Putem folosi orice ocazie pentru a crea elevilor deprinderea de a pune mereu început bun, de a fi atenți față de lucrarea zilnică, de autoevaluare permanentă și de îndreptare, cu ajutorul Sfintelor Taine. Noi, profesorii, trebuie să le pregătim elevilor calea așa cum Sfântul Ioan a pregătit-o pe a Mântuitorului, cu dragoste, curăție și smerenie. Să îi ajutăm, după putere, să le dorim să crească duhovnicește la măsuri mai înalte decât ale noastre, urmând cuvintelor Botezătorului: „Acela trebuie să crească, iar eu să mă micşorez” (Ioan, 3, 30).
În luna ianuarie, după ciclul sărbătorilor de iarnă, noul an își intră în drepturi: se depun bilanțuri și se deschid diverse oportunități. Dacă privim mai atent la vacanța de iarnă, ce s-a încheiat pe data de 13 ianuarie, observăm că ea a fost, în parte, un prilej de meditație asupra propriei vieți, iar acum este momentul deschiderii unor noi perspective în devenirea spirituală a elevilor noștri.
Temelia acestui început bun a fost pusă prin pregătirea pentru sărbători, prima dintre acestea fiind Crăciunul. Lăsând deoparte pregătirile materiale, așteptarea cadourilor și tot ceea ce privește aspectul comercial legat de numele acestei sărbători, Nașterea Domnului marchează, în esență, sfârșitul lumii vechi și începutul uneia noi, ce are în centru mântuirea și sfințirea omului. Venirea în lume a Fiului lui Dumnezeu a schimbat existența întregii umanități, a adus o „restructurare” a omului, care s-a întâmplat o singură dată în timp, la Întruparea lui Hristos, după cum afirma Petre Țuțea. Dumnezeu Fiul, născut din veci din Tatăl și sub vremi din Fecioara Maria, a adus lumii un nou mod de a fi, Dumnezeu-om și invitația de a deveni și noi asemenea Lui, după cuvântul Sfântului Atanasie cel Mare: „Dumnezeu S-a făcut om pentru ca omul să devină Dumnezeu”.
Unicitatea istorică a acestui eveniment, recunoscută prin numărarea anilor de la Nașterea lui Hristos, justifică începutul unei noi ere, era creștină, după cum a stabilit și calculat Sfântul Cuvios Dionisie Exiguul. În fiecare an, suntem invitați să punem și noi început bun, să deschidem o nouă „eră creștină” în viața noastră, pe o treaptă duhovnicească mai înaltă, pentru a ne apropia, pe cât îi este cu putință omului, de acest nou mod de a fi pe care Hristos l-a inaugurat întru Sine.
Nevoia de întâlnire și comunicare
Urmând acestei chemări, în preajma Nașterii Domnului ne-am străduit, elevi și profesori deopotrivă, să trăim la înălțimea acestui eveniment de necuprins pentru mintea omenească. În orele de religie, la dispoziția profesorului sau în cadrul unor proiecte școlare sau extrașcolare, în parteneriat cu parohiile, au avut loc o serie de activități menite să deschidă inimile elevilor către această taină minunată: colindele, pictura de icoane, serbări, strângerea de ajutoare pentru cei în nevoi, întâlniri și seri duhovnicești cu preoții din parohie și mai ales pregătirea pentru participarea la Sfânta Spovedanie și la Sfânta Împărtășanie.
În multe școli, la clasele de liceu, unde provocările pe care tinerii le experimentează în viață sunt mult mai variate, pentru a veni în întâmpinarea căutărilor acestora, s-au organizat întâlniri cu părinții duhovnici. Pentru ca elevii să simtă un folos duhovnicesc, au fost stimulați să aștearnă pe hârtie întrebările, gândurile, preocupările și problemele lor, din timp, spre a putea fi grupate pe teme, înainte de activități. Astfel, timpul întâlnirilor a fost folosit eficient, s-a evitat cantonarea într-un singur subiect, dar și răspândirea pe care ar fi putut să o genereze adresarea aleatorie a întrebărilor. Pe măsura desfășurării serilor duhovnicești, elevii s-au deschis dialogului și au adresat multe alte întrebări. Pentru a putea răspunde celor care deja așteptau o îndrumare în problema lor, dacă întrebările apărute pe parcurs solicitau un timp prea mare în detrimentul celui afectat temelor discuției, acestea au fost rezervate pentru o întâlnire ulterioară. Astfel, s-a dovedit că există o nevoie reală de întâlnire și comunicare, într-un efort comun de limpezire, de creștere împreună. Prin aceste seri duhovnicești, pline de cuvinte de folos, s-au pus bazele unei relații permanente cu preoții invitați. Această relație a fost deseori întregită la scaunul spovedaniei, ajutând tinerii să înfrunte problemele vieții cu mai multă pregătire spirituală.
Tot în aceste ore, tinerii au fost îndemnați să privească altfel Anul Nou și petrecerile de Revelion. Departe de a fi o simplă ocazie pentru distracție, ce poate lăsa urme diverse (a fost suficient să citească puțin presa laică, pentru a le înțelege), modul de a petrece noaptea dintre ani poate fi momentul binecuvântat pentru un început bun. Să nu uităm că réveillon derivă din réveille (din limba franceză), deci nu este nici pe departe un îndemn la distracție și uitare de sine, ci, dimpotrivă, un îndemn la trezire, inclusiv cu sensul de a deveni conștienți de starea noastră, după cum ne învață Sfântul Ioan Gură de Aur: „Aşadar, dacă voieşti să ai vreun folos de la Anul Nou, mulţumeşte acum când a trecut un an, mulţumeşte Domnului că El te-a adus până aici, frânge inima ta, numără zilele vieţii tale şi zi către tine însuţi: Zilele aleargă şi trec, numărul anilor se împlineşte, eu am și săvârşit o mare parte din cale, dar ce bine am făcut?” („Predici la duminici și sărbători”).
Prin activități variate de învățare experiențială, pornind de la proiecția unor fragmente de film, comentariul pe marginea unor fotografii și articole din ziare mai vechi sau mai noi, elevii au identificat și au putut evalua beneficiile unei alte căi de a petrece noaptea dintre ani. Biserica, în înțelepciunea ei, a rânduit ca în noaptea de Anul Nou să se citească Acatistul Domnului Iisus Hristos și slujba de Te Deum, pentru a aduce aminte oamenilor în numele Cui s-au adunat și mulțumesc. Utilizând unele imagini sau mărturii despre mica agapă frățească, ce urmează pe alocuri sfintei slujbe, plină de căldură și dragoste, elevii au fost ajutați să descopere că suntem chemați să ne bucurăm și să ne veselim. Dar nu oricum, ci întru numele Domnului, căci la opt zile de la Nașterea Sa, la Sfânta Liturghie din 1 ianuarie, sărbătorim momentul în care Fiul lui Dumnezeu a primit numele Iisus, ca „întru numele lui Iisus tot genunchiul să se plece, al celor cereşti şi al celor pământeşti şi al celor de dedesubt” (Filipeni 2, 10).
Noaptea dintre ani a fost astfel privită ca ocazie a unui bilanț al realizărilor sau căderilor duhovnicești din anul precedent și ca moment al unui angajament mai profund în edificarea propriei vieți spirituale, cu ajutorul lui Dumnezeu.
Deși perioada sărbătorilor de iarnă s-a încheiat cu Botezul Domnului și figura luminoasă a Sfântului Ioan Botezătorul, totuși rămânem cu ideea de început, căci una dintre semnificațiile Epifanei este aceea de moment de debut al activității publice a Mântuitorului.
„Orice vreme este potrivită a pune început bun pentru petrecerea spre mântuire. Așa a grăit și marele Pavel: iată acum vreme potrivită, iată acum ziua mântuirii (2 Corinteni 6, 2). Să lepădăm faptele întunericului și să ne îmbrăcăm cu armele luminii. Să umblăm cuviincios ca ziua (Romani 13, 12-13). Căci nu a zis că vremea potrivită pentru mântuire este o oră anume sau o zi anume, ci că, după Întruparea Domnului și Mântuitorului nostru Iisus Hristos, orice vreme este potrivită. Căci așa cum, când pe pământ răsare soarele cel simțitor, este vreme potrivită oamenilor pentru ostenelile trupești, precum și David zice: Soarele a răsărit și va ieși omul la lucrarea lui până seara (Psalmi 103, 23-24), la fel și când s-a arătat nouă în trup Soarele dreptății, după Întruparea Lui, orice vreme este potrivită pentru lucrarea celor duhovnicești”, mărturisește Sfântul Grigorie Palama (Omilii).
Cum se deprind elevii să pună început bun
Putem folosi orice ocazie pentru a crea elevilor deprinderea de a pune mereu început bun, de a fi atenți față de lucrarea zilnică, de autoevaluare permanentă și de îndreptare, cu ajutorul Sfintelor Taine. Spre exemplu, pregătirea elevilor pentru anul ce vine se poate face, la clasele de liceu, printr-o analiză SWOT, urmată de un plan de dezvoltare personală. Elevii sunt, în parte, familiarizați cu acest mod de a lucra, iar pentru cei care deja au parcurs unele module din opționalele integrate Pregătiți pentru viață sau Adolescență și autocunoaștere, exercițiul va fi simplu și plăcut. Astfel, elevii vor lucra individual, vor identifica punctele personale slabe și tari, din anul trecut, vor cerceta oportunitățile pe care anul 2019 le oferă din punctul de vedere al edificării propriei vieți spirituale, dar și amenințările care ar putea atrage nerealizarea acestora.
Putem profita de ultimele zile ale lunii ianuarie pentru a asista elevii în realizarea unui proiect personal (chiar și fără această analiză, pentru clasele de gimnaziu), în care să își propună câteva obiective ce ar putea fi atinse pe parcursul acestui an. Pentru fiecare obiectiv, ei vor indica și câteva activități menite să transforme unele puncte slabe în puncte tari, utilizând creativ oportunitățile descoperite pe linie moral-duhovnicească, într-un efort binecuvântat de înnoire a vieții. Este important ca fiecare dintre aceste activități să aibă un termen clar, pe care să se străduiască să îl respecte. Totodată, este benefic să se stabilească unele date semnificative la care elevii să verifice cât au reușit să îndeplinească din acest proiect personal, ce a fost greu, ce i-a ajutat, ce ar mai putea îmbunătăți; să își împărtășească experiența cu ceilalți colegi. Este un mod de a-i implica activ în edificarea propriei persoane, după cum ne învață Sfântul Grigorie de Nyssa: „Fiecare din noi este pictorul propriei sale vieţi. Sufletul nostru este ca o pânză; virtuţile sunt culorile; Iisus Hristos este modelul pe care trebuie să-L pictăm”. Cu fiecare an elevii pot învăța să adauge o nouă culoare în proiectul lor personal, printr-un efort comun cu colegii, profesorii, părinții și duhovnicii lor, pentru că, în final, suntem împreună călători pe cale și împreună ne mântuim.
Iar noi, profesorii, care îi îndrumăm și îi asistăm, să le pregătim calea așa cum Sfântul Ioan a pregătit-o pe a Mântuitorului, cu dragoste, curăție și smerenie. Să îi ajutăm, după putere, să le dorim să crească duhovnicește la măsuri mai înalte decât ale noastre, urmând cuvintelor Botezătorului: „Acela trebuie să crească, iar eu să mă micşorez” (Ioan, 3, 30), cu conștiința că din fiecare copil ne privește Hristos, după cum ne încredințează Biserica: „Câţi în Hristos v-aţi botezat, în Hristos v-aţi îmbrăcat”.
