Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×
Acasa Educaţie și Cultură Educaţie Tabăra de vară de la Oașa, un colț de rai

Tabăra de vară de la Oașa, un colț de rai

Galerie foto (9) Galerie foto (9) Educaţie
Un articol de: Georgiana Camalessa - 02 Iul, 2016

Oașa, mănăstirea-oază-de-seninătate, a cărei poar­tă e mereu deschisă tine­rilor. E locul unde aceștia vin să-și umple sufletele cu tihna împlinitoare, cu merindele esenția­le vieții, repede risipite în agitația unui du-te-vino de zi cu zi. Știți cum se-aude ecoul în pădurile mari? Ei bine, așa răsună și-n inimile a zeci, chiar sute de tineri, chemarea înapoi la Oașa. Obștea îi primește ca pe ai ei copii, cu bucurie blândă și trezvitoare, iar tinerii se simt… ca acasă.

Camerele mănăstirii sunt pline la fiecare sfârșit de săptămână, însă mai cu seamă în timpul taberelor; atunci locul devine un adevărat roi, sau, mai bine zis, un mic rai. Alături de tabăra de Crăciun, una dintre cele mai de amploare activități de aici este tabăra de vară. În toiul vacanței, la mijlocul lui ­Cuptor, „lupii tineri” dau sfoară-n țară, de la un capăt la altul, despre tabăra de 10 zile, a cărei vrednică gazdă sunt de mai bine de 20 de ani. În mod sigur, acestea au devenit, cu trecerea timpului, atât de apreciate și așteptate pentru că obștea le-a organizat urmând îndemnurile părintelui Teofil Părăian.
Indiferent dacă sunt veterani sau întâia oară veniți, tinerii au parte de aceeași primire călduroasă, uimitoare cel mai adesea. Monahii le fac loc în mod firesc printre ei: loc de cazare, loc de mâncare, loc de ascultare, loc de rugăciune. Astfel, inimile se liniștesc și frunțile se descrețesc. În prima dimi­neață „oficială” de tabără (căci se întâmplă ca unii să ajungă mai devreme să ajute cu pregătirile), după ce au participat la slujbele de dimineață și la Sfânta Liturghie și au mâncat, tinerilor li se împart ascultările, în funcție de prefe­rințele fiecăruia. Unii rămân la trapeză să spele sutele de farfurii și tacâmuri, alții merg la bucătărie să ajute la pregătirea ciorbelor fierte în oale uriașe, alții merg la curățenie, o parte dintre ei ajută la hrănirea și îngrijirea animalelor, la tăiatul lemnelor, la adunatul fânului. Acestea sunt doar câteva exemple de activități cu iz de reuniune: tineri care nu se cunosc se găsesc într-un context de întrajutorare, devenind astfel prieteni. Mulți vin din mijlocul orașu­lui și poate nu au tăiat niciodată o varză, nu au pus niciodată mâna pe o greblă, dar faptul de a face ceva îm­preună cu alții îi urnește și îi bucură.
Pe lângă ascultări, obștea rânduiește pentru fiecare ­după-amiază o con­ferință care se încadrează în tematica generală a taberei. Tinerii au astfel ocazia de a asculta diverși oameni de cultură (preoți, profesori, etnologi, sociologi, filosofi, filologi etc.) vorbind despre probleme esențiale, iar interacțiunea cu aceștia îi ajută să-și limpezească anumite căutări, să găsească răspunsuri la ­întrebările și frământările pe care le au.
În fiecare tabără, o zi este alocată unei drumeții pe munte, în care obștea pleacă să-și călăuzească „musafirii” înspre înălțimi de unde se zărește mai bine Casa, împrejurimile, frumusețea de neexprimat în cuvinte a locului. Popasurile sunt și atunci prilej de a mai aduna merinde pentru lăuntru, căci de multe ori părintele stareț Iustin și ceilalți părinți se opresc asupra unor aspecte pe care doresc să le clarifice tinerilor. Deși s-a întâmplat adesea să se întoarcă la mănăstire uzi ciuciulete, tinerii au rămas voioși nevoie mare, pe de-a-ntregul bucuroși de urcare.
Punctul culminant al taberei este prăznuirea Sfântului Pantelimon, în 27 iulie, unul dintre cele două hramuri ale mănăstirii. Alături de monahi, fiecare tânăr contribuie cu bucățica lui la pregătiri, astfel încât totul să iasă bine. De hram, toți se îmbracă în straie populare, aduse de acasă sau împrumutate din vistieria bogată a mănăstirii. Un călător poposit la Oașa în acea zi nu va putea decât să se bucure din tot sufletul văzând atâta lumină izvorâtă din regăsirea valorilor Ortodoxiei românești. Părintele Teofil Părăian veghează și zâmbește, la rându-i, de acolo, de Sus…
La finalul celor 10 zile, uitându-se în jur, tinerii constată că s-au regăsit pe ei înșiși prin intermediul celor­lalți, simțind totodată că înlăuntrul lor s-au mutat cărămizi esențiale. Fiecare pleacă acasă cu noi avânturi și cu dorința de a împărtăși tuturor din bucuria culeasă de la Oașa. O asemenea tabără e o adevărată binecuvântare în viața oricărui tânăr care își caută calea!