În cadrul programului liturgic dedicat hramului de toamnă al Catedralei Patriarhale istorice, desfășurat în aceste zile în cinstea Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureștilor, astă‑seară, 27
În cadrul programului liturgic dedicat hramului de toamnă al Catedralei Patriarhale istorice, desfășurat în aceste zile în cinstea Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureștilor, astă‑seară, 27
În perioada 27 noiembrie - 2 decembrie 2026, credincioșii din România vor avea prilejul de a se închina la Icoana Maicii Domnului „Gherontissa”, una dintre icoanele cinstite în Sfântul Munte Athos. Sfânta
Pr. lect. univ. dr. Emanuel‑Pavel Tăvală a fost ales sâmbătă, 24 octombrie, preşedinte al Consorţiului European pentru Cercetarea Relațiilor dintre Biserică și Stat. Preotul Emanuel‑Pavel Tăvală este
Sărbătoarea Sfântului Mare Mucenic Dimitrie, Izvorâtorul de Mir, a adunat mulţime de credincioşi la hramul lăcaşului de cult din Sibiu, aflat pe Calea Poplăcii. Sfânta Liturghie din ziua de hram a fost
În ziua de prăznuire a Sfântului Mare Mucenic Dimitrie, Izvorâtorul de Mir, luni, 26 octombrie, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului,
Zilele de 16-18 octombrie 2026 au fost prilej de aleasă bucurie, comuniune frățească și împlinire duhovnicească pentru credincioșii Episcopiei Ortodoxe Române a Europei de Nord. De la întâlnirea tinerelor
Preasfințitul Părinte Ignatie, Episcopul Hușilor, a săvârșit duminică, 18 octombrie 2026, Sfânta Liturghie în Parohia Ortodoxă Românească „Sfinții Împărați Constantin și Elena” din Bristol, Marea Britanie, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Atanasie, Arhiepiscopul ortodox al Marii Britanii și Irlandei de Nord. În cuvântul de învățătură, ierarhul a vorbit despre compasiunea autentică, subliniind că aceasta presupune asumarea suferinței aproapelui.
În perioada 9-11 octombrie 2026, 28 de preotese din cadrul Arhiepiscopiei Ortodoxe Române a Germaniei, Austriei și Luxemburgului s‑au reunit la Tübingen, Germania, pentru întâlnirea anuală a Grupului „Maria
Comunitatea ortodoxă românească din localitatea Verona, regiunea Veneto, Italia, a trăit sâmbătă, 26 septembrie, un moment cu o semnificație deosebită, care încununează un parcurs de mai mulți ani de construire, amenajare și înfrumusețare a sfântului lăcaș și a ansamblului parohial, și anume târnosirea bisericii parohiale cu hramul „Sfântul Proroc Ilie Tesviteanul”.
Preasfințitul Părinte Timotei, Episcopul ortodox român al Spaniei și Portugaliei, a săvârșit duminică, 20 septembrie, Sfânta Liturghie în Parohia ortodoxă română „Sfântul Cuvios Siluan Athonitul” din Alcorcón, Spania, sărbătorind cu anticipaţie hramul acesteia. Alături de ierarh au slujit părintele Paul Teodorescu, parohul comunității, şi părintele arhidiacon Spiridon Burlacu, consilier eparhial.
În ziua sărbătorii Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou, 27 octombrie, credincioşii au aşteptat cu răbdare pentru a ajunge la „Baldachinul Sfinţilor” din Bucureşti. Vremea ploioasă şi frigul de toamnă nu i-au descurajat pe credincioşii şi pelerinii veniţi din numeroase zone ale ţării, iar aşteptarea lor a fost îndulcită şi de o gustare oferită de Protoieriile Sector 2 şi Sector 6 Capitală şi de Protoieria Vălenii de Munte din judeţul Prahova.
Astăzi, 26 octombrie, hrana pentru pelerini a fost oferită de protoieriile Sector 3 Capitală, Ilfov Nord și Ilfov Sud. Prezent în mijlocul pelerinilor pentru a le oferi darurile alimentare, părintele protoiereu Florin Busuioc, de la Protoieria Sector 3 Capitală, ne-a declarat: „Acest gest de a oferi hrană pelerinilor, care continuă deja de câțiva ani, reprezintă o bucurie a ospitalității sfinților. Ca în fiecare an, și astăzi ne străduim să fim mâinile întinse ale sfinților care întotdeauna ne primesc cu dragoste și cu răbdare, ne ascultă rugăciunile și le împlinesc. Prin acești mijlocitori Dumnezeu lucrează vindecări. Și fiindcă sfinții au grijă de sufletele și de trupurile noastre, dar trupurile sunt neputincioase, noi ne străduim să fim, așa cum am spus, mâinile întinse spre ajutorare ale acestor sfinți care îi mângâie pe oamenii care stau de câteva ore la rând și la slujbă pentru a se închina cinstitelor moaște. Am pregătit în acest an 2.000 de sendvișuri cu șnițel cald, de pui și de porc, pentru a le oferi oamenilor, cu bucurie, un pic de mângâiere pentru trup. Sunt oameni în vârstă, dar sunt și tineri sau oameni cu familii și poate mulți dintre ei vin de la serviciu și nu au apucat să ia masa. De asemenea, oferim și 2.000 de eugenii, precum și ceai, cafea și apă, pentru a face mai ușoară și mai tihnită așteptarea spre închinare pe Colina Bucuriei”.
Pelerinii care poposesc în aceste zile pe Dealul Patriarhiei pentru a cinsti sfintele moaşte primesc, conform tradiției, pachete cu alimente oferite de reprezentanții protoieriilor și de voluntarii Grupului „Tineri în acțiune” ale Arhiepiscopiei Bucureștilor. De asemenea, pelerinii participă și la un program liturgic special ce cuprinde rânduiala Privegherii în fiecare seară și Sfânta Liturghie de dimineață.
Cele 13 protoierii ale Arhiepiscopiei Bucureștilor s-au mobilizat și în acest an pentru a oferi hrană și apă pelerinilor veniți pe Dealul Patriarhiei care așteaptă la rând pentru a se închina înaintea cinstitelor moaște ale sfinților. Demersul de ajutorare a pelerinilor este coordonat de Sectorul social-filantropic al Patriarhiei Române împreună cu Sectorul social-filantropic și misionar al Arhiepiscopiei Bucureștilor. În total, în perioada 24-28 octombrie vor fi oferite aproximativ 40.000 de pachete cu alimente, dintre care 26.000 vor fi dăruite prin implicarea protoieriilor.
Voluntarii de la Paraclisul Catedralei Naționale au organizat joi, 22 octombrie, o nouă activitate în cadrul campaniei „Prevenție și educație pentru sănătate”, la Căminul Cultural din comuna Vlădești,
Aproape 55% dintre angajați se simt obosiţi sau suprasolicitaţi zilnic sau de câteva ori pe săptămână, în timp ce peste 16% afirmă că se confruntă frecvent cu epuizare profesională (burnout) sau sunt
Circulaţia pe Podul Prieteniei Giurgiu-Ruse este restricţionată temporar, în perioada 26‑29 octombrie, în fiecare zi între orele 9:00 şi 17:00, pentru efectuarea unor lucrări de construcţie şi montarea
Senatul a adoptat, luni, un proiect de lege care stabileşte obligaţia purtării căştii de protecţie la deplasarea pe drumurile publice pentru toți conducătorii de trotinete electrice şi biciclete electrice,
Premierul Luca Niculescu s‑a aflat marţi la Chișinău, în prima sa vizită externă de la preluarea mandatului de prim‑ministru. Luca Niculescu a avut întrevederi cu omologul moldovean, Vasile Tofan, împreună
În perioada premergătoare reducerilor de Black Friday, Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) îi sfătuiește pe consumatori să nu ia decizii de cumpărare sub presiunea mesajelor
Comunitatea românilor din Sevilla, Spania, este ocrotită de ani buni de Sfântul Dimitrie cel Nou din Basarabi. Rugăciunile înălţate Sfântului Dimitrie cel Nou au adus ajutor duhovnicesc familiilor de români
În zilele de sărbătorire a hramului de toamnă al Catedralei Patriarhale istorice din Bucureşti, pe Colina Bucuriei se adună mii de credincioși și pelerini pentru a-l cinsti pe Sfântul Cuvios Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Capitalei. Acest eveniment de mare amploare este realizat și cu ajutorul Grupului de voluntari „Tineri în acțiune” al Arhiepiscopiei Bucureștilor.
Săptămâna aceasta, Iașiul a fost pentru al 14-lea an la rând un oraș cucerit de cărți și de iubitori ai cărților. Sute de scriitori și traducători au interacționat cu publicul în cele aproape 200 de
În aceste zile de sărbătoare, Colina Bucuriei se umple de rugăciune și de pașii miilor de pelerini veniți din toate colțurile țării pentru a aduce cinstire Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul
Sfinții sunt Evanghelii vii, mărturisitori ai mesajului lui Hristos oricând, oriunde. Ei sunt „frați mai mari” din familia lui Dumnezeu, uniți cu noi în Trupul tainic al lui Hristos. Ei ne sprijină în
Știri pe surse relatează că Arhiepiscopul Dunării de Jos, IPS Casian Crăciun, a binecuvântat primele două cruci amplasate pe groapa comună în care au fost înmormântaţi, fără cruce şi fără preot,
Adevărul, Antena 3, România TV și altele semnalează că icoana Maicii Domnului dintr-o biserică din apropierea Peşterii Muierii a început să plângă. „Un moment ieşit din comun s-a petrecut astăzi într-o
Actual de Cluj semnalează că insuficiența sălilor de clasă de la Școala Gimnazială Nr. 1 din Gherla, aflată în șantier din iarna acestui an, a dus la decizia înființării în ultimul moment a unor spații
Știri Est relatează că de sărbătoarea Sfinților Părinți Ioachim și Ana, PS Părinte Ignatie, Episcopul Hușilor, alături de PS Părinte Antonie, Episcopul de Bălți, au oficiat slujba de sfințire a bisericii
Antena 3, DC News și Evenimentul zilei consemnează mesajul de binecuvântare al Preafericitului Părinte Patriarh Daniel adresat elevilor, dascălilor şi părinţilor, în care subliniază faptul că o „educaţie
Adevărul de Galați consemnează că Înaltpreasfinţitul Părinte Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos, a transmis duminică seara un omagiu pentru Ivan Patzaichin şi Ion Caramitru: „În această seară, în smeren
Antena 3 relatează că icoana făcătoare de minuni Paramythia („Mângâietoarea”) a fost scoasă, în premieră, din Bucureşti în pelerinaj prin Sibiu şi Cluj. Credincioşii s-au adunat în număr mare, cu
Gazeta de Nord-Vest relatează că Preasfinţitul Părinte Iustin, Episcopul Maramureșului și Sătmarului, împreună cu Preasfinţitul Timotei Sătmăreanul, Arhiereu-vicar al Episcopiei Ortodoxe Române a Maramureșu
Știri pe surse consemnează că Preafericitul Părinte Patriarh Daniel și Preasfinţitul Părinte Timotei Prahoveanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Bucureştilor, au sfințit duminică Biserica „Sfântul Mare
Obiectiv de Suceava relatează despre pelerinajul Înaltpreasfinţitului Părinte Serafim, Mitropolitul Germaniei și Europei Centrale și de Nord, la mănăstirile din Bucovina, însoțit de un grup de pelerini români
G4Media preia un comunicat al Biroului de presă al Patriarhiei Române emis în replică la acuzaţiile sociologului Gelu Duminică, director executiv al Fundației Agenția de Dezvoltare Comunitară „Împreună”,
Adevărul de Constanța consemnează că, la data de 1 septembrie, Biserica Ortodoxă sărbătoreşte Anul Nou bisericesc şi momentul când Mântuitorul Iisus Hristos Şi-a început activitatea publică de
Evenimentul zilei relatează despre racla în care este aşezată mâna dreaptă a Sfântului Ierarh Nicolae de la Parohia „Sfântul Gheorghe”-Nou din Bucureşti şi care a fost dusă în pelerinaj la comunitatea
Cotidianul şi Evenimentul zilei evocă figura Sfântului Ierarh Varlaam, Mitropolitul Moldovei, precum şi strădaniile acestuia pentru apărarea credinţei ortodoxe. A fost unul dintre cei mai importanţi ierarhi
Obiectiv Vocea Brăilei arată că la Biserica „Buna Vestire” a comunităţii greceşti din municipiul Brăila s-au finalizat lucrările de consolidare şi restaurare a imobilului, icoanelor de pe catapeteasmă,
DirectMM preia ştirea Agenţiei de presă BASILICA a Patriarhiei Române cu privire la încheierea taberei pentru tineri de la mănăstirea maramureșeană din satul Dealu Mare. Zeci de tineri din Episcopia
Agerpres, G4Media.ro, HotNews şi altele preiau declaraţia purtătorului de cuvânt al Patriarhiei Române, Vasile Bănescu, în care susţine că genul are doar un înţeles binar, denotă fie sfidarea prin ignoranţă
Monitorul de Galaţi relatează faptul că luni, 23 august, 15 tineri din grupul catehetic „Sfântul Stelian Paflagonul” al Parohiei Movila Miresii din judeţul Brăila au fost beneficiarii programului eparhial de
Directmm.ro relatează că, în Duminica a 9-a după Rusalii (Umblarea pe mare - potolirea furtunii), Preasfinţitul Părinte Timotei Sătmăreanul, Arhiereu-vicar al Episcopiei Ortodoxe Române a Maramureşului şi
Incomod‑media.ro relatează că preşedintele Consiliului Judeţean Dâmboviţa, Corneliu Ştefan, a făcut o vizită de lucru pe șantierul de la Curtea Domnească din Târgovişte, pentru a vedea ritmul în care se
Mediafax şi Realitatea.net relatează că Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a transmis un mesaj de binecuvântare românilor care trăiesc în afara ţării, cu prilejul „Duminicii migranţilor români”,
q Monitorul de Neamţ şi Roman anunţă faptul că Parohia „Adormirea Maicii Domnului” din satul Cuci, comuna Bozieni, judeţul Neamţ, a organizat o şcoală de vară cu tema „Biserica, casa tuturor”. În
Ediţia de Târgovişte a cotidianului Adevărul consemnează faptul că la 16 august Ortodoxia românească face pomenirea Sfinţilor Martiri Brâncoveni, ucişi pentru că nu au vrut să renunţe la credinţa lor.
Monitorul de Suceava scrie despre miile de pelerini prezenţi la Mănăstirea Putna pentru sărbătoarea hramului aşezământului monahal, dar şi pentru evenimentele care marchează cei 150 de ani de la „Serbarea de
Duminica a 22-a după Rusalii (Bogatul nemilostiv şi săracul Lazăr) Luca 16, 19-31 Zis-a Domnul: Era un om bogat care se îmbrăca în porfiră şi în vison, veselindu-se în toate zilele în chip strălucit. Iar
„Zis-a Domnul către ucenicii Săi: Puneți în urechile voastre cuvintele acestea: Fiul Omului va fi dat în mâinile oamenilor. Iar ei nu înțelegeau cuvântul acesta, căci era ascuns pentru ei, ca să nu-l
Fraților, orice ați face, cu cuvântul sau cu fapta, toate să le faceți în numele Domnului Iisus și prin El să mulțumiți lui Dumnezeu-Tatăl. Femeilor, supuneți-vă bărbaților voștri, precum se cuvine, în
Sfântul Ierarh Iachint, Mitropolitul Ţării Româneşti (†1372), s-a născut la sfârşitul veacului al XIII-lea. A urmat şcoli ale vremii, desăvârşindu-şi cunoaşterea teologică la Constantinopol. Aici a
Arhimandrit Ioanichie Bălan, Patericul Românesc, Ediția a VI-a, Ed. Mănăstirea Sihăstria, 2011, pp. 82-83 „(Sfânta Muceniță Filofteia), această sfântă fecioară și mielușea iubită a lui Hristos era
În contextul Anului omagial comemorativ al sfintelor femei din calendar, ne îndreptăm gândul și inima către Sfânta Cuvioasă Teofana Basarab, prima monahie româncă de neam domnesc canonizată la noi. De viță
Există drumuri pe care omul le străbate pentru a ajunge într-un loc și există drumuri pe care le începe pentru a se regăsi pe sine. Pelerinajul creștin le cuprinde pe amândouă, fiindcă pașii îndreptați
La început a fost păstor de vite în satul lui, apoi văzând că toate ale lumii sunt trecătoare, a ieșit din satul Basarabi și s-a sălășluit mai întâi într-o peșteră din apropierea acestui sat, iar apoi s-
De peste două veacuri şi jumătate, ziua de 27 octombrie este pentru români momentul anual când îl sărbătorim pe Sfântul Cuvios Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureştilor, ale cărui sfinte moaşte se află în
Una din preocupările mele recurente este cea de recuperare a personalităților care au contribuit prin viața lor la formarea unor modele demne de urmat, într-o societate care, cel puțin la vârful ei, pare să nu ma


