Trupul, candidat la Împărăție

Deși trăim într-o civilizație care pare că pune trupul pe primul loc, în realitate, aceasta ne așază într-o logică a negării sau a degradării lui, fie că vorbim de cultura imaginii, de fuga de realitate prin captivitatea media, de variate dependențe, de batjocorirea lui prin ideologia lgbt, incluzând schimbarea de sex, și nu în ultimul rând de cultura morții prin sinucidere, avort și eutanasie. Sub presiunea variatelor idei contemporane privind trupul, tinerii sunt expuși unor mari suferințe, fiind aduși în starea de a nu-și accepta propriul trup sau, dimpotrivă, de a-l transforma într-un idol.

În urmă cu ceva timp, am avut o elevă care, după o observație acidă a unei colege privind greutatea ei, s-a supus unei asemenea cure de slăbire încât a devenit anorexică, ajungând la o greutate sub 40 de kilograme. Cu mari eforturi medicale și asistență psihologică a reuşit să rămână în viață. Viziunea ortodoxă asupra trupului, ca dar al lui Dumnezeu, având un rost esențial în mântuire, o minunată alcătuire cu perspectiva veșniciei, candidat la Împărăție prin învierea de obște, este cea care îi poate da omului o cheie pentru a-l îngriji și folosi drept.

Standardizarea frumuseţii

Omul este, în mod firesc, înclinat spre căutarea frumuseții. Prin grija pentru sănătatea, viața și aspectul armonios al trupului, el își arată respectul și mulțumirea față de Dumnezeu, Creatorul său. Dar, astăzi, scopul grijii față de trup este deturnat în sensul mândriei și al slavei deșarte. Prin accentul pus pe imaginea personală, prin permanenta expunere mediatică a unor modele din lumea filmului, a modei, sportului şi chiar prin personajele din desenele animate sau jocurile pe calculator se creează în mintea copiilor, încă de mici, un complex al trupului ideal.

Standardizarea în zona frumuseții fizice anulează unicitatea trupului omenesc, fiecare în felul lui, frumos și bun. Tinerele își chinuie trupurile prin cure de slăbire, supunându-se la înfometare şi boli fizice. Nici băieții nu sunt feriți de pericol. Unii au comportamente de risc, făcând efort fizic la sală până la epuizare sau folosind steroizi pentru o musculatură dezvoltată, de multe ori dizgrațioasă. Nu mai vorbim de operații estetice sau alte artificii menite să atenueze sentimentele de rușine legate de propriul corp, care nu corespunde standardelor de frumusețe. Depresia și anxietatea sunt frecvente în rândul tinerelor care nu reușesc să fie asemenea modelelor lor. De aici și până la anularea de sine, prin dependențe care asigură fuga de o realitate neacceptată, este linie dreaptă.

Un raport recent al Ministerului Sănătății și al Institutului Național de Sănătate Publică privind sănătatea mintală arată că „depresia este una dintre principalele cauze ale dizabilității. Sinuciderea este a doua cauză principală de deces în rândul tinerilor de 15-29 de ani”. Sub forma ei mai lentă, sinuciderea prin obiceiuri nesănătoase este o alternativă soft pentru anularea de sine, derivată din neacceptarea realității, mai ales în rândul adolescenților. Analiza asupra consumului de droguri ilicite arată „revigorarea interesului pentru noile substanţe psihoactive (...), evoluţia consumului de canabis, care, deşi înregistrează cele mai mici valori din Europa, îşi continuă tendinţa ascendentă. Ratele sunt de două ori mai mari în rândul adulților tineri, grupa de vârstă 15-34 ani (...). Canabisul continuă să fie cel mai consumat drog în România, atât în populația generală, cât și în cea școlară”.

De aici și până la mutilarea propriului trup pe temeiul ideologiei de gen este doar un pas. „În mintea strâmbă și lucrul drept se strâmbă”, spunea părintele Arsenie Boca. Așa cum este privit și exploatat astăzi, trupul este undeva foarte departe de ceea ce a fost el în planul lui Dumnezeu. Mai mult, extremele fiind ale diavolului, știm că nu există numai ispite din stânga, asemenea celor prezentate mai sus, care degradează trupul prin adâncirea în păcate variate, ci și din dreapta, prin exagerări sau recomandări nepotrivite ale practicilor ascetice. Lăsând deo­parte orientalismele, chiar în interiorul ortodoxiei este nevoie de multă atenție pentru a se evita, în duhovnicia contemporană, ca în lupta împotriva patimilor să fie recomandată o atitudine prea aspră față de trup, inspirată din scrierile ascetice ale Sfinților Părinți. Din păcate, tinerii percep această prea mare asprime nu ca pe o pârghie pentru strunirea trupului, ci ca pe o negare a lui, apoi inevitabil asociază corpul cu păcatul și cu răul, fapt care îi poate arunca, pe cei care încă se străduiesc pe calea credinței, fie în lepădare de credință, fie în deznădejde sau depresie.

Cum îi putem ajuta pe tineri

Să le dăm curaj tinerilor să își asume cu mulțumire și recunoștință viața și trupul pe care l-au primit și fiecare „să-şi stăpânească vasul său în sfinţenie şi cinste, nu în patima poftei cum fac neamurile, care nu cunosc pe Dumnezeu” (Tesaloniceni 4, 4-5), să vorbim mereu și mereu despre frumusețea și valoarea lui. Spre exemplu, la clasa a IX-a, la lecția „Preacinstirea Maicii Domnului“, fiind aproape de praznicele Nașterii și Adormirii sale, pornind de la trupul său purtător de Hristos, feciorelnic, curat ca o candelă și, cutremurător lucru, ridicat la cer de Fiul Său pentru sfințenia sa, putem întreba: Cum pot fi și eu purtător de Hristos? Tot la clasa a noua putem folosi, la „Datoriile creș­ti­nului“, rețeta de viață a părintelui Arsenie Boca, care se opune punct cu punct ideologiilor contemporane distructive: „Oxigen, glicogen, somn, să-ţi păstrezi hormonii şi să ai concepţie de viaţă creştină”. E simplu de reținut și elevii se pot gândi la ce înțeleg prin această rețetă?

La clasa a X-a, putem discuta temeiul eshatologic de cinstire a sfintelor icoane, în care vedem trupul pnevmatizat al sfinților. Așa cum fiecare icoană devine un loc de manifestare a harului lui Dumnezeu prezent în sfântul reprezentat, tot astfel fiecare om este chemat să devină icoană a lui Hristos, „templu al Duhului Sfânt” (1 Corinteni 6, 19). Să-i invităm să descopere cum poate deveni trupul meu templu/icoană? Mai mult, la cinstirea sfintelor moaște, dar și la clasa a XII-a, la „Credința în înviere și viața veșnică“, vorbind despre valoarea veșnică a trupului și perspectiva vieții în Împărăția lui Dumnezeu, se pot întreba: Ce impact are viața pe care o duc asupra trupului meu înviat care va sta înaintea Domnului? Iar la clasa a XI-a, temele despre Întruparea, Jertfa pe Cruce, Învierea și Înălțarea Mântuitorului ne dau prilejul să aducem cele mai puternice argumente pentru valoarea inestimabilă a trupului omenesc, adus la perfecțiune în Persoana Domnului Iisus Hristos, înviat și ridicat la cer de-a dreapta Tatălui, dar și să afle: Ce legătură este între Trupul lui Hristos și trupul meu?

Gândul bun

Să le punem la inimă elevilor gândul că cea mai înaltă demnitate a noastră este să fim teofori, purtători de Dumnezeu. Cum frumos spunea părintele Serafim Aldea, într-o conferință recentă despre trup: „Să lucrăm în lume purtând ascuns în potirul trupului, nevăzut de lume, dar știut de noi, purtând în acest potir Trupul și Sângele Mântuitorului. Așa cum iese părintele cu potirul din Altar în biserică, aducându-l pe Dumnezeu din Sfintele Sfinților în biserică, între noi, așa purtăm noi în trupul nostru de carne și de sânge Trupul Mântuitorului și mai departe, dincolo de zidurile bisericii și Îl ducem în străzi și Îl ducem în toate ungherele lumii”. Și dacă la Sfânta Liturghie auzim „Binecuvântată este Împărăția Tatălui și a Fiului și a Sfântului Duh”, atunci acolo chiar suntem în ea. Iar prin împărtășirea cu Sfintele Taine, fiecare devine purtător de Hristos și își împlinește menirea în acest război care se duce clipă de clipă, inclusiv în trupul nostru, pentru a scoate lumea de sub stăpânirea răului și de a o așeza sub stăpânirea lui Dumnezeu. Înseamnă că avem un criteriu pentru viața și demnitatea trupului. Să călătorim prin viață, oriunde am fi și orice am face, cu întrebarea: Este acum trupul meu un candidat la Împărăție? Să fie!