Alegerile locale: părintele dă, partidele politice primesc

▲ Putem afirma că electoratul a repus pe agenda dezbaterii publice problema participării preoţilor la administrarea treburilor comunităţilor locale, pentru a echilibra, oarecum, percepţia asupra actualei clase politice ▲

La începutul acestei luni, Sfântul Sinod a hotărât ca preoţii care doresc să participe la viaţa comunităţii în calitate de consilier local sau judeţean o pot face candidând numai ca independent la alegerile locale, pentru ocuparea unui post de consilier local sau de consilier judeţean independent. Decizia vine după ce, în anul 2004, Sfântul Sinod adoptase Hotărârea 410 de a interzice implicarea clerului în politică, în urma unor propuneri pe această temă din zona Transilvania. Potrivit prevederilor Hotărârii 410/2004, preoţii nu aveau voie să facă politică în calitate de membru de partid şi nici să candideze la alegerile locale sau generale, altfel riscând sancţiunea caterisirii. Măsura a fost aplaudată la acea vreme, atât de societatea civilă, cât şi de clasa plitică.

Între timp, situaţia a evoluat spre realităţi la care nimeni nu se gândea în anul 2004, când s-a adoptat hotărârea susmenţionată. Pe de o parte, dispariţia preoţilor ortodocşi din spaţiul dezbaterilor cu miză politică (deşi preotul nu face politică în cadrul comunităţii, ci activitate misionar-socială) a favorizat cultele protestante şi neoprotestante, care nu au adoptat hotărâri asemănătoare, permiţându-le pastorilor să candideze şi să activeze în consiliile locale şi judeţene, tribune de unde vocile acestora erau extrem de sonore. Pe de altă parte, în ultimii 12 ani, s-a înregistrat o continuă degradare a imaginii clasei politice în ochii electoratului, astfel încât, la această oră, Parlamentul (ca instituţie fundamentală a democraţiei) figurează în sondaje, la capitolul credibilitate, pe ultimele locuri. Biserica se menţine, în schimb, pe primul loc în absolut toate sondajele realizate. Într-un fel, putem afirma că electoratul a repus pe agenda dezbaterii publice problema participării preoţilor la administrarea treburilor comunităţilor locale (comunale, orăşeneşti sau judeţene), pentru a echilibra, oarecum, percepţia asupra actualei clase politice. Propunerea de a permite candidatura preoţilor numai ca independenţi pentru consiliile locale a venit tot din zona Transilvania şi a fost adoptată exact ca o soluţie de a îmbunătăţi relaţia alegătorilor cu reprezentanţii acestora din consiliile locale şi judeţene.

După cum era de aşteptat, opinia publică, dar şi reprezentanţii partidelor politice au reacţionat pozitiv la ultima hotărâre a Sfântului Sinod, înţelegând că un preot ales consilier independent nu ar face decât să menţină echilibrul atât de necesar în dezbaterea şi adoptarea unor hotărâri în interesul comunităţii locale.

Apariţia preoţilor pe listele electorale la alegerile locale poate genera surprize majore. De exemplu, în unele comune, un preot poate primi mai multe voturi decât cel mai important partid, deşi preotul, pentru a deveni consilier, are nevoie de un număr de voturi cel puţin egal cu coeficientul electoral din respectiva circumscripţie.

Să luăm ca exemplu o comună cu 4.800 de suflete, unde funcţionează un consiliu local format din 13 consilieri. Presupunem că 3.900 de alegători votează pentru consiliul local după, cum urmează: preotul din comună (independent) - 1.560 de voturi, Partidul A - 1.170 de voturi, Partidul B - 780 de voturi, Partidul C - 390 de voturi, respectiv preotul - 40%, Partidul A - 30%, Partidul B - 20%, Partidul C - 10%. Dacă cei 3.900 de alegători au votat pentru ocuparea celor 13 posturi de consilieri, rezultă un coeficient electoral de 300, acesta fiind numărul minim de voturi pentru ca un candidat (partid) să obţină un mandat de consilier. În cazul de mai sus, preotul, deşi a câştigat 40% din voturi, obţine doar mandatul pentru care a candidat şi va avea o pondere a votului în consiliul local de numai 8%, pierzând restul de voturi primite (1.260, în exemplul de mai sus), care se vor atribui celorlalte partide, după metoda „celui mai mare rest“. După redistribuirea restului de voturi, ponderea finală în consiliul local va fi următoarea: Partidul A - 38% (creştere cu 8%), Partidul B - 31% (creştere cu 11%), Partidul C - 23% (creştere cu 13%), preotul 8% (pierdere de 32%).

Trebuie să recunoaştem, dacă acredităm doar exemplul de mai sus, că vor fi situaţii în care un preot va avea un mandat de încredere din partea comunităţii locale mult mai mare decât puterea de vot pe care o va deţine în consiliu. În acelaşi timp, legitimarea de către electorat a partidelor în consiliu va fi mai mică decât puterea de vot pe care o vor deţine. Adică, toate vor primi „de la părintele“ voturi, prin redistribuire. Poate vor primi, odată cu aceste voturi, şi echilibrul, bunul simţ, abţinerea de la lăcomie, ruşinea faţă de semeni, atât de necesare în prezent în consiliile locale, judeţene şi nu numai.