Centrul Cultural „Socrate” al Parohiei Miroslava II cu hramul „Duminica Sfinţilor Români” şi-a deschis în această săptămână porţile pentru primele activităţi dedicate copiilor. Pentru început,
Reguli în cazurile de violenţă şcolară
Ministerul Educaţiei a întocmit un set de reguli care trebuie urmate în cazurile de violenţă din şcoli şi pentru aplicarea „Procedurii privind managementul cazurilor de violenţă asupra antepreşcolarilor/preşcolarilor/elevilor şi a personalului unităţii de învăţământ, precum şi al altor situaţii corelate în mediul şcolar şi al suspiciunii de violenţă asupra copiilor în afara mediului şcolar”.
Astfel, personalul şcolii, dacă este martorul unei fapte de violenţă, „are obligaţia să elimine riscurile, să apeleze numărul unic de urgenţă 112 şi să le redea elevilor sentimentul de siguranţă fizică şi emoţională”.
În cazul faptelor de violenţă care constituie infracţiuni, directorul este obligat să sesizeze Poliţia. De asemenea, în cazul faptelor de violenţă gravă asupra minorilor (săvârşite de preşcolari/elevi/personalul şcolii) directorul şcolii este obligat să sesizeze 119 (DGASP). „Personalul şcolii este obligat să comunice cu părinţii/reprezentanţii legali despre situaţia de violenţă/corelată în absenţa antepreşcolarului/preşcolarului/elevului, în prezenţa consilierului şi/sau mediatorului şcolar, într-un spaţiu care asigură confidenţialitatea celor implicaţi. Personalul şcolii stabileşte şi aplică măsuri de sprijin pentru victime şi autori, respectiv sancţiuni pentru autori”, precizează sursa citată de Agerpres.
În cazurile de violenţă a elevilor asupra personalului din şcoală, dacă există suspiciunea unei infracţiuni, directorul unităţii de învăţământ sesizează organele de poliţie prin apel la numărul de urgenţă 112. (O. N.)