Colindele deschid ciclul sărbătorilor de iarnă. Dintre acestea, cele mai cunoscute sunt colindele de Crăciun. Dacă icoanele sunt numite „Biblia neștiutorului de carte”, colindele pot fi numite „Biblia populară”. Sub forma idilică a versului popular, ele prezintă dogma ortodoxă. În principal, colindele religioase povestesc evenimentul Nașterii Fiului lui Dumnezeu, de o deosebită importanță pentru noi.
Caracteristici iernii îi sunt colindele religioase, cele care narează Nașterea Domnului pe baza celor spuse în Biblie sau surprinse în unele icoane și reprezentări care cuprind urări adresate celor colindați, urări pentru Noul An, teatru popular (Vicleimul, Irozii, Jocul cu măști, Vasilca), dansuri specifice. Originea colindelor este precreștină. În Evul Mediu, acestea s-au suprapus elementului creștin devenind cântece creștine tradiționale. În centrul majorității colindelor se află Persoana Domnului Iisus Hristos, întruparea şi naşterea Sa mai presus de înțelegerea noastră, pe care o prezintă fără subtilități teologice. Din semnificația inițială a colindelor, care, în perioada precreștină, conţineau doar urări de sănătate, fertilitate, belșug, deci nimic religios, s-a păstrat doar atmosfera sărbătorească de bucurie.
Colindul, ca gen poetico-muzical, este răspândit peste tot. Întâlnim colinde de Crăciun la toate țările vecine, ortodoxe, dar nicăieri nu au o așa bogăție de prezentare a celor petrecute acum aproximativ 2.000 de ani, la Nașterea Domnului. Există colinde religioase cântate și cu prilejul altor sărbători (Colind de Florii, Colind de Sfântul Andrei, Colind de Sfântul Nicolae), dar cele de Crăciun sunt mult mai numeroase și mai cunoscute.
Colindele sunt cântări de grup, uneori acompaniate de instrumente (tobă, acordeon, buhai, cimpoi, fluier etc.), mai ales atunci când cuprind urări pentru anul care vine. De exemplu, Plugușorul, un colind-obicei de An Nou, este de neconceput fără sunetul buhaiului, care imită mugetul boilor, fără pocnete de bici, sunete de clopoței sau strigături.
Învăţături de credinţă exprimate în colinde
În ultima vreme asistăm la o lăudabilă întoarcere la origini, însă această „întoarcere” trebuie făcută cu discernământ. Luați de avalanșa cântărilor din această perioadă, trebuie să lămurim ce înseamnă colindă și ce înseamnă cântec de iarnă; nu trebuie să facem confuzie între acestea. Cum spuneam, colindele de iarnă sunt legate de sărbătoarea Naşterii lui Iisus Hristos şi de schimbarea anului. În forma sa religioasă, colindul este „glasul sfânt al Sfintei Evanghelii şi al Bisericii”, „ecoul popular şi artistic al cântărilor bisericeşti liturgice” (M. Zaharia).
Cântecele de iarnă, de Crăciun, plac oamenilor pentru veselia pe care o degajă, pentru orchestrația meșteșugită. Ele povestesc de brăduți, de fulgii de nea, de oameni de zăpadă, de barba albă a lui Moș Crăciun, de reni etc., nici un cuvânt despre Nașterea sfântă. Și colindele și cântecele de Crăciun, specifice perioadei sărbătorilor de iarnă, sunt importante și fiecare are rolul său; cred că n-ar trebui să devenim tributari doar unuia dintre genuri.
Colindele încep cu o invitație la trezvie, la ospitalitate: „Sculați, sculați, gaze mari” și „Sus, boieri, nu mai dormiți”. Este o aluzie la faptul că niciodată Iisus nu-Și face sălaș în sufletul nostru cu de-a sila și că noi, creștinii, nu trebuie să „lenevim” în așteptarea Domnului, ci să luăm aminte.
În colindele de Crăciun, alături de Hristos este Maica Domnului, pe care evlavia populară o numește „Preacurata”, „Preanevinovata”. Toate învățăturile de credință exprimate în colinde sunt în legătură cu ideea de mântuire, foarte frecventă în aceste creații. Accentul se pune pe frumusețea cadrului Nașterii Domnului, a anghelofaniilor („Îngerii ținând stâlpări/ Cântau sfintele cântări”) și pe bucuriile pe care această Naștere sfântă le picură în sufletele creștinilor.
Colindele dau mărturie de religiozitatea poporului român. Versurile colindelor au o bază scripturistică atunci când vorbesc despre Nașterea Domnului, profețită în Vechiul Testament și împlinită în Noul Testament. Mesajul teologic este evident: „Raiul cel închis/azi iar s-a deschis”. Tradiția românească și mărturia istorică confirmă adevărul că la baza spiritualității noastre stă mesajul Evangheliei, adus la noi de Sfântul Apostol Andrei (Colindul Sfântului Andrei). Creștinismul face parte din ființa noastră și în semn de respect față de Apostolul care l-a adus pe aceste meleaguri, strămoșii noștri au numit ultima lună a anului „Undrea”, când are loc Nașterea Domnului și se cântă colinde.
Colindele sunt valoroase și pentru conținutul lor moral. Ele reflectă bunătatea proverbială a românului, care are ca model de bunătate pe Iisus Hristos, numit în colinde „Domn prea bun”: „Sus în curtea lui Crăciun, S-a născut un Domn prea bun”. Asemenea lui Hristos, colindele ne îndeamnă pe noi toți să fim mereu buni, dar mai ales de Crăciun: „Acuma, pe la Crăciun/Tot omul să fie bun”. Bunătatea românului este cunoscută și ca „ospitalitate”; despre faptul că românii sunt calzi, ospitalieri, mărturisesc cei care locuiesc în afara granițelor țării. Cadrul virtuților înfățișate de colinde se întregește și cu aceea a dărniciei, adică a întrajutorării aproapelui, a celui lipsit de ajutor, atunci când el este în suferință și în necaz. Ea este reflectată astfel într-un colind în care „Domnul bun, ‘cest, Domn bun și Om bun”.
Atunci când atacul agresiv al sectelor a vrut să rupă unitatea de credință a ortodocșilor, colindele, prin mărturisirea adevărului biblic, au fost cele mai eficiente mijloace de apărare a Ortodoxiei. Documente vrednice de încredere arată că românii din Transilvania preferau ca de Crăciun să cânte colinde învățate de la părinții și bunicii lor decât să învețe cântecele aduse de cei care le impuseseră credința lor. Colindele scot în evidență legătura strămoșilor cu Ortodoxia, cu Patriarhia Ecumenică: „La poartă la Țarigrad” (înţeles Constantinopol). Dintre ideile sociale, cea mai des întâlnită în colinde este aceea de pace, domnitorii români și poporul român fiind iubitori de pace. Această însușire se potrivește cu firea bună și blajină a românului. În colinde, Nașterea lui Hristos, „Domn al păcii”, este slăvită pentru că ea a adus lumii împăcarea cu Dumnezeu. Nașterea Lui a fost salutată cu imnul ceresc al slavei lui Dumnezeu și al păcii oamenilor.
Cu toții, copii şi adulți, nu trebuie să lăsăm în uitare tradițiile; nu trebuie să ne lăsăm influențați de vremurile de acum, când toate s-au schimbat, când au devenit desuete milostenia și bunătatea, când îmbrățișăm obiceiuri de la alte neamuri, străine de ființa noastră românească. Întoarcerea la tradiții nu poate decât să ne bucure și să ne dea speranța spre mai bine. Să nădăjduim că obiceiurile noastre de iarnă și colindul „sfânt și bun” vor dăinui.
