Amintiri despre un coleg de altădată

Povestea începe în anul 1985, când l-am întâlnit la Seminarul Teologic de la Mănăstirea Neamț pe tânărul Constantin Muha.

Originar din ținutul sfinților, al poeților, muzicienilor și pictorilor - Botoșani, venise la Mănăstirea Neamț dând glas unei lăuntrice chemări. Trecuse prin exigențele de atunci ale examenului la singura școală de teologie din Moldova, unde numărul pe un loc al celor care sperau să devină elevi era de vreo 30, iar exigența promovării era aprigă.

Provenea dintr-o familie credincioasă, iar mătușa lui, stavrofora Iulia Aramă, era de multă vreme stareța cunoscutei Mănăstiri Dragomirna. La umbra ctitoriei Mitropolitului Anastasie Crimca, Costel își petrecuse multe vacanțe, așa că venirea la Seminar a fost mai întâi o bucurie personală și apoi una a familiei. Era familiarizat cu termenii bisericești, cu muzica și tipicul, astfel încât i-a fost ușor să aprofundeze în anii de Seminar cunoștințele de teologie ale învățăturii de credință dobândite de timpuriu.

Mi-l amintesc, în pofida anilor mulți care au trecut, ca pe un om inimos, vesel, prietenos și bun coleg, nu doar pentru cei din clasa lui, ci pentru întregul Seminar, întrucât cele cinci clase ale școlii constituiau o familie, într-un loc în care elevii nu mergeau la casa părintească vreme îndelungată. În clasa lui, coordonată de părintele profesor Teoctist Caia, Constantin Muha s-a distins prin disponibilitatea oferită colegilor și cred că a înțeles încă de pe atunci valoarea prieteniei. Doi dintre colegii lui de clasă slujesc în prezent departe de țară, în Statele Unite ale Americii, iar altul, Adrian Nechifor, care avea și el inimă bună, săritor și jertfelnic, a trecut din lumea aceasta în plină tinerețe și afirmare.

În primele zile ale anului 1990, șoptiri neprietenoase s-au adresat și elevilor Seminarului Teologic de la Mănăstirea Neamț. Au fost în zilele acelea rătăciri și cuvinte care s-au spus la supărare, chiar dacă ar fi avut temei, cum se întâmplă când apele repezi și învolburate lovesc (nimicesc) totul în calea lor.

La Facultatea de Teologie „Dumitru Stăniloae” din Iași ne întâlneam în fiecare zi, la biserică, la cursuri și cu alte prilejuri. Avea același optimism, la care s-au adăugat între timp chemarea și dragostea pentru muzică. Cânta la Sfânta Liturghie împreună cu alți iubitori ai psaltichiei, dar și ai muzicii corale. Vocea lui înaltă și cultivată nu putea fi trecută cu vederea. Era apreciat încă de pe atunci și interpreta diferite fragmente muzicale solo. S-a specializat în anii următori și a fost model pentru ucenicii mai tineri.

După ce s-a căsătorit, a fost hirotonit, ocupând de tânăr Catedra de Muzică și funcția de director al Seminarului Teologic din Dorohoi, până în vara anului 2020.

Într-un anumit fel a rectitorit această școală de teologie, iar numele lui s-a înscris în istoria Seminarului, alături de preotul Dumitru Furtună, cărturar și om al duhului, care împlinise aceeaşi misiune în urmă cu un veac. Îmi amintesc că a preluat conducerea școlii de la preotul Mihai Toma, fost protopop de Dorohoi.

Am fost împreună călător cu părintele Constantin Muha în Țara Sfântă, când Patriarhia Ierusalimului a hotărât proclamarea canonizării Sfântului Ioan Iacob în ianuarie 2016, la mulți ani după ce Biserica Ortodoxă Română împlinise acest lucru (1992). Printre participanții la evenimentul atât de important al Bisericii noastre, părintele Constantin Muha a făcut parte din delegația cinstitoare a Sfântului nostru conațional. Păstrase același entuziasm, deși anii trecuseră oarecum, avea aceeași bucurie a slujirii, a cântării și a călătoriei pe urmele pașilor Domnului. Am slujit la Sfânta Liturghie, am fost primiți în audiență de Patriarhul Teofil al III-lea al Ierusalimului și al întregii Palestine, și, deși nu am avut la dispoziție foarte mult timp, ne-am închinat în mare parte la locurile importante ale vieții și activității Mântuitorului Iisus Hristos.

Cu prilejul marilor sărbători ale Nașterii Domnului și Învierii, la zile pe care le considerăm ca fiind ale noastre, mesajul părintelui Constantin Muha nu întârzia să apară. Nu știu cum ținea minte atâtea amănunte, pentru a oferi bucurie altora. Era, și din acest punct de vedere, deosebit de atent.

Așa cum îi stă bine unui preot care își înțelege misiunea, părintele Constantin Muha s-a legat de ținutul slujirii sale, Dorohoi, și a pus mult suflet pentru Seminarul Teologic „Sfântul Ioan Iacob” și în general pentru locul unde a trăit şi a activat vreme îndelungată.

A împlinit douăzeci și cinci de ani de slujire ca profesor și director al Seminarului din Dorohoi și tot atâția ani de preoție, pastorație, dăruire, sârguință și misiune pe care îi simțeam neîncheiați... Dar neștiute sunt căile Domnului…

Îmi aduc aminte de cuvintele Mântuitorului: „Sunt unii, din cei ce stau aici, care nu vor gusta moartea, până ce nu vor vedea Împărăţia lui Dumnezeu” (Marcu 9, 1).

Moartea nu desparte rudeniile, colegii, prietenii și cunoscuții de cei care pleacă!