Arhiepiscopul Dunării de Jos s‑a aflat duminică, 25 octombrie, în localitatea Cavadineşti, Protopopiatul Târgu Bujor, judeţul Galaţi, pentru a înălţa rugăciuni şi a aduce prinos de recunoştinţă prin
Arhiepiscopul Dunării de Jos s‑a aflat duminică, 25 octombrie, în localitatea Cavadineşti, Protopopiatul Târgu Bujor, judeţul Galaţi, pentru a înălţa rugăciuni şi a aduce prinos de recunoştinţă prin
Înaltpreasfințitul Părinte Ciprian, Arhiepiscopul Buzăului și Vrancei, a săvârșit duminică, 25 octombrie, Sfânta Liturghie în Parohia Fundeni din comuna buzoiană Zărnești, anticipând hramul bisericii
Cu prilejul prăznuirii Sfintei Cuvioase Teofana Basarab, 28 octombrie, a fost săvârșită Sfânta Liturghie arhierească la Mănăstirea rupestră „Sfântul Arhanghel Mihail” de la Ivanovo, în apropierea
Aproximativ 2.500 de credincioși au participat luni, 26 octombrie 2026, la hramul Parohiei „Sfântul Mare Mucenic Dimitrie, Izvorâtorul de Mir” - Narcisa, din municipiul Bacău. Sfânta Liturghie arhierească a
De sărbătoarea Sfântului Mare Mucenic Dimitrie, Izvorâtorul de Mir, luni, 26 octombrie, Înaltpreasfințitul Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, a săvârșit Sfânta Liturghie la Mănăstirea
Zilele de 16-18 octombrie 2026 au fost prilej de aleasă bucurie, comuniune frățească și împlinire duhovnicească pentru credincioșii Episcopiei Ortodoxe Române a Europei de Nord. De la întâlnirea tinerelor
Preasfințitul Părinte Ignatie, Episcopul Hușilor, a săvârșit duminică, 18 octombrie 2026, Sfânta Liturghie în Parohia Ortodoxă Românească „Sfinții Împărați Constantin și Elena” din Bristol, Marea Britanie, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Atanasie, Arhiepiscopul ortodox al Marii Britanii și Irlandei de Nord. În cuvântul de învățătură, ierarhul a vorbit despre compasiunea autentică, subliniind că aceasta presupune asumarea suferinței aproapelui.
În perioada 9-11 octombrie 2026, 28 de preotese din cadrul Arhiepiscopiei Ortodoxe Române a Germaniei, Austriei și Luxemburgului s‑au reunit la Tübingen, Germania, pentru întâlnirea anuală a Grupului „Maria
Comunitatea ortodoxă românească din localitatea Verona, regiunea Veneto, Italia, a trăit sâmbătă, 26 septembrie, un moment cu o semnificație deosebită, care încununează un parcurs de mai mulți ani de construire, amenajare și înfrumusețare a sfântului lăcaș și a ansamblului parohial, și anume târnosirea bisericii parohiale cu hramul „Sfântul Proroc Ilie Tesviteanul”.
Preasfințitul Părinte Timotei, Episcopul ortodox român al Spaniei și Portugaliei, a săvârșit duminică, 20 septembrie, Sfânta Liturghie în Parohia ortodoxă română „Sfântul Cuvios Siluan Athonitul” din Alcorcón, Spania, sărbătorind cu anticipaţie hramul acesteia. Alături de ierarh au slujit părintele Paul Teodorescu, parohul comunității, şi părintele arhidiacon Spiridon Burlacu, consilier eparhial.
În ziua sărbătorii Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou, 27 octombrie, credincioşii au aşteptat cu răbdare pentru a ajunge la „Baldachinul Sfinţilor” din Bucureşti. Vremea ploioasă şi frigul de toamnă nu i-au descurajat pe credincioşii şi pelerinii veniţi din numeroase zone ale ţării, iar aşteptarea lor a fost îndulcită şi de o gustare oferită de Protoieriile Sector 2 şi Sector 6 Capitală şi de Protoieria Vălenii de Munte din judeţul Prahova.
Astăzi, 26 octombrie, hrana pentru pelerini a fost oferită de protoieriile Sector 3 Capitală, Ilfov Nord și Ilfov Sud. Prezent în mijlocul pelerinilor pentru a le oferi darurile alimentare, părintele protoiereu Florin Busuioc, de la Protoieria Sector 3 Capitală, ne-a declarat: „Acest gest de a oferi hrană pelerinilor, care continuă deja de câțiva ani, reprezintă o bucurie a ospitalității sfinților. Ca în fiecare an, și astăzi ne străduim să fim mâinile întinse ale sfinților care întotdeauna ne primesc cu dragoste și cu răbdare, ne ascultă rugăciunile și le împlinesc. Prin acești mijlocitori Dumnezeu lucrează vindecări. Și fiindcă sfinții au grijă de sufletele și de trupurile noastre, dar trupurile sunt neputincioase, noi ne străduim să fim, așa cum am spus, mâinile întinse spre ajutorare ale acestor sfinți care îi mângâie pe oamenii care stau de câteva ore la rând și la slujbă pentru a se închina cinstitelor moaște. Am pregătit în acest an 2.000 de sendvișuri cu șnițel cald, de pui și de porc, pentru a le oferi oamenilor, cu bucurie, un pic de mângâiere pentru trup. Sunt oameni în vârstă, dar sunt și tineri sau oameni cu familii și poate mulți dintre ei vin de la serviciu și nu au apucat să ia masa. De asemenea, oferim și 2.000 de eugenii, precum și ceai, cafea și apă, pentru a face mai ușoară și mai tihnită așteptarea spre închinare pe Colina Bucuriei”.
Pelerinii care poposesc în aceste zile pe Dealul Patriarhiei pentru a cinsti sfintele moaşte primesc, conform tradiției, pachete cu alimente oferite de reprezentanții protoieriilor și de voluntarii Grupului „Tineri în acțiune” ale Arhiepiscopiei Bucureștilor. De asemenea, pelerinii participă și la un program liturgic special ce cuprinde rânduiala Privegherii în fiecare seară și Sfânta Liturghie de dimineață.
Cele 13 protoierii ale Arhiepiscopiei Bucureștilor s-au mobilizat și în acest an pentru a oferi hrană și apă pelerinilor veniți pe Dealul Patriarhiei care așteaptă la rând pentru a se închina înaintea cinstitelor moaște ale sfinților. Demersul de ajutorare a pelerinilor este coordonat de Sectorul social-filantropic al Patriarhiei Române împreună cu Sectorul social-filantropic și misionar al Arhiepiscopiei Bucureștilor. În total, în perioada 24-28 octombrie vor fi oferite aproximativ 40.000 de pachete cu alimente, dintre care 26.000 vor fi dăruite prin implicarea protoieriilor.
Voluntarii de la Paraclisul Catedralei Naționale au organizat joi, 22 octombrie, o nouă activitate în cadrul campaniei „Prevenție și educație pentru sănătate”, la Căminul Cultural din comuna Vlădești,
Aproape 55% dintre angajați se simt obosiţi sau suprasolicitaţi zilnic sau de câteva ori pe săptămână, în timp ce peste 16% afirmă că se confruntă frecvent cu epuizare profesională (burnout) sau sunt
Circulaţia pe Podul Prieteniei Giurgiu-Ruse este restricţionată temporar, în perioada 26‑29 octombrie, în fiecare zi între orele 9:00 şi 17:00, pentru efectuarea unor lucrări de construcţie şi montarea
Senatul a adoptat, luni, un proiect de lege care stabileşte obligaţia purtării căştii de protecţie la deplasarea pe drumurile publice pentru toți conducătorii de trotinete electrice şi biciclete electrice,
Premierul Luca Niculescu s‑a aflat marţi la Chișinău, în prima sa vizită externă de la preluarea mandatului de prim‑ministru. Luca Niculescu a avut întrevederi cu omologul moldovean, Vasile Tofan, împreună
În perioada premergătoare reducerilor de Black Friday, Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) îi sfătuiește pe consumatori să nu ia decizii de cumpărare sub presiunea mesajelor
Comunitatea românilor din Sevilla, Spania, este ocrotită de ani buni de Sfântul Dimitrie cel Nou din Basarabi. Rugăciunile înălţate Sfântului Dimitrie cel Nou au adus ajutor duhovnicesc familiilor de români
În zilele de sărbătorire a hramului de toamnă al Catedralei Patriarhale istorice din Bucureşti, pe Colina Bucuriei se adună mii de credincioși și pelerini pentru a-l cinsti pe Sfântul Cuvios Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Capitalei. Acest eveniment de mare amploare este realizat și cu ajutorul Grupului de voluntari „Tineri în acțiune” al Arhiepiscopiei Bucureștilor.
Săptămâna aceasta, Iașiul a fost pentru al 14-lea an la rând un oraș cucerit de cărți și de iubitori ai cărților. Sute de scriitori și traducători au interacționat cu publicul în cele aproape 200 de
În aceste zile de sărbătoare, Colina Bucuriei se umple de rugăciune și de pașii miilor de pelerini veniți din toate colțurile țării pentru a aduce cinstire Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul
Sfinții sunt Evanghelii vii, mărturisitori ai mesajului lui Hristos oricând, oriunde. Ei sunt „frați mai mari” din familia lui Dumnezeu, uniți cu noi în Trupul tainic al lui Hristos. Ei ne sprijină în
Obiectiv Vocea Brăilei anunță că s-a desfăşurat, prin videoconferinţă, consfătuirea anuală a profesorilor de religie din Brăila şi Galaţi, prezidată de IPS Casian. Au participat inspectorii şcolari de la
Timp Online anunță că IPS Andrei Andreicuț, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului, va pune azi piatra de temelie a așezământului pentru orfani „Sfântul Siluan Athonitul”. Acesta va fi construit în
Evenimentul zilei relatează că Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, a declarat duminică, la Oradea, că sfinţirea noii catedrale din localitate, după 25 de ani de construcţie,
eBihoreanul relatează că mii de credincioşi s-au adunat sâmbătă la Mănăstirea Izbuc din comuna Cărpinet pentru a lua parte la sfinţirea Bisericii „Adormirea Maicii Domnului” de către Preafericitul
Știri pe surse semnalează că un curs on-line de muzică psaltică este organizat de Centrul Cultural „Lumină Lină - Studii de Muzică Bizantină”. Cursul este conceput şi coordonat de prof. Laurenţiu Truţă,
Continuă ecourile legate de sărbătoarea Sfintei Cruci. Adevărul scrie că sute de oameni au participat la hramul Mănăstirii Prislop, locul unde se află mormântul părintelui Arsenie Boca. Slujba religioasă a
Obiectiv Vocea Brăilei anunță că, la hramul Bisericii „Sfânta Cruce” din Brăila, 40 de bătrâni nevoiaşi au primit pachete cu alimente. „Credincioşii au adus ofrande pentru binecuvântare şi i-au pomenit
Ziare.com semnalează că IPS Mitropolit Nifon, Arhiepiscopul Târgoviștei, a transmis un mesaj elevilor și părinților cu ocazia deschiderii noului an școlar 2020-2021. El le-a cerut să susțină eforturile de
eBihoreanul semnalează că Episcopia Ortodoxă Română a Oradiei a anunţat sărbătorirea a 100 de ani de la reînfiinţarea eparhiei prin târnosirea Catedralei Episcopale „Învierea Domnului” din Oradea şi a
Știri pe surse relatează că IPS Ioachim, Arhiepiscopul Romanului și Bacăului, a transmis un mesaj cu prilejul sărbătorii Sfinților Părinți Ioachim și Ana, în care vorbește despre valorile familiei naturale
Radio Reșița semnalează faptul că Preasfințitul Părinte Lucian, Episcopul Caransebeșului, a împlinit 50 de ani, „o vârstă rotundă în care iubirea pentru Dumnezeu şi pentru enoriaşi se împletește frumos
Descoperă anunță că un artefact creștin unic, vechi de 1.400 de ani, a fost descoperit într-un vechi fort roman. Arheologii au găsit în situl arheologic din Vindolanda, vechi fort militar roman și așezare pe
Evenimentul zilei semnalează că Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, a transmis o binecuvântare pentru familie și școală la începutul noului an școlar și a anunțat că Biserica
Adevărul publică un amplu documentar despre Corbii de Piatră, cea mai veche mănăstire rupestră din România, din secolul al XIV-lea, care are şi cel mai vechi ansamblu de pictură, dar se află într-o stare avans
Iași Fun anunță microexpoziția „Medieval fashions: piese și accesorii vestimentare de la Biserica «Sfântul Sava»”, care continuă seria „Piese de excepție din colecțiile Muzeului de Istorie a
Adevărul scrie despre „Căsuţa cu Bunătăţi” creată de un preot din Frumuşiţa: „Un preot cu inimă mare dintr-o comună gălăţeană a venit cu ideea construirii unei căsuţe unde oamenii pot dona
Ziua de Vest anunță că Mitropolia Banatului va restaura biserica din lemn Căpăt, de lângă Lugoj, veche de 300 de ani, cu 114.000 de lei, fonduri nerambursabile. Biserica cu hramul „Adormirea Maicii Domnului”
Impact Gorj, Gazeta de Sud și Ziare.com anunță că trei biserici-monument din județul Gorj vor beneficia de fonduri pentru reabilitare, 300.000 de lei în total, din partea Consiliului județean. Cei mai mulți bani,
Obiectiv Vocea Brăilei semnalează că, în vreme de pandemie, în județele Brăila și Galați, Biserica a distribuit ajutoare de peste 2 milioane de lei. „Bilanț rodnic pentru sutele de preoți și miile de
Știri pe surse semnalează articolul intitulat „Revitalizarea Bisericii Ortodoxe Române. Reflecții personale”, publicat de Centrul de Studii Ortodoxe (Centre for Orthodox Studies) și semnat de George
Obiectiv Vocea Brăilei scrie despre viața sfinților recent sărbătoriți Adrian şi Natalia, soţ şi soţie, care au trăit în Nicomidia, în vremea împăratului Maximian. „Adrian era păgân, pretor al Nicomidi
Ziua News anunță că PS Visarion, Episcopul Tulcii, a slujit duminică, alături de Mitropolitul Iacov de Mytilene, în Biserica Maicii Domnului din oraşul grecesc Agiassos, potrivit paginii oficiale de internet a
Monitorul de Suceava anunță că biserica cu hramurile „Naşterea Maicii Domnului” şi „Sfânta Cuvioasă Parascheva” a Parohiei Cumpărătura, comuna Bosanci, Protopopiatul Suceava 2, a fost sfinţită de PS
Agerpres relatează că preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan a emis un decret prezidenţial de transformare în moschee a Bisericii Sfântul Mântuitor din Chora, un monument medieval bizantin situat în vestul
Duminica a 22-a după Rusalii (Bogatul nemilostiv şi săracul Lazăr) Luca 16, 19-31 Zis-a Domnul: Era un om bogat care se îmbrăca în porfiră şi în vison, veselindu-se în toate zilele în chip strălucit. Iar
„Zis-a Domnul către ucenicii Săi: Puneți în urechile voastre cuvintele acestea: Fiul Omului va fi dat în mâinile oamenilor. Iar ei nu înțelegeau cuvântul acesta, căci era ascuns pentru ei, ca să nu-l
Fraților, orice ați face, cu cuvântul sau cu fapta, toate să le faceți în numele Domnului Iisus și prin El să mulțumiți lui Dumnezeu-Tatăl. Femeilor, supuneți-vă bărbaților voștri, precum se cuvine, în
Sfântul Ierarh Iachint, Mitropolitul Ţării Româneşti (†1372), s-a născut la sfârşitul veacului al XIII-lea. A urmat şcoli ale vremii, desăvârşindu-şi cunoaşterea teologică la Constantinopol. Aici a
Arhimandrit Ioanichie Bălan, Patericul Românesc, Ediția a VI-a, Ed. Mănăstirea Sihăstria, 2011, pp. 82-83 „(Sfânta Muceniță Filofteia), această sfântă fecioară și mielușea iubită a lui Hristos era
În contextul Anului omagial comemorativ al sfintelor femei din calendar, ne îndreptăm gândul și inima către Sfânta Cuvioasă Teofana Basarab, prima monahie româncă de neam domnesc canonizată la noi. De viță
Există drumuri pe care omul le străbate pentru a ajunge într-un loc și există drumuri pe care le începe pentru a se regăsi pe sine. Pelerinajul creștin le cuprinde pe amândouă, fiindcă pașii îndreptați
La început a fost păstor de vite în satul lui, apoi văzând că toate ale lumii sunt trecătoare, a ieșit din satul Basarabi și s-a sălășluit mai întâi într-o peșteră din apropierea acestui sat, iar apoi s-
De peste două veacuri şi jumătate, ziua de 27 octombrie este pentru români momentul anual când îl sărbătorim pe Sfântul Cuvios Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureştilor, ale cărui sfinte moaşte se află în
Una din preocupările mele recurente este cea de recuperare a personalităților care au contribuit prin viața lor la formarea unor modele demne de urmat, într-o societate care, cel puțin la vârful ei, pare să nu ma


