Pe site-ul admitere.edu.ro a fost publicată ierarhia candidaților pentru admiterea la liceu, în care elevii sunt ordonaţi după media notelor de la examenele scrise (Limba și Literatura Română și Matematică) şi
Taxe de şcolarizare mai mari la UBB
Universitatea „Babeş-Bolyai” din Cluj-Napoca (UBB) a anunţat noile taxe de admitere, școlarizare și finalizare a studiilor, aplicate studenților care vor fi admiși în anul I de studii, ȋn această toamnă. „Studenții actuali ai UBB nu vor fi afectați în nici un fel de majorarea taxelor de admitere și școlarizare”, a transmis, într-un comunicat, conducerea UBB. Taxele de admitere, școlarizare și finalizare a studiilor sunt stabilite în funcție de prevederile legale care guvernează funcționarea și activitatea instituțiilor de învățământ superior. Modificările vor fi anunţate din timp, astfel încât viitorii studenţi să fie informaţi. „UBB va continua să își sprijine studenții prin acordarea burselor de merit, de studiu și sociale, precum și prin bursele speciale de cercetare științifică și subvențiile alocate din fondurile proprii”, se mai arată în comunicat. (O.N.)



.jpg)