Hramul Bisericii Domneşti de la Curtea Veche

Credincioşi din Bucureşti şi împrejurimi au participat în zilele de vineri, sâmbătă şi duminică la slujbele religioase oficiate la Biserica Domnească de la Curtea Veche - Paraclis Patriarhal, cu prilejul sărbătoririi celui de-al doilea ocrotitor, Sfântul Cuvios Antonie cel Mare. Ieri, 17 ianuarie, în ziua hramului, Sfânta Liturghie a fost săvârşită de Preafericitul Părinte Patriarh Daniel.

Numeroşi credincioşi au venit ieri, 17 ianuarie, la hramul Bisericii Domneşti de la Curtea Veche - Paraclis Patriarhal din Capitală pentru a se închina la icoana făcătoare de minuni a Sfântului Cuvios Antonie cel Mare şi la moaştele Sfântului Efrem cel Nou, aduse de la Paraclisul Reşedinţei Patriarhale din seara zilei de vineri, 15 ianuarie. Sfintele odoare au fost aşezate spre închinare în clădirea care adăposteşte clopotniţa bisericii. În pofida ninsorii viscolite, numeroşi credincioşi au rămas în afara locaşului de cult, unde Sfânta Liturghie a fost săvârşită de Preafericitul Părinte Patriarh Daniel, înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi din Administraţiile Patriarhală şi Eparhială. După rostirea Sfintei Evanghelii, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române a explicat semnificaţiile duhovniceşti ale Evangheliei Duminicii a 29-a după Rusalii (a celor zece leproşi). Recunoştinţa pe care a arătat-o doar unul dintre cei zece leproşi care au fost vindecaţi de Mântuitorul Iisus Hristos este „firescul demnităţii omului”, pe când nerecunoştinţa sau nemulţumirea este „o stare de nesimţire duhovnicească faţă de Dumnezeu şi faţă de oamenii prin care Dumnezeu lucrează ca să-i ajute în dificultate”, a spus Preafericirea Sa.

Asemenea celor nouă leproşi vindecaţi, dar nemulţumitori, este fiecare dintre noi, a mai spus Părintele Patriarh Daniel. „Din vremea aceea până acum, doar unul din zece oameni mulţumeşte. O mulţime de oameni uită să mulţumească, considerând că totul li se cuvine. Dar cea mai mare greşeală şi permanentă este aceea că nu mulţumim lui Dumnezeu nici pentru darul că existăm, fiindcă nu era obligatoriu să existăm, nici pentru darul vieţii, nici pentru că folosim aerul dat de Dumnezeu, fiindcă nu toate planetele au atmosferă care permite existenţa vieţii. Nu mulţumim lui Dumnezeu pentru apa pe care o bem, care este dată de la Dumnezeu. Nu peste tot în univers se află apă şi fără apă nu există viaţă. Nu mulţumim lui Dumnezeu pentru căldura şi lumina soarelui. Nu mulţumim nici pentru roadele pământului, ci folosim bunurile dăruite de El în uitare de El. De aceea, nerecunoştinţa este o stare nefirească, nu este o stare de sănătate a sufletului, ci este o boală, o insensibilitate a sufletului, încât putem spune că toţi cei zece leproşi s-au vindecat de lepra trupului, dar numai unul s-a vindecat de lepra sufletului, care este nerecunoştinţa, nemulţumirea, lipsa de gratitudine”, a precizat Părintele Patriarh Daniel.

Cea mai înaltă mulţumire a Bisericii pentru toate darurile, pentru întregul univers şi întreaga existenţă este Sfânta şi Dumnezeiasca Liturghie Euharistică sau Sfânta Mulţumire. De aceea, recunoştinţa nu este „o simplă datorie morală, un semn de bună educaţie, o corectitudine cetăţenească”, ci „o creştere şi o îmbogăţire spirituală”, a mai subliniat Întâistătătorul Bisericii noastre. „Atunci când mulţumim lui Dumnezeu, ne deschidem Lui, comunicăm cu El şi sufletul nostru se umple de iubirea Lui milostivă, ne luminăm şi ne îmbogăţim cu iubirea, lumina şi harul Său milostiv. Când mulţumim semenilor care ne-au ajutat, creştem în umanitatea noastră, ne umanizăm, ne îmbunătăţim, ne înduhovnicim. Dacă nu mai mulţumim lui Dumnezeu, prin rugăciune, şi semenilor, prin gesturi de recunoştinţă, rupem comunicarea şi comuniunea cu Dumnezeu şi cu oamenii, ne degradăm, ne dezumanizăm şi sărăcim duhovniceşte, chiar dacă avem multe cunoştinţe intelectuale sau multe bunuri materiale. Când Mântuitorul cere recunoştinţă, de fapt ne cere să trăim într-o sănătate, îmbogăţire, luminare şi sensibilizare a sufletului, într-o creştere în iubire faţă de El şi faţă de semeni”, a reliefat Preafericirea Sa.

O asemenea recunoştinţă a arătat în cursul vieţii sale Sfântul Cuvios Antonie cel Mare, părintele duhovnicesc al monahilor, de la a cărui trecere la Domnul se împlinesc 1660 de ani. Acest sfânt este „un mare rugător, sfătuitor şi îndemnător la apărarea credinţei, la vieţuirea plăcută lui Hristos, de iubire faţă de Dumnezeu şi faţă de semeni”, a spus Preafericitul Părinte Patriarh Daniel.

La finalul Sfintei Liturghii, Părintele Patriarh Daniel a dăruit pentru Sfântul Altar o cruce de binecuvântare, iar bibliotecii parohiale mai multe cărţi. În numele preoţilor slujitori şi al credincioşilor, pr. paroh Gheorghe Zaharia a mulţumit Preafericirii Sale pentru prezenţă şi pentru binecuvântarea ca, pentru prima dată în istoria parohiei, la procesiunea care a avut loc sâmbătă, 16 ianuarie, la locul unde s-a aflat biserica ce a ars în incendiul din anul 1847, fiind cunoscută în istorie cu numele „Sfântul Anton-Puşcărie”, să fie adusă de la Reşedinţa Patriarhală racla cu moaştele Sfântului Cuvios Efrem cel Nou.

Icoana Sfântului Cuvios Antonie cel Mare şi moaştele Sfântului Cuvios Efrem cel Nou au rămas spre închinare credincioşilor bucureşteni până seara târziu.