Adevărata dragoste de oameni

Argumentul crucial al celor care refuză cre­dința în Dumnezeu este că, prin felul lor de a gândi, omul devine singurul punct culminant al existenței și al preocupărilor globale, fie ele etice, culturale sau sociale. Respectul pentru om, susțin aceiași atei, este coloana vertebrală a dezvoltării unui ideal umanist universal. Ni se pretinde, și ateii ne-o cer, să ne reorientăm în felul cum gândim și cum acționăm către un singur ideal, cel al „binelui universal”, care nu este, însă, niciodată clar definit meto­dologic. Această supremă treaptă a unei fericiri perpetue se concepe ușor la nivel utopic, ea fiind, însă, imposibil de aplicat la nivel practic. Umaniștii atei dezvoltă un univers al dorințelor, un catalog clar definit și exhaustiv al intențiilor bune și nobile. Când se încearcă transpunerea în practică a acestui catalog, care ne-ar aduce fericirea absolută, ne aflăm imediat în pragul catastrofei iminente. Oamenii sunt mult prea diferiți pentru a avea idealuri identice, definite și apoi aplicate în practică conform unui numitor comun simplificat la minimum, care nu satisface decât o concepție puerilă despre nevoile fiecăruia. Libertatea individuală se exclude dintr-un asemenea sistem de valori și încercarea de a te folosi de ea este aspru pedepsită. Un exemplu halucinant al acestei concepții de umanism fără Dumnezeu, dar văzut ca fenomenală rezolvare a nevoilor și dorințelor individuale, au fost sistemele dictatoriale pe care, din fericire, omenirea le-a depășit. Toți cei care în acele timpuri de teroare gândeau liber, dorind să restabilească normalitatea unei vieți demne pornite din principii sănătoase de logică elementară, erau găsiți vinovați pentru sabotarea „binelui comun” și pedepsiți aspru. Nu avem voie să uităm ceea ce s-a întâmplat!

Credința în Dumnezeu previne asemenea aberații institu­ționale prin elaborarea unui ideal de conviețuire ce se bazează pe adevărul existențial al prezenței lui Dumnezeu. Preafericitul Părinte Patriarh Daniel ne vorbește despre forța spirituală a credinței în Dumnezeu. Dumnezeu ne iubește! Iubirea dumnezeiască pentru noi, fiii și fiicele sale, nu este o concepție teoretică inventată de un gânditor oarecare obsedat de do­rința de a fi original cu orice preț. Dovada acestei iubiri pă­rintești este libertatea individuală, posibilitatea fiecăruia de a-și alege felul cum își gândește și își organizează propria viață. Ca o ironie absolută, libertatea poate să fie folosită chiar și elaborând sisteme de gândire ateiste, ce susțin cu emfază orice aberație legată de absența lui Dumnezeu. Prin forța spirituală a credinței în Domnul, Părintele Patriarh Daniel înțelege esența apropierii omului de Dumnezeu, care oferă tăria de a face față încercărilor și ispitelor care ne apar în viață. Beneficiem de sprijinul divin. Alegem liberi și demn să primim dragostea dumnezeiască și doar așa avansăm cu ajutorul Sfintei Biserici pe calea mântuirii. Mântuirea înseamnă viața veșnică. Pentru Preafericitul Părinte Patriarh Daniel această forță spirituală a credinței în Dumnezeu nu este o concepție teoretică. Și el se inspiră din puterea cre­dinței Sale. În concepția Preafericirii Sale, omul este, de asemenea, plasat ca subiect central și punct culminant al întregii activități universale. Dar omul umanismului creștin nu este individul impersonal, însingurat și văzut ca noțiune teoretică. Preafericitul Părinte Daniel consideră umanismul ca fiind certitudinea datorită căreia iubirea divină pentru noi reprezintă conturul și justificarea oricărei acțiuni practice. Fiind așezată sub semnul Sfintei Cruci, întreaga Sa activitate este încununată de succes, ea fiind programatic spre folosul oamenilor. Noi suntem beneficiarii activității sale neobosite. Personal sunt fericit și onorat să fiu un credincios al Bisericii Ortodoxe Române sub păstorirea binecuvântată de Dumnezeu a Preafericitului ­Părinte Patriarh.

Să ne trăiți întru mulți ani, Preafericirea Voastră!