Logoped Ancuţa Morar: Nu trebuie să încurajăm vorbirea defectuoasă a copilului!

Pentru cei mai mulți copii, deprinderea unei bune pronunții pornește din primul an de viață, însă, în unele cazuri, este nevoie de ajutorul unui logoped. Nerezolvate, dificultățile de pronunţie afectează pe termen lung dezvoltarea limbajului. Cele mai frecvente probleme de vorbire sunt dislaliile - copiii care nu reușesc să pronunțe corect unul sau mai multe sunete.

Problemele de vorbire care impun apelarea la ajutorul unui logoped apar în general în jurul vârstei de 3 ani, fiind vorba de acei copii care nu reușesc să se exprime în propoziții și nu au o comunicare funcțională cu cei din jurul lor din cauza dificultăților de pronunție. La această vârstă ar trebui să comunice utilizând propoziții, să aibă un vocabular care să îi permită să povestească despre experiențele de peste zi, să își comunice nevoile, dorințele și sentimentele. „Copiii care întâmpină dificultăți în planul exprimării verbale, care nu reușesc să se facă ușor înțeleși, cuvintele pe care le emit sunt foarte stâlcite, inversează sau înlocuiesc sunete/silabe la nivelul cuvintelor, nu formulează propoziții, reprezintă o problemă. De la această vârstă nu ar trebui să încurajăm vorbirea defectuoasă a copilului, arătându-ne amuzați de modul cum stâlcește cuvintele, pentru că riscăm să consolidăm un mod de a pronunța greșit”, spune logopedul Ancuţa Morar. Rolul părinților în terapia logopedică este esențial, ei trebuie să continue acasă exercițiile pe care le desfășoară logopedul în cabinet, să exerseze anumite noțiuni de vocabular, să consolideze sunetul la care lucrează cu copilul, să îl corecteze pe copil atunci când este cazul, pentru a înlătura deprinderea greșită, şi să realizeze împreună exercițiile de gimnastică fonoarticulatorie. Colaborarea din cadrul triadei formate din copil, părinți și logoped este foarte importantă și rezultatele se vor vedea mult mai repede în evoluția copilului pe planul limbajului.

Orice mic efort verbal trebuie apreciat și încurajat

Din punctul de vedere al limbajului, la vârsta de 2-3 ani apar diferențe semnificative între copii. Sunt copii care pronunță câteva silabe, reușind să își exprime nevoile și să se facă înțeleși cu dificultate, și copii care încep să folosească propoziții simple, reușind să pronunțe majoritatea sunetelor și având o exprimare mai nuan­țată, până la copii care reușesc să recite poezioare simple. În această etapă, copiii evoluează diferit, fiecare urmând un ritm propriu al dezvoltării. Dacă nu se constată alte dificultăți în planul receptivității limbajului și copilul este capabil să înțeleagă vorbirea celor din jur, să execute sarcini simple în urma unor cereri verbale, dacă este sociabil și dornic de a stabili conexiuni cu ceilalți prin joacă, atunci părintele nu ar trebui să își facă griji. 

„Părinții trebuie să urmeze ritmul copilului, să petreacă timp de calitate cu el, să creeze situații de joc prin care să îl solicita să se exprime verbal așa cum poate, să nu îi vină permanent în întâmpinarea dorințelor fără a-l solicită să emită verbal ceea ce vrea. Nu puneți presiune pe copil, nu îl forțați să vorbească și, mai ales, nu îl criticați și corectați permanent”, arată logopedul. Orice mic efort verbal trebuie apreciat și încurajat, astfel încât copilul să conștientizeze treptat că unul dintre cele mai importante instrumente prin care se poate conecta cu cei din jurul său este vorbirea.

Ecranele întârzie dezvoltarea limbajului

Unii copii ajung la logoped având întârziere în dezvoltarea limbajului expresiv, proces provocat de mai mulți factori. Fie că acest copil nu a fost suficient de mult stimulat verbal, fie că e vorba de un stil parental extrem de permisiv, care a condus la răsfăț, fie că este vorba de o comoditate a celor mici de a folosi gestual nevoile în detrimentul unei cereri verbale. „Unele dintre cauzele frecvent întâlnite în dificultatea dezvoltării limbajului expresiv sunt expunerea la ecrane, joaca nelimitată și nesupravegheată pe tabletă sau telefon, foarte mult timp petrecut la televizor”, mai spune specialistul. Cele mai frecvente probleme de vorbire sunt dislaliile - copiii care nu reușesc să pronunțe corect unul sau mai multe sunete. Dislaliile simple sunt cele în care copilul nu poate pronunța un singur sunet, iar polimorfe sunt cele în care copilul nu poate pronunța mai multe sunete. De obicei, corectarea dislaliilor începe de la vârsta de 4 ani. Copilul ar trebui să poată accesa toate sunetele până la vârsta de 4 ani, exceptând sunetul R, care poate să apară în tabloul pronun­ției în jurul vârstei de 4 ani și jumătate/5 ani. În cazul în care în familie sau printre persoanele care petrec mai mult timp cu copilul există modele de pronunție greșite, persoane adulte care au sigmatism (nu emit corect sunetul „S”) sau rotacism (nu emit corect sunetul „R”), se recomandă, de asemenea, o intervenție în jurul vârstei de 4 ani, până când copilul reușește să își automatizeze forma corectă de a pronunța sunetul. Fiecare inter­venție logopedică trebuie să fie particularizată în funcție de tulburarea de limbaj a copilului.