Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×
Ziarul Lumina Educaţie și Cultură Interviu Mănăstirea Rohia, centru spiritual şi cultural

Mănăstirea Rohia, centru spiritual şi cultural

Galerie foto (1) Galerie foto (1) Interviu
Un articol de: Oana Rusu - 29 Iulie 2015

În cei 90 de ani de existenţă ai mănăstirii maramureşene Rohia numeroase personalităţi şi-au legat numele şi viaţa de acest loc. Rohia este prima mănăstire ridicată în Transilvania după Mare Unire de la 1918, după o lungă perioada de restrişte, timp în care armatele generalului Bucov le-au dărâmat românilor mănăstirile şi le-au prigonit monahii.

Mănăstirea Rohia păstrează menirea cea din vechime a unei vetre monahale, care era atât un centru de spiritualitate cât şi unul de cultură. Adăposteşte, în prezent, un muzeu cu icoane pe sticlă şi lemn din secolele XVIII-XIX, o vastă bibliotecă cu zeci de mii de volume şi un atelier de sculptură. Acum se desfăşoară ample lucrări la centrul cultural ce va adăposti muzeul, biblioteca, săli de lectură şi de conferinţe. De asemenea, numeroşi pelerini îi calcă pragul pentru a se închina icoanei făcătoare de minuni a Maicii Domnului sau pentru a vedea unde a lucrat, s-a rugat şi a locuit cel care a scris „Jurnalul fericirii”. Despre Mănăstirea Rohia am discutat cu egumenul acesteia, arhimandritul Macarie Motogna.

- Care este începutul mănăstirii?

- Mănăstirea Rohia are o existenţă de 90 de ani. Era aici, în sat, un preot, pe nume Nicolae Gherman care a avut 10 copii. Una dintre fetiţe, pe nume Ana, a murit la vârsta de 10 ani. După ce a murit, mereu se arăta în vis preotului şi îi spunea să facă o casă Maicii Domnului, în Dealul Viei, şi îi arăta şi locul exact unde să facă, adică unde este acum biserica mănăstirii. Atunci era o mică poiană, în rest era pădure. Preotul îl socotea un vis oarecare şi nu înţelegea mesajul, sau îl socotea ca fiind o nelinişte a dânsului după pierderea fetiţei. După un anumit timp s-a arătat în vis o femeie mai în vârstă din sat dar care a spus exact acelaşi lucru. A mers femeia respectivă, într-o duminică dimineaţă la preot acasă, şi întreabă: „Părinte, de ce nu vreţi să faceţi casă Maicii Domnului, dacă fetiţa vă tot porunceşte”.

Preotul speriat de unde ştie femeia de visul lui, că nu spusese la nimeni, întreabă: „Ce casă Maicii Domnului să fac?”. Şi-i spune: „Mănăstire să-i faceţi părinte”. Duminică după masă, preotul, împreună cu consiliul parohial au venit să stabilească locul şi a arătat locul unde este mănăstirea acum, dar fiind atât de stâncos şi de abrupt s-au gândit să aleagă în altă parte. Au urcat, de unde este mănăstirea acum, în culmea dealului şi au pus acolo ca semn o cruce. Au venit după două săptămâni și nu mai era acolo crucea. Au căutat-o, au căutat-o şi au găsit-o unde este mănăstirea acum. Au dus-o a doua oară în deal și s-a întâmplat exact acelaşi lucru. Au dus-o a treia oară în deal şi au pus un om să stea de pază, gândind că cineva îşi bate joc de ei şi tot mută crucea. A stat paznicul până seara târziu, a plecat acasă, era prin luna noiembrie, dimineaţa când a venit nu era nici o urmă de pas de om pe zăpadă, pentru că noaptea căzuse zăpadă, însă în deal era numai urma unde căzuse crucea, iar crucea a găsit-o tot aici. Omul respectiv din acel moment nu a mai putut vorbi, Alexandru îl chema, doar arăta cu mâna ca aici să se facă mănăstirea. Şi atunci au înţeles cu toţii că aici este voia lui Dumnezeu să se facă o mănăstire.
Prima biserică a fost construită între 1923-1925 şi a fost sfinţită în 15 august 1926 de Episcopul Nicolae Ivan al Clujului. Mănăstirea Rohia şi Maramureşul, pe atunci, ţineau de Cluj. A fost foarte multă lume la sfinţire, spune presa vremii de atunci, au fost peste 10.000 de oameni. Prima biserică a mănăstirii a fost una foarte micuţă şi modestă. A mai fost mărită în 1935 de către stareţul Gherontie Guţu. Biserica aceea a rezistat până în 1996. La iniţiativa Preasfinţitului Iustin Sigheteanul care este şi stareţul mănăstirii, biserica a fost desfăcută, bucată cu bucată, de părinţii mănăstirii, s-a săpat mult în stâncă și apoi a început construcţia bisericii noi. Jos la demisol s-a pus iconostasul din vechea biserică, icoane, tot ce s-a putut păstra, şi icoana făcătoare de minuni. Jos, la demisol, s-a dat hramul Sfântul Nicolae, pentru că au fost mai mulţi vieţuitori care au purtat numele Nicolae, a fost şi preotul ctitor, şi episcopul care a sfinţit prima biserică. Biserica mare are hramul „Adormirea Maicii Domnului”, este gata în exterior, placată cu cărămidă, cu piatră naturală, acum se lucrează la pictarea bisericii în tehnica frescă.

- Cum a ajuns Nicolae Steinhardt aici?

Mănăstirea Rohia a desfăşurat şi desfăşoară şi o activitate culturală bogată. Are o bibliotecă ce conţine 40.000 de volume din toate domeniile: teologie, istorie, arte, medicină, filosofie, literatură, cărţi scrise în mai multe limbi. Biblioteca a fost adunată în proporţie de 80 la sută de Înaltpreasfinţitul Arhiepiscop Justinian, care a fost 30 de ani stareţ aici, la Rohia. Dânsul a strâns primele cărţi, iar după ce a ajuns episcop s-a îngrijit în continuare de aceasta şi a adunat cărţi. De fapt, şi biblioteca personală pe care a avut-o, şi la Cluj, şi la Baia Mare, a donat-o, iar după trecerea dânsului din această viaţă, toate cărţile ce le are vor rămâne Mănăstirii Rohia. Biblioteca este împărţită acum în trei locuri, pentru că nu permite spaţiul, dar după ce se va termina de construit centrul cultural monahal, acolo va fi toată, într-un singur loc. 

Biblioteca a fost adunată de Înaltpreasfinţitul Justinian, dar a fost aranjată şi fişată de părintele Nicolae Steinhardt, care a stat nouă ani aici, la Mănăstirea Rohia.
Părintele Nicolae Steinhardt a fost evreu, din Bucureşti, închis politic împreună cu filosoful Constantin Noica şi alţi oameni politici, douăzeci și trei, au făcut parte din lotul Noica-Pillat. În închisoare s-a încreştinat, a trecut de la religia mozaică la Ortodoxie, a fost botezat de către părintele Mina Dobzeu. După ce a ieşit din închisoare şi după moartea tatălui dânsului, voia să se retragă la o mănăstire. A vizitat mai multe mănăstiri de la noi din ţară, din străinătate, însă n-a găsit un loc care să-i placă, sau unde i-ar fi plăcut nu era primit. Nu se încurca nimeni cu un fost deţinut politic. În 1973, la recomandarea lui Constantin Noica, a vizitat Rohia, iar din 1973 până în 1980 venea în fiecare an, stătea câte două, trei săptămâni, o lună, după care se întorcea la Bucureşti.
În 1980 se stabileşte la Rohia, până în 30 martie 1989 când trece la Domnul şi este înmormântat în cimitirul Mănăstirii Rohia. În 16 august, 1980 a fost călugărit de către părintele Serafim Man, stareţul mănăstirii, de atunci. Chilia dânsului a rămas ca muzeu, este amenajată cu toate lucrurile ce i-au aparţinut, cărţi, tablouri, fotografii, lucruri personale.

Steinhardt şi Serafim Man

Stareţul de atunci, Serafim Man şi-a exprimat dorinţa de a avea pe cineva, un om de carte, care să aranjeze şi să fişeze biblioteca mănăstirii. Atunci număra vreo 23.000 de volume şi i-a spus părintelui Nicolae, domnului Steinhardt, care nu era călugărit încă, să îi găsească un om care să aranjeze şi fişeze biblioteca, în schimbul unui salariu. După două săptămâni, revine părintele Nicoalae şi spune: „Părinte stareţ, v-am găsit omul”. Şi întreabă stareţul: „Ei, şi cât cere?”. Iar Steinhardt îi spune: „Nu cere nimic”. „A, dacă nu cere nimic, nu-mi trebuie, că şi lucrul îl face de nimic”. Îi spune Steinhardt: „Nu, eu sunt, promit să trăiesc atâta cât să pot aranja şi fişa biblioteca, în schimb, să mă călugăriţi”.

De fapt, cerea un lucru aproape imposibil pentru vremea respectivă, înainte de 1989 trebuia aprobare de la ierarh, dar şi de la departamentul cultelor. Dar lui Steinhardt nu-i dădea nimeni aprobare, nici măcar să stea într-o mănăstire, nicicum să fie călugărit.

Părintele Serafim, care a fost un părinte foarte curajos, a zis: „S-a făcut, vă călugăresc”. L-a primit la mănăstire, între timp s-a îmbolnăvit părintele Serafim de cancer, a fost internat la spital în Cluj, şi când a venit de hramul mănăstirii, pe 15 august, 1980, acasă, a zis: „I-am promis că o să-l călugăresc, eu sunt pe moarte. Dacă nu îl călugăresc, nu-l mai călugăreşte nimeni. Trebuie să-mi împlinesc promisiunea”. Aşa se face că a doua zi, în 16 august 1980, în paraclisul mănăstirii, fără să fie de faţă decât trei persoane, l-a călugărit pe părintele Nicolae, fără aprobare nici măcar de la ierarh. După vreo două săptămâni s-a auzit la Arhiepiscopia Clujului şi apoi l-a chemat pe părintele Nicolae Arhiepiscopul Teofil Herineanu. L-a pus să facă o cerere şi i-a dat aprobare ulterioară, pentru călugărie. Sigur că departamentul cultelor l-a destituit din calitatea de stareţ pe părintele Serafim Man pentru că a făcut acest lucru fără aprobarea lor, dar Arhiepiscopia Clujului l-a recunoscut în continuare ca stareţ pe părintele Serafim, până în mai 1984, când s-a îmbolnăvit foarte grav de cancer şi medicii nu i-au mai dat decât două-trei zile de trăit… şi a trăit după aceea încă 30 de ani. O minune a lui Dumnezeu care s-a întâmplat cu părintele Serafim. În mai 1984 îl externau de la spitalul din Cluj, spunând că mai trăieşte câteva ore sau câteva zile.

A trăit încă 30 de ani. S-a rugat foarte mult la icoana Maicii Domnului. S-a rugat poporul întreg, pentru că l-a iubit foarte mult pe părintele Serafim. Mai mult decât atât, a stat la dispoziţia oamenilor, a spovedit, a mărturisit, a slujit, a predicat şi a mai scris şapte cărţi.

Părintele Serafim face parte din categoria marilor stareţi, chiar dacă Rohia are doar 90 de ani de istorie, ctitorul mănăstirii este preotul Nicolae Gherman, al doilea ctitor socotit este părintele Gherontie Guţu, care a fost în perioada 1935-1938. Dânsul a cumpărat jumătate din averea mănăstirii, pe care o are acum, şi a scos mănăstirea din datorii. Apoi, părintele Nifon Matei l-a primit la mănăstire pe Înaltpreasfinţitul Justinian, apoi Înaltpreasfinţitul Justinian, părintele Serafim şi Preasfinţitul Iustin, ei sunt stareţii care au coordonat mănăstirea spre direcţia cea bună.

Părintele Serafim Man a intrat în istorie călugărindu-l pe Steinhardt, dar şi pentru că a fost un stareţ gospodar, care a construit foarte mult în 11 ani de stăreţie şi care a fost lângă popor şi a stat la dispoziţia oamenilor.

Tânguirea după mănăstirile distruse

- Care este istoria icoanei Maicii Domnului?

- Icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului a fost realizată din lemn de chiparos, în Muntele Athos, la comanda preotului Nicolae Gherman, ctitorul mănăstirii. Aproape întotdeauna, când este pictată Maica Domnului, este pictată cu Pruncul în braţe, numai când este tânguirea Maicii Domnului, când este sub Cruce, atunci este singură. Şi aici Maica Domnului este singură, fără Pruncul în braţe, fiindcă preotul a recomandat această icoană ca o tânguire a Maicii Domnului, o plângere a Maicii Domnului după mănăstirile distruse din Ardeal. De fapt, Mănăstirea Rohia este prima mănăstire construită după Marea Unire din 1918, aşa s-a şi scris în actul fundaţional: „Prima mănăstire acest feliu, în Ardealul alipit”. A fost adusă aici icoana chiar în 15 august 1926 când a fost sfinţită prima biserică. Prima minune care s-a întâmplat cu icoana a fost un an mai târziu, în 15 august 1927. După hramul mănăstirii, a fost masa în sat, a rămas un singur părinte la mănăstire, iar din neglijenţa pelerinilor a rămas o lumânare aprinsă, în jurul ei era un ştergar, s-a aprins ştergarul şi ancadramentul, lemnul, tot ce era în jurul ei, însă ea a rămas întreagă, a căzut jos, în jar. Aceasta este prima minune, dar au mai fost multe, şi acum, în zilele noastre. Un istoric, Nuţu Roşca, a scris cum a venit aici, în 14 aprilie 1994, când a fost hirotonit Preasfinţitul Iustin ca episcop, în cârje, paralizat, iar când a plecat şi-a uitat cârjele, a mers pe picioarele lui. 

- Sunt mulţi pelerini care trec pe aici?

- Mănăstirea Rohia este cercetată de mulţi pelerini, de mulţi credincioşi care vin pentru slujbe, pentru rugăciuni. În perioada de vară vin turişti, din ţară şi din străinătate. Mulţi dintre cei care vin din străinătate au auzit de părintele Nicolae Steinhardt fiindcă şi „Jurnalul fericii” s-a tradus în şapte limbi până acum şi mai sunt cereri să se mai traducă şi în alte limbi, şi atunci vin să vadă de ce a ales Steinhardt Ortodoxia, de ce a ales să trăiască într-o mănăstire şi unde anume. Şi, când vin aici, fără să fim subiectivi, exclamă: „Un loc într-adevăr aparte, unde a ales, unde a putut să scrie şi să citească şi să gândească”. 

Mănăstirea are şi un muzeu, care este vizitat, situat în biserica de lemn, în colţul maramureşean, unde avem o colecţie de icoane pe sticlă, icoane pe lemn de secolele XVII-XVIII, adunate de la bisericile din jur. Avem şi cărţi de cult, Cazania lui Varlaam (1643), Îndreptarea legii, de la Târgovişte (1652), Noul Testament de la Bălgrad. Acolo sunt expuse 25 de exemplare, iar carte de patrimoniu avem 200 de exemplare, dar sunt în depozit şi nu avem unde să le expunem. Când se va termina de construit Centrul cultural, atunci acolo va putea fi şi biblioteca şi o sală de lectură, o sală de conferinţe, muzeul mănăstirii, muzeul Seinhardt, muzeul ctitorilor şi stareţilor.

 

Citeşte mai multe despre:   Icoana Maicii Domnului de la Rohia  -   Mănăstirea Sfânta Ana - Rohia  -   icoane facatoare de minuni  -   minuni  -   Maica Domnului  -   icoana