Pe parcursul lunii ianuarie, în unitățile de învățământ din municipiul Bucureşti sunt prezentate elevilor „personalităţi româneşti care au marcat universul spiritual și civilizația universală, creații
Un opţional cu şi despre animale
Ministerul Educaţiei şi Cercetării a supus dezbaterii publice un proiect de ordin privind aprobarea programei şcolare pentru disciplina „Ora cu şi despre animale”, care va putea fi introdusă, la nivel naţional, ca opţional la decizia şcolilor. Această disciplină este studiată deja, pentru al doilea an consecutiv, în unităţile de învăţământ din judeţul Ilfov şi se adresează elevilor de clasele a V-a şi a VI-a, cu rezultate pozitive, evidenţiate de Direcţia Protecţia Animalelor din cadrul Consiliului Judeţean Ilfov.
Iniţiativa unui astfel de opţional a pornit de la o realitate în care „situația animalelor fără stăpân reprezintă o provocare majoră de interes public, cu implicații asupra bunăstării animalelor, siguranței comunităților și sănătății publice”, după cum se arată în Nota de fundamentare a proiectului de ordin ministerial. Chiar dacă s-au făcut şi paşi concreţi în această direcţie, problema este departe de a fi rezolvată, iar una din cauze, spun specialiştii, este „nivelul redus de informare și educație privind bunăstarea animalelor și responsabilitatea față de animalele aflate în îngrijire”. Ca urmare, în judeţul Ilfov a fost făcut un prim pas în educarea copiilor prin introducerea opţionalului la decizia şcolii „Ora cu şi despre animale”.
„Elevii sunt absolut îndrăgostiți de ora asta. Mergem cu câinii în școli și ei se urcă pe bancă, pe scaune, e o «debandadă» frumoasă în care vedem copii bucuroși, care uită de telefoane, care gândesc în echipă şi se ajută reciproc, vedem copii implicați, curioși şi relaxați. Copiii buni, educați și empatici de azi nu își vor mai arunca animalele pe străzi”, au transmis, într-un mesaj publicat pe reţelele sociale, reprezentanţii Direcţiei Protecţia Animalelor.
Prin intermediul acestei discipline se urmăreşte dezvoltarea unor competenţe sociale şi civice, dar şi formarea timpurie a sentimentelor de empatie şi grijă pentru animale. „Această disciplină oferă un cadru educațional modern, prin care elevii înțeleg relația dintre oameni, animale și mediul înconjurător, dezvoltând atitudini responsabile, empatie, respect, cooperare și comportamente sigure în interacțiunea cu animalele. Conținuturile au caracter interdisciplinar, facilitând realizarea de conexiuni cu alte discipline de studiu: biologie, geografie, consiliere și dezvoltare personală, respectiv educație socială, contribuind la formarea competențelor sociale și civice”, se mai precizează în Nota de fundamentare a proiectului supus dezbaterii publice până astăzi, 23 ianuarie 2026.
De asemenea, elevii sunt încurajați „să înțeleagă și să analizeze situații reale, să colaboreze și să comunice eficient, precum și să adopte comportamente responsabile față de lumea vie și față de comunitate”. Opţionalul va avea alocat un timp de studiu de o oră pe săptămână şi ar putea fi extins la nivel naţional. (O.N.)


