„Vox populi, vox Dei” (Vocea poporului este vocea lui Dumnezeu), spune un dicton latin antic. Adică opinia populară este cea corectă, divin inspirată şi ea stă cel mai aproape de adevăr. Acest dicton este
Pregătirea copilului pentru primul an de grădiniţă
Intrarea în colectivitate a copilului mic este emoţionantă, fiind însoţită de o perioadă de adaptare care poate fi mai lină sau mai anevoioasă, mai scurtă sau mai îndelungată, în funcţie de temperamentul copilului şi de abilităţile pe care le deţine la acel moment. Părinţii devin foarte anxioşi şi, din punct de vedere medical, au tendinţa să „îndoape” copilul cu suplimente pentru a-i întări imunitatea. Din dialogul cu dr. Nicoleta Dimitriu, medic primar medicină de familie şi manager de dezvoltare în cadrul Spitalului Providenţa al Arhiepiscopiei Iaşilor, părinţii vor afla cum se fortifică imunitatea copilului, dacă trebuie susţinută cu suplimente sau cât de importante sunt obiceiurile alimentare şi cele de igienă formate în familie.
Care sunt cele mai importante lucruri de verificat înainte de intrarea în colectivitate?
![]()
Intrarea în colectivitate este un pas important nu doar pentru copii, ci şi pentru părinţi. Din punct de vedere medical, aceştia trebuie să ştie că primul pas este un control general pe care îl face medicul de familie: verificăm starea de sănătate, greutatea, înălţimea, dezvoltarea generală conform parametrilor vârstei şi, acolo unde este cazul, eventuale probleme cronice şi alergii. Medicul de familie va emite avizul epidemiologic care este obligatoriu la intrarea în colectivitate în primul an de grădiniţă. Foarte important de ştiut este că avizele se eliberează cu 24-48 de ore înainte de începerea grădiniţei.
Sunt necesare şi explorări mai amănunţite, precum analizele de sânge?
De obicei, nu se solicită astfel de analize, însă medicul de familie le poate recomanda dacă există simptome sau pentru o evaluare generală a stării de sănătate, dacă are unele suspiciuni. Însă unele unităţi de învăţământ solicită efectuarea unui exsudat faringian pentru identificarea streptococului beta-hemolitic sau efectuarea unui examen coproparazitologic/ coprocultură pentru identificarea paraziţilor intestinali sau a bolilor intestinale bacteriene. Dacă nu sunt indicaţii medicale, iar părinţii solicită la cerere efectuarea acestor analize, acestea vor fi realizate contra cost.
Cum susţinem imunitatea copilului mic, mai ales în acest context al intrării în colectivitate?
Nu există o pastilă magică pentru imunitate. Imunitatea se construieşte cu somn suficient, alimentaţie echilibrată, hidratare corectă şi, foarte important, mişcare în aer liber. Zilnic. Suplimentele precum vitamina D, probioticele şi, în general, complexele de vitamine se dau doar în urma recomandării medicului specialist. Cel mai important este să lăsăm organismul copilului să înveţe să lupte singur cu infecţiile, desigur într-un mod controlat, sub supravegherea medicului de familie.
Din punct de vedere alimentar, cum gestionăm intrarea în colectivitate?
Copilul ar trebui să fie deja obişnuit cu mâncarea solidă, să mănânce singur (chiar dacă mai scapă pe jos), să accepte diverse texturi şi gusturi. De asemenea, părinţii trebuie să ştie că în colectivitate mesele se oferă la ore fixe, astfel că şi acasă trebuie să existe această rutină. Gustările prea dese sau dulciurile pot afecta pofta de mâncare. Tot la acest capitol aş dori să precizez că părinţii trebuie să informeze personalul de la grădiniţă cu privire la intoleranţele şi/ sau alergiile alimentare pentru ca meniul să fie adaptat în funcţie de acestea. Recomand reducerea dulciurilor rafinate, sucurilor (mai ales a celor care conţin mult zahăr) şi snack-urilor... Tot în familie se formează şi acest obicei de a mânca sănătos care înseamnă o dietă diversificată şi echilibrată, bogată în nutrienţi, înseamnă consum de fructe şi legume, respectiv cât mai puţine alimente procesate.
În afara alimentaţiei, şi igiena personală este foarte importantă la intrarea în colectivitate...
Sigur, iar aici deprinderile se formează tot în familie: copilul trebuie să ştie să se spele pe mâini înainte şi după masă, respectiv după ce foloseşte toaleta. Trebuie, de asemenea, să ştie să sufle nasul cu şerveţele igienice, iar dacă strănută sau tuşeşte să o facă în cot, nu în palmă, nu în aer. Este bine să se insiste pentru aceste aspecte deoarece sunt importante în prevenirea mai multor boli virale.
Care sunt cele mai frecvente probleme medicale în primele luni de colectivitate? Câte „răceli” sunt normale?
Cele mai frecvente sunt infecţiile respiratorii, cu simptomatologia specifică: rinoree, tuse şi febră. În primele 6-12 luni de colectivitate, copilul poate face între 6 şi 10 viroze respiratorii, e modul în care sistemul imunitar învaţă şi se adaptează, deci nu trebuie să ne îngrijorăm. Foarte important este ca părintele să nu trimită copilul bolnav la grădiniţă, să se afle într-o relaţie bună cu medicul de familie pentru monitorizare. În această perioadă de adaptare este nevoie mai ales de multă răbdare şi de empatie. În unele cazuri, în funcţie de copil, poate fi dificil, însă cu sprijin şi consecvenţă, copilul va reuşi. De asemenea, părinţii nu trebuie să uite că sănătatea fizică merge mână în mână cu sănătatea emoţională: un copil echilibrat, iubit şi susţinut acasă va face faţă mai uşor tuturor provocărilor din colectivitate.
Documente medicale necesare la intrarea în colectivitate
Ministerul Educaţiei şi Cercetării a făcut unele precizări în ceea ce priveşte documentele necesare la intrarea în colectivitate. Astfel, la începutul anului școlar, sunt necesare următoarele documente: adeverință de la medicul de familie în care se menționează că respectivul copil este sănătos clinic (adeverința este necesară în prima zi de prezentare a copilului în unitatea de învățământ); avizul epidemiologic/ dovada de vaccinare (dacă aceasta există) întocmit(ă) conform prevederilor elaborate de Ministerul Sănătății, cu privire la intrarea copilului în colectivitate, eliberat de medicul de familie al copilului cu maximum 5 zile înainte de a începe frecventarea unității. |





