Vocația profesorului de religie

Să predai religie într-o şcoală publică din România în aceste vremuri este o binecuvântare ce presupune o responsabilitate pe măsură. Succesul de la oră este direct proporţional cu implicarea intelectuală şi emoţională. În fond, este o acţiune a vocaţiei.

Elevii simt modul în care se implică fiecare profesor. Nota acordată de către ei cadrului didactic (în mod tacit) se reflectă în comportamentul de la oră, în atitudinea faţă de disciplină şi față de persoana de la catedră. „La ora de religie mă simt protejată, sunt mai împăcată cu mine”, mi-a mărturisit o elevă (Andreea, clasa a VII-a).

Activitatea de la oră se bazează în mare parte pe programa şcolară. Cu toate acestea, fiecare profesor, în funcţie de specificul clasei de elevi, poate aprofunda sau nu tematica respectivă. Toate lecţiile sunt frumoase, însă această frumuseţe necesită multă pregătire, o largă viziune şi un mod de a simţi starea din clasă.

Atunci când sunt teme care necesită o abordare multidisciplinară, invit un coleg de altă specialitate şi ora decurge minunat. Elevii doresc abordări actuale și noi perspective. În fond, certitudine. Din mica mea experienţă am întâlnit cazuri când elevi de alte confesiuni şi chiar religii au cerut insistent să se înscrie la ora de religie - cultul ortodox, deşi părinţii lor nu erau la început de acord. Un caz care m-a impresionat a fost cel al unui elev musulman care a început să cânte colide împreună cu colegii lui. Inițial, l-am oprit. Însă a continuat, zicând că aceste cântece îi plac foarte mult.

Atât la clasele din ciclul primar, cât şi la cele de gimnaziu, în timpul orei le recomand să compună un text (poezie sau compunere) despre tematica respectivă. De cele mai multe ori scriu pe tablă mai multe posibile titluri pentru a le veni în ajutor. Frumuseţea aşternută în scris m-a uimit de fiecare dată. De exemplu: „Biserica este pământul sfânt al ţării” (Ioana, clasa a III-a), „Raiul este atât de colorat ca inima lui Dumnezeu” (Teodor, clasa a III-a), „Raiul este familie” (Alexandra, clasa a V-a). Sau această poezie: „Iubirea este ca un curcubeu plin de culori,/ Iubirea este ca o inimă plină de bucurie,/ Iubirea este ca un râset de copil,/ Iubirea este ca o comoară,/ Iubirea este ca mângâierea lui Dumnezeu,/ Iubirea este ca o coroană de aur,/ Iubirea este ca o floare multicoloră,/ Iubirea este ca un fluture,/ Iubirea este ca o inimă uriaşă” (Ioana, clasa a II-a).

Răsplata a venit pentru ei nu doar prin notă, ci şi prin publicarea unor volume dedicate acestor creaţii, dintre care amintesc: „Muguri de lumină”, „Flori de Înviere”, „Izvoare nesecate”, „Parfum de rouă”, „Mama - icoană a frumuseţii”, „Pe aripi de lumină”. Bucuria a fost pe măsură.

În fiecare clasă există elevi cu o mare capacitate intelectuală şi duhovnicească. Pe cei care au darul de a scrie frumos am dorit să-i promovez, cu speranţa că ei vor reuşi, prin scris, să-i îmbogăţească spiritual și pe alţii. La început, nefiind titular, am predat la mai multe şcoli bucureştene. Şi în fiecare şcoală am avut cel puţin o lansare de carte. Ce poate să scrie un copil? Desigur, este o diferenţă între literatura scrisă de adulţi şi cea scrisă de copii. Copiii văd lumea altfel şi pot descrie anumite sentimente și acțiuni prin puritatea inimii lor. De exemplu: „Trăiţi o viaţă curată şi atunci veţi vedea că lumea noastră chiar e creată din iubire. Deşi cu un alt chip, fericirea e mereu lângă noi, trebuie doar să o recunoaştem şi să ştim să o primim cu sufletul curat şi deschis. Această fericire nu o căutaţi în obiecte, pentru că acestea sunt trecătoare. Fiţi curaţi şi acceptaţi fericirea sub chipul ei ascuns, pentru că veţi vedea că viaţa vă va zâmbi la un moment dat” (Daniela, „Picături din lumea creată de Dumnezeu”). Un alt exemplu: „Îmi doresc să calc pe urmele Tatălui meu, Dumnezeu. Să fiu neştiută de lume, dar ştiută de El: prin iubire, fapte bune. Visul meu este ca oamenii să nu mă vadă, dar să mă simtă ca şi cum aş fi făcut curăţenie în sufletul lor. Îl iubesc pe Dumnezeu şi vreau să fiu ca El... Un erou neştiut...” (Irina, „Priveşte cerul”).

Aproape toate volumele au fost publicate cu ajutorul preoţilor care aveau în parohie respectiva şcoală sau din alte donaţii. ­Relaţia şcoală - parohie sau profesor de religie - preot trebuie să fie cât mai strânsă, cât mai fructuoasă.

Organizăm în şcoală diferite activităţi specifice tematicii orei de religie, dar şi cone­xe, cu scopul de a scoate în relief anumite calităţi ale elevilor. La finalul acestor activități, elevii sunt premiaţi, în funcţie de talentul fiecăruia. Şi aşa s-a mai născut o listă de premii: Premiul de Excelenţă „Mihai Eminescu” (medalie, diplomă și tablou personalizat al elevului, tablou așezat pe un panou special amenajat în școală), Premiul de Excelenţă „Constantin Brâncoveanu” (trofeu şi diplomă), Premiul de Excelenţă „Anton Pann” (medalie şi diplomă), Premiul de Excelenţă „Alexandru Odobescu” (medalie şi diplomă), Premiul de Excelenţă „Gânditorul” (diplomă şi statuetă), Premiul de Excelenţă „Ştefan Luchian” (medalie şi diplomă), „Trofeul şcolii” - cea mai înaltă distincţie, acordată pentru elevii care s-au remarcat în cadrul activităţilor şcolare şi extraşcolare în toți anii de studiu (trofeu, document, diplomă și tablou). Toate acestea sunt realizate cu sprijinul direcţiunii școlii.

Însă cea mai mare bucurie este vizita la biserică pentru spovedit şi împărtăşit, în cele două posturi din anul şcolar: Postul Crăciunului și Postul Paștelui. La acestea se adaugă şi alte activităţi, la care elevii participă cu multă dedicare. În prezent, am reuşit să înfiinţăm un ONG care ne ajută în dinamizarea activităţilor propuse.

Pentru mine activitatea la catedră este o minune, o aleasă bucurie, o binecuvântare şi îmi doresc să continue şi de acum încolo. Fie ca această binecuvântare să se reverse în inimile tuturor elevilor! (Prof. Cătălin Crimu)