„Ar trebui să fim un pic mai blânzi cu tinerii de azi”

Într-unul dintre amfiteatrele Universităţii „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi, care a găzduit conferinţele „Tineri în Dialog” din cadrul Întâlnirii Tinerilor Ortodocşi din Moldova, eveniment organizat de Arhiepiscopia Iaşilor, a fost captivant discursul Oanei Moşoiu, doctor în știinţele educaţiei, lector universitar la Facultatea de Psihologie şi Ştiinţele Educaţiei din cadrul Universităţii Bucureşti, trainer, formator şi consultant în educaţie, adaptat unui grup eterogen de adolescenţi şi tineri, cu privire mai ales la vârsta şi capacitatea de înţelegere a conceptelor. Specialistul le-a vorbit participanţilor despre diferenţa dintre un job şi o profesie, dar şi despre cum pot reuşi să ajungă profesionişti într-un domeniu de activitate. În interviul acordat Ziarului Lumina am dorit, însă, să aflăm mai multe despre cum ar trebui să ne raportăm la generaţia tânără, adesea blamată de către unii doar pentru că ar fi dependentă de tehnologie şi sortită eşecului.

Cum descrieţi tânăra generaţie şi cum decurg întâlnirile cu tinerii?

Sunt foarte interesante mai ales că mă ţin în contact (şi) cu generaţia care vine la universitate. Sigur că am contact şi prin propriii copii (Oana Moşoiu este mamă a patru copii - n.r.), dar şi prin studenţii cărora le predau la facultate. Încerc prin relaţia cu ei să fac ceea ce se întreba un tânăr din sală: „Cum să fiu un profesor fără frică de elevi şi în special de liceeni?” Iar această relaţie pe care o am şi pe care o cultiv în mod continuu rezolvă această teamă potrivit căreia generaţia care vine ar fi cumva inferioară sau, să-i zicem, neadunată.

Aceste predicţii negative care se fac despre tânăra generaţie corespund de fapt unei distanţe generaţionale tipice, prăpastia dintre generaţii fiind firească de fapt, însă sunt adulţi care se îndepărtează şi o adâncesc ori sunt adulţi, ca şi mine, ca şi alţii, care încearcă să menţină relaţia cel puţin la un nivel acceptabil, pentru că, să nu uităm, toţi am fost cândva în situaţia lor. Toţi am avut un conflict gene­raţional cu părinţii, cu profesorii, cu adulţii, şi, la rândul nostru, toţi am primit cândva această predicţie, că vom fi o generaţie ratată. Şi nu ne-am ratat. Şi chiar dacă mai ratăm, fiecare are dreptul să rateze, putem să şi învăţăm câte ceva din eşecuri.

Dar noi îi putem ajuta pe aceşti tineri să aibă un parcurs cât mai bun dacă le suntem aproape atunci când au mare nevoie de sprijin, chiar dacă ei îl refuză. De fapt, asta e marea noastră temă ca profesori, părinţi sau adulţi, să fim totuşi acolo, lângă ei, chiar dacă ne e greu să-i înţelegem, chiar dacă nu le înţelegem comportamentele sau ne provoacă.

E important să ne informăm, să ştim că fiecare generaţie are nişte caracteristici şi să avem încredere că fiecare generaţie îşi va găsi calea sa cu resursele potrivite, obiectivele, proiectele mai mari sau mai mici. Dar nu ne putem opune.

Este, de fapt, o generaţie pe care noi am născut-o şi o educăm până la urmă.

Da, este greşit ca adulţi să blamăm o întreagă generaţie de copii pe care noi i-am născut, noi îi creştem, îi modelăm şi ne punem speranţele în ei. Ar trebui să fim un pic mai blânzi, să fim pur şi simplu cu ei şi pentru ei, aşa cum am fost şi eu astăzi, să le ofer o perspectivă şi să-şi ia fiecare cât poate din aceste sfaturi.

Au de înfruntat mai multe obstacole tinerii de astăzi în parcursul devenirii lor?

Societatea este mult mai provocatoare de această lume numită „vuca” (volatilă, nesigură, complexă şi ambiguă), dar eu cred că sentimentul că lumea se destramă e tot un sentiment al adulţilor, pentru că ea se destramă faţă de lumea pe care am trăit-o noi cultural, social, tehnologic, în perioada noastră de formare ca adulţi ce suntem astăzi. Când vorbesc cu copiii mei sau cu studenţii, îmi dau seama că ei nu resimt aşa de puternic pe cât o resimţim noi la nivel de spaime. Uneori le inducem spaimele noastre, când ei, de fapt, sunt mult mai relaxaţi, pentru că au intrat în dinamica lumii încă din primii ani de viaţă, s-au născut cu această tehnologie.

Din acest punct de vedere au mai multe avantaje?

Da, cu certitudine. Ei gândesc şi procesează mai repede, chiar dacă nu fac ceea ce am făcut noi şi ceea ce noi considerăm că este normalul sau firescul. Sigur, studiile, mai ales cele de neuroştiinţe şi de neuropsihologie, ne pot valida (sau nu) aceste transformări, pe care noi le considerăm ca având loc la nivel psihic, la nivel de funcţionalitate, de alterare a funcţiilor exe­cutive, cum sunt gândirea critică, luarea deciziilor, elemente pe care noi le considerăm cruciale în reuşita personală, socială şi profesională şi care pare că le sunt afectate de consumul de tehnologie sau dependenţe de altă factură.

Totuşi, în ceea ce priveşte tehnologia, şi noi, adulţii, stăm şi scrollăm pe internet, doar că nu consumăm acelaşi tip de conţinut: noi urmărim postările politice, ei se uită la entertainment. Însă dacă arătăm curiozitate faţă de universul lor, îi facem să vină către adulţi şi să ne întrebe, de exemplu, dacă ce a spus X-ulescu pe TikTok este adevărat. Ne caută pentru a ne afla părerea…

Putem spune că sunt mai fragili din punct de vedere emoţional?

Da, sunt mai fragili, dar şi mai disponibili emoţional. Fragilitatea vine la pachet cu o disponibilitate emoţională pentru că ei simt emoţii mai multe, sunt mai empatici la nivelul egalilor lor, se simt între ei că sunt anxioşi, poate uneori depresivi. Au, de asemenea, o mai mare disponibilitate în a recunoaşte pro­blemele cu care se confruntă, dar şi o mai mare disponibilitate în a le trata. E important să le punem la dispoziţie servicii şi mecanisme suport prin care ei să poată gestiona problemele şi naviga mai uşor.

Cum îi vedeţi pe tineri că se raportează la învăţare?

Mă simt provocată de tânăra generaţie şi din acest punct de vedere: cum învaţă, cum îşi organizează timpul de învăţare. Mi se pare că sunt mai superficiali, că ceea ce pentru noi este important, pentru ei nu este la fel. Cu siguranţă îşi doresc să obţină rezultate mai repede şi cu mai puţin efort. Din punctul acesta de vedere, noi suntem mai masochişti, muncim mai mult şi avem impresia că dacă nu ne chinuim suficient de mult, nu merităm rezultatele.

Sunt multe lucruri legate de merit, de ce e important, de valoare, pe care noi le avem, de teoria privind succesul, multe lucruri care intră în conflict cu noua generaţie. Recunosc, uneori, mă simt descurajată, însă adunci când se întâmplă, pun mâna să citesc despre ge­ne­raţii, despre neuroştiinţă. Am câştigat încredere din interacţiunea cu studenţii, deoarece am văzut că atunci când îi sprijini, când vorbeşti cu ei şi eşti disponibil, când nu-i cerţi şi nu-i critici sau când eşti curios să explorezi universul lor, relaţionarea este una foarte bună.

Noi avem un curriculum care prezintă lucrurile foarte liniar, de la alfa şi omega, ei însă nu au răbdare, trebuie să livrezi infor­maţia atunci când se prezintă cu o dilemă. Ţările vestice, şi am dat exemplul Finlandei, merg pe curriculumul fenomenologic. De exem­plu, avem un război la graniţă, hai să înţelegem acest fenomen: înainte de Hristos era un anumit tip de conflict, acum natura războiului e alta, de unde a plecat acest conflict, caut în istorie.

Predarea trebuie făcută un pic altfel, plecând de la problematizări şi de la lumea lor. Noi le livrăm la şcoală informaţii pe modelul vechi, ca pe o arhivă, în timp ce ei au nevoie să cunoască lumea pornind de la experienţa lor cu lumea. Pentru că adolescenţii, tinerii, ies în stradă şi li se întâmplă o sută de chestii pe minut şi tu vii şi le spui: „Stai un pic, să ajung eu la lecţia aia şi apoi îţi explic”. Pur şi simplu nu funcţionează. Trebuie să le oferim explicaţii în momentul în care ei întreabă sau sunt interesaţi. Pentru că dacă nu le explic eu, îi va explica cel de pe TikTok şi s-ar putea să nu fie într-o manieră corectă, ci să-i explice într-o paradigmă ideologică sau într-o paradigmă afectată de agende politice sau de altă factură.

De asemenea, modul de abordare şi de intrare în anumite tematici contează foarte mult pentru a atrage elevul. Iar acest lucru ţine de profesor, de o pedagogie care trebuie actualizată după mecanismele actuale de interacţiune ale tinerei generaţii cu conţinutul, deoarece ei interac­ţionează cu anumite conţinuturi în mod diferit faţă de felul cum îi punem noi să o facă la şcoală. Deci, noi trebuie să ţinem pasul cu ei.