortul pe care îl depun pentru a contribui la formarea unor generații pe care societatea noastră să se poată sprijini în viitor.
Cred că este nevoie ca tânăra generație să îndrăznească să caute adevăratul izvor al cunoașterii, să dobândească înțelepciunea ascultării și să descopere frumusețea împlinirii adevăratelor bucurii ale vieții.
Biserica-Familia-Școala, model de conlucrare
Pentru a oferi un viitor sănătos societății de mâine este nevoie ca această triadă Biserica-Familia-Școala să funcționeze într-o reală și adevărată legătură de colaborare, cu scopuri precise, pentru a atinge ținte comune. Parteneriatul ce se încheie în fiecare an între parohii și instituțiile de învățământ are ca scop conlucrarea pentru o formare armonioasă din punct de vedere moral și spiritual. Tânărul de astăzi are atâta nevoie de echilibru în viață, deoarece provocările cu care se intersectează sunt atât de intense, încât îi trebuie un sprijin autentic pentru a le depăși și pentru a rămâne ancorat în adevăratele principii și valori constructive ale vieții.
În acest scop, pe lângă orele teoretice de religie, la care au luat parte majoritatea elevilor care aparțin cultului ortodox, în anul școlar 2019-2020, în Arhiepiscopia Vadului, Feleacului și Clujului, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop și Mitropolit Andrei și prin sprijinul și coordonarea părintelui inspector pentru disciplina religie, Sidon Marian, s-a desfășurat un proiect prin care elevii unor școli și licee din municipiul Cluj-Napoca au participat în mod activ la Sfânta Liturghie, în capelele unităților de învățământ la care învață. În cadrul acestor capele școlare, elevul se poate regăsi, transmițându-i lui Dumnezeu toate trăirile, întristările și bucuriile pe care viața i le pune înainte. Este locul în care tânărul se îndepărtează de tot ceea ce este lumesc și începe, prin rugăciune, să vorbească cu Dumnezeu. Capelele școlare au în permanență ușa deschisă, elevii fiind așteptați pentru a se elibera de tot ceea ce au acumulat nociv în sufletul lor și pentru a descoperi puritatea întâlnirii cu Dumnezeu.
Proiectul a avut ca scop practic săvârșirea Sfintei Liturghii, în fiecare săptămână, prin rotație, în capelele școlare stabilite la începutul anului școlar. Tuturor celor implicați în acest frumos proiect le adresăm calde mulțumiri și nădăjduim ca roadele acestuia să fie spre folosul tuturor.
Aceste momente liturgice s-au realizat, de regulă, înaintea programului educațional pe care îl aveau elevii. De fiecare dată au participat numeroși elevi, care s-au spovedit și împărtășit. Unii dintre aceștia au luat contact cu Sfintele Taine pentru prima dată în viața lor. Au existat și momente festive, în care am sărbătorit hramul acestor capele acolo unde a fost posibil, realizându-se astfel adevărate momente de sărbătoare în aceste unități de învățământ. Trebuie remarcat faptul că, pe lângă elevi, au participat și directorii școlilor, profesorii instituției de învățământ și personalul auxiliar. Am simțit că fiecare Sfântă Liturghie pe care o săvârșeam reprezenta o zi de Paști, în care ne bucuram împreună de comuniunea și rugăciunea pe care o înălțam lui Dumnezeu.
Pentru ca acest proiect să primească și o nuanță academică, cu ajutorul studenților de la Facultatea de Teologie Ortodoxă a Universității „Babeș-Bolyai“ din Cluj-Napoca, am reușit să realizez un parteneriat prin care un grup de studenți au oferit răspunsurile liturgice în timpul Sfintei Liturghii. Aceștia au creat, prin frumusețea cântării lor, momente unice de înălțare sufletească, contribuind la formarea unei atmosfere intense de trăire duhovnicească. Totodată, înainte de vacanța de iarnă, ei au reușit să aducă vestea Nașterii Domnului în fiecare instituție de învățământ unde ne-am desfășurat activitatea. Jertfa pe care au realizat-o a constituit practica liturgică pe care erau nevoiți să o efectueze în anul universitar. Aceasta a reprezentat și pentru ei o experiență deosebită în formarea profesională și duhovnicească, devenind modele pentru tinerii din respectivele școli.
Mi-au rămas în minte cuvintele unei directoare de la unul dintre cele mai prestigioase licee din Cluj-Napoca, unde am aplicat proiectul, cuvinte adresate elevilor și părinților la începutul acestui an școlar: „Faptul că suntem în topul celor mai bune licee din țară, la rezultatele pe care le obținem la examenele naționale, concursuri și olimpiade naționale și internaționale, se datorează și faptului că, în fiecare săptămână, la capela liceului nostru se săvârșește Sfânta Liturghie, simțind prezența și ajutorul lui Dumnezeu în toate activitățile noastre din timpul unui an școlar”.
Îi mulțumim lui Dumnezeu pentru toate aceste împliniri și Îl rugăm ca și în anul școlar 2020-2021 să ne ofere sănătate și bucurii alese spre folosul duhovnicesc al elevilor, părinților și profesorilor.