Provocările profesorului de religie într-o şcoală pentru copii cu dizabilități intelectuale

Oare ce simte un copil cu nevoi speciale în sufletul lui într-o lume atât de agitată și de zgomotoasă, lume ce a uitat, se pare, să își plece privirea asupra lui? Cu siguranță nu se simte bine, pentru că el are cea mai mare nevoie de atenție din partea noastră, de sprijin, de înțelegere. Oricât de mici sau de mari sunt problemele acestor copii, ele trebuie tratate cu responsabilitate și răbdare, printr-o relație deschisă cu familia sau cu centrele din care vin aceștia.

Orice tânăr profesor, când trece pentru prima oară pragul unei şcoli, este plin de entuziasm și hotărât să-și pună în evidență toate cunoștințele acumulate în anii de facultate. Totodată, el trebuie să fie conștient de lacunele în ceea ce priveşte percepţia copiilor și de dificultățile predării unor noțiuni și concepte însușite în timpul studiilor universitare. Psihologia cotidiană însușită de fiecare dintre noi prin experiență socială nu este suficientă pentru a deveni buni cunoscători ai problemelor psihologice inerente instruirii și educației elevilor. Sunt greu de identificat cauzele abaterilor disciplinare repetate; dificultățile, trăirile și frământările elevilor sunt de o mare complexitate. Toate acestea reclamă o justă apreciere a elementelor de pedagogie școlară. Avem în vedere faptul că fiecare dintre noi putem deveni prizonieri ai rutinei. A vorbi despre educație înseamnă, în primul rând, a vorbi despre profesor. Orice schimbare implementată la nivelul sistemelor educaționale contemporane are impact asupra rolului profesorului în activitatea sa cu elevii. Pentru a-și îndeplini atribuțiile specifice, acesta trebuie să aibă competențe complexe. Profesorii nu se nasc cu aceste competențe, ci le dobândesc în timp prin pregătire.

Copiii cu nevoi educaţionale speciale (CES) au în şcoli o întreagă echipă de cadre didactice și personal care asigură un complex de servicii educaționale și non-educaționale. Misiunea predării religiei într-o unitate școlară specială trebuie să țină seama de mai mulți factori: lipsa manualelor sau a materialelor auxiliare ce ar putea fi utilizate în realizarea cu succes a lecțiilor, pregătirea pedagogic-metodologică a viitorilor profesori de religie din aceste şcoli, caracterul opțional al orei de religie la fiecare început de an școlar. De asemenea, cei 45 de ani de comunism și-au lăsat amprenta asupra școlii românești prin ateism științific. Profesorul de religie dintr-o şcoală specială trebuie, în primul rând, să fie un om blând, deoarece doar cu blândețe copiii cu dizabilități pot fi atrași. În plus, el trebuie să fie senin și cu puterea de a zâmbi mereu, deoarece școala specială este un ogor al mântuirii ce trebuie lucrat cu Soarele - Hristos în suflet. Un profesor cu adevărat dedicat învățăturii religioase, dar și pastorației, trebuie nu doar să împartă din cunoștințele lui, ci și din calitățile teandrice ale sufletului spre formarea elevilor ca viitori candidați la sfințire și viață veșnică. El trebuie să fie nu numai călăuză și propovăduitor al lui Hristos - Adevărul, ci trebuie să conducă de mână pe fiecare copil în parte către Adevăr și permanent să le arate dragostea și sprijinul, dar în același timp, trebuie să fie extrem de discret și delicat pentru ca elevii să nu-l vadă mai presus decât Cel pe Care Îl așază în inimile lor. Fiecare copil are nevoie de Dumnezeu, ca model central în viața lui. Acest lucru nu numai că aduce liniște copilului, ci îi și oferă o stare spirituală bazată pe credință, nădejde și dragoste.

Calităţi şi metode pedagogice

Profesorul de religie ar trebui să vină cu soluții ingenioase, ino­vatoare cu scopul integrării elevilor în comunitățile parohiale din care fac parte. De asemenea, el nu trebuie să fie o autoritate de fier la vocea căruia copilul să tremure, dar nici extrema permisivității fără reguli în alegerea și discernerea dintre bine și rău. A certa o faptă rea înseamnă a îndruma către bine. Nu putem trăi fără a mustra verbal o faptă neconformă și fără a o ierta, ambele aplicate cu dragoste, blândețe, moderație, cumpătare. Deși trebuie îmbinate cele de mai sus, atunci când mustrăm sau iertăm, trebuie ca ele să existe, astfel întregul eșafodaj al ființei umane se prăbușește total și irevocabil. De aceea, este necesar un echilibru între mustrare și iertare din partea profesorului de religie, deoarece el nu este asemenea unui judecător, al cărui scop este să pună în evidență greșeala și faptul că el are puterea să o ierte, ci el este îndrumătorul către Dumnezeu în fața unor suflete plăpânde.

A lucra cu acești copii este o provocare, un proces dinamic ce nu poate fi realizabil dacă cel aflat în procesul de educare nu este încurajat, chiar dacă acesta nu oferă un răspuns conform așteptărilor. Reacția profesorului de religie la orice sclipire de răspuns trebuie să fie în sincron cu răspunsul pentru că, în cazul persoanelor cu dizabilități, orice întârziere de reacție înseamnă implicit un eșec ce atrage după sine demoralizarea și pierderea interesului copilului pentru noțiunile predate în ora respectivă. Se poate constata, la final de oră, de exemplu, că unele nume de sfinți sau virtuți ce sunt sădite în sufletele copiilor, la o recapitulare, devin noțiuni pe care le stăpânesc. Un alt procedeu de lucru care ajută la buna desfășurare a orei de religie este prin ascultarea slujbelor la Radio Trinitas. Ora se desfășoară într-o manieră liniștită, armonioasă, cu veselie lăuntrică. Ascultarea ambientală a slujbelor în timpul orei de religie conferă participanților (elevi și profesor) o stare de liniște și de comuniune care stimulează asimilarea rugăciunilor de cre­dință. Rugăciunea pe care copiii o aud în surdină le oferă acestora un mediu de învățare bun şi, tot­odată, un mediu de catehizare. Din punct de vedere organizatoric, pentru ora de religie s-a hotărât, la nivel interconfesional, rostirea rugăciunii „Tatăl nostru”, dar această rugăciune se dove­dește a nu fi lesne de învățat și, ca o soluție practică și temporară, până la învățarea Rugăciunii Domnești (care poate dura până la câteva luni, în anumite cazuri), clasa împreună cu profesorul rostesc rugăciunea pentru copii numită „Îngerașul”. Sunt necesare și câteva indicații precum po­ziționare cu fața spre răsărit, cu privirea la icoană și ținerea mânuțelor sub bărbie în poziția rugăciunii.

Profesorul de religie trebuie să fie el însuși un rugător, deoarece copiii cu dizabilități nu sunt întotdeauna conștienți de actul rugăciunii, iar rolul dascălului în acest moment este crucial pentru ca întreaga clasă să conștientizeze seriozitatea și solemnitatea rugăciunii. După momentul rugăciunii, pe parcursul desfășurării activi­tății educaționale este absolut necesar ca profesorul să aibă o atitudine dinamică, dar echilibrată, pentru a menține permanent aten­ția copiilor. Stând la catedră, pro­­fesorul nu doar că transmite dez­interes, dar copiii imediat reac­ționează în extrema cealaltă (devin foarte agitați și atenția cu greu le mai poate fi captată). De aceea, este necesară o oră vie în care cuvintele ce curg prin glasul profesorului să fie în concordanță și cu mimica, gestica și tonalitatea vocii.

În ceea ce privește completarea și rezolvarea anumitor jocuri sau exerciții pe marginea textului predat, sunt necesare în anumite momente intervenții ale cadrului didactic. Elevul este apreciat pentru încercarea de a rezolva fișa, dar este necesară învățarea și înțelegerea corectă a adevărurilor de credință. Prin urmare, în anumite cazuri, profesorul de religie va prelua pentru câteva momente rezolvarea fișei de lucru, dar elevul va fi implicat și el activ, oferindu-i-se explicațiile necesare. În cadrul orei de religie este esențial ca elevii să cunoască anumite comportamente în conformitate cu valorile morale și virtuțile creștine. De aceea, profesorul de religie își alocă un bun procent din oră pentru a pregăti copiii spre a duce o viață armonioasă, care să îmbine comportamentele sociale normale și practicarea virtuților.

Trăind într-o lume în care comportamentele anormale sunt promovate cu îndârjire prin toate mijloacele posibile (rețele sociale, muzică, filme, platforme online), este necesară trasarea unui comportament moral încă de la o vârstă fragedă. Acest fapt este cu atât mai important cu cât avem de-a face cu copii sensibili și care au nevoie de un sprijin cu totul special.