Iertarea, calea spre întărirea familiei și umanizarea societății

„În familie, în societate, când oamenii se iartă, așa cum Dumnezeu îi iartă pe ei, începe o nouă viață, se umanizează societatea. Dacă oamenii cultivă ura, vrajba, dezbinarea, atunci societatea intră într-un fel de existență chinuită, săracă duhovnicește și oamenii se dezumanizează”, a spus Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, duminică, 12 august, la Biserica „Sfânta Treime” a Mănăstirii Pasărea din comuna Brănești, județul Ilfov, unde a participat la Sfânta Liturghie și a rostit un cuvânt de învățătură.

La finalul Sfintei Liturghii, Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, a reliefat învățăturile duhovnicești ale Evangheliei Duminicii a 11-a după Rusalii, care relatează Pilda datornicului nemilostiv (Sf. Ev. Matei cap. 18, 23-35). Evanghelia acestei duminici ne vorbeşte despre datoria unui slujitor față de stăpânul său, și anume 10.000 (zece mii) de talanți, adică o valoare imensă de 490 tone de aur (pe vremea Mântuitorului un talant avea valoare de 49,077 kg de aur). De aceea, datornicul a căzut în genunchi și a cerut iertare, rugându-l pe stăpânul lui să mai amâne plata datoriei. Iar stăpânul, datorită rugăciunii datornicului său, nu numai că a amânat plata datoriei, ci a iertat-o definitiv. În schimb, datornicul căruia i-a fost iertată datoria nu a voit să absolve unui datornic al său o datorie foarte mică, de 100 de dinari (450 grame de argint), ci l-a aruncat în închisoare, ca să-i plătească datoria. Văzând aceasta, servitorii stăpânului l-au înștiințat, iar acesta din urmă, mâniindu-se, l-a dat pe mâna chinuitorilor până ce va plăti toată datoria.

Evanghelia Duminicii a 11-a după Rusalii, a evidențiat Patriarhul României, este „o Evanghelie a milostivirii, a iertării, a îndreptării și a responsabilizării”, „o lumină pentru viața în familie și societate”, deoarece vedem că „puterea iertării lui Dumnezeu e mai presus de orice calcul”.

„Omul se bucură când este iertat de datorii, dar uită să fie și el iertător față de cei care îi datorează ceva sau care i-au greșit. Hristos Domnul a folosit această cantitate mare de aur pentru a compara datoria mare față de Dumnezeu pe care o are omul și datoriile mici pe care le au oamenii unii față de alții. Dumnezeu iartă datoriile mari, iar oamenii nu pot ierta nici datoriile mici”, a explicat Întâistătătorul Bisericii Ortodoxe Române.

Prin iertare, umplem lumea de bunătatea lui Dumnezeu

În continuare, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a precizat că în limbile greacă și latină, în rugăciunea „Tatăl nostru”, apare: „ne iartă nouă datoriile noastre”. Traducerea în limba română este „ne iartă nouă greșelile noastre” tocmai „pentru a arăta că nu este vorba doar de datorii financiare, ci și de un sens duhovnicesc mai larg, și anume de greșeală, de păcat”.

„Ce înseamnă că noi suntem datornici lui Dumnezeu, cu o datorie atât de mare: 490 tone de aur? Înseamnă că noi suntem responsabili față de un dar incalculabil pe care Dumnezeu ni-l dă­ruiește, și anume darul vieții: sufletul nemuritor și chemarea la viața veșnică, adică la mântuire. Aceasta este marea datorie de recunoștință a noastră față de Dăruitor. Sufletul omului are valoare infinită pentru că este creat după chipul lui Dumnezeu, Cel veșnic Viu, Nelimitat și Netrecător. Ori de câte ori folosim darul vieții, capacitățile sufletului nostru și energiile trupului nostru împotriva voii lui Dumnezeu, atunci noi păcătuim, devenim datornici, vinovați față de Dăruitor și, ca atare, în ziua judecății vom da seama pentru toate păcatele, pentru orice folosire nedemnă și nedreaptă a darului vieții noastre. De aceea, singura formă de a plăti datoria este să cerem milostivirea lui Dumnezeu ca să ne ierte păcatele noastre. Adesea, noi risipim darul vieții, sănătății, inteligenței, a tot ceea ce ne face asemenea cu Dumnezeu, iar pentru toate acestea plătim doar cu rugăciune de iertare și cu transmiterea iertării milostive a lui Dumnezeu față de noi prin iertarea pe care o dăruim noi altora. De aceea, Dumnezeu Se supără pentru că este blocată iubirea Lui milostivă, nu este transmisă mai departe. Iar dacă noi, care suntem iertați pentru că am cerut iertare lui Dumnezeu, transmitem iertarea aceasta prin modul nostru de a ne comporta cu cei care au greșit față de noi, atunci umplem lumea de bunătatea lui Dumnezeu. Dacă nu există iertare, viața merge spre iad. Ce este iadul? Este o existență însingurată. Oamenii în iad nu se văd față către față, nu există comuniune, ci numai dezbinare, izolare și singurătate”, a reliefat Preafericitul Părinte Patriarh Daniel.

„Iertarea este viață”

Iertarea pe care o primim de la Dumnezeu este viață, neiertarea este moarte, de aceea starea raiului sau a iadului „începe în inima omului din timpul vieții”, a mai spus Patriarhul României.
„Dacă omul primește iertare și iartă la rândul său, se schimbă situația în familie. Când membrii familiei certați ajung la dorința de împăcare, de iertare reciprocă, se schimbă viața, devine frumoasă, încetează certurile și încep sfătuirea, cuvântul, faptele cele bune. Asemenea în societate, când oamenii se iartă, așa cum Dumnezeu îi iartă pe ei, începe o nouă viață, se umanizează societatea. Dacă, însă, oamenii cultivă ura, vrajba, dezbinarea, atunci societatea intră într-un fel de existență chinuită, săracă duhovnicește și oamenii se dezumanizează, se înrăiesc. De aceea, omul iertător seamănă cu Dumnezeu, iar poporul îl numește «omul sau pâinea lui Dumnezeu». Iertarea din Evanghelia de astăzi nu este doar o simplă atitudine individuală, ea privește comunitatea, oricât de mică ar fi ea, familie, Biserică, societate, popor sau popoare - umanitatea întreagă. De aceea, noi nu ne putem împărtăși în biserică decât numai după ce am cerut iertare celor pe care i-am supărat sau ne-au supărat și așa, împăcându-ne cu semenii noștri, ne împăcăm cu Dumnezeu și ne împărtășim din iubirea milostivă și iertătoare a lui Hristos, Care nu răspunde la răutate cu răutate, ci cu bunătate. Aceasta este iubirea dumnezeiască”, a spus Părintele Patriarh Daniel.

Preafericirea Sa a precizat că, de va fi mai mare dorința de răzbunare, decât cea de iertare, „să cerem ajutorul lui Hristos ca să aducă în locul urii și răzbunării din sufletul nostru iubirea milostivă și iertătoare”, iar în rugăciune să cerem iertarea lor și a noastră. De asemenea, a explicat că „darea pe mâna chinuitorilor până la plătirea datoriei” înseamnă că omul poate trece „prin mai multe încercări și chinuri, până când se pocăiește, își cere iertare și devine milostiv. Nu este vorba aici de chinuitori care chinuie pe cineva în închisoare, ci chinuitorii sunt adesea și lucrările conștiinței pentru binele pe care am fi putut să-l facem și nu l-am făcut, întrucât doream mai multă răzbunare”.

La finalul cuvântului de învă­ță­tură, Patriarhul României a felicitat pe maicile și pe părinții duhovnici din obștea monahală pentru lucrarea misionară pe care o desfășoară și a dăruit mănăstirii 1 kg de tămâie din Oman, mai multe cărți istorice și duhovnicești apărute la editurile Patriarhiei Române, iar credincioșilor iconițe cu chipul Maicii Domnului.

În semn de recunoștință pentru prezență și binecuvântare, maica stareță a Mănăstirii Pasărea, stavrofora Mihaela Costache, a dăruit Preafericirii Sale un buchet cu flori.