Ape tulburi

Ceva mai demult, ne-a atras atenţia titlul unui articol publicat în „Ziarul Lumina“, sub semnătura preotului prof. univ. dr. Vasile Răducă: astfel, textul cuprinzând tâlcuirea evangheliei din cea de a XVIII-a duminică de după Rusalii (având ca temă „Pescuirea minunată“) a căpătat titlul „Pescuitul în ape limpezi“, cu vădită adresă - polemică în cazul de faţă - la situaţia care se află la baza expresiei populare „a pescui în ape tulburi“. Trecem peste naraţiunea ce are ca încheiere celebra formulă prin care Iisus Hristos le conferă viitorilor săi apostoli statutul de „pescari de oameni“, adică de propovăduitori, pe faţă, cu inima deschisă ai religiei creştine - aceasta fiind semnificaţia sintagmei „ape limpezi“ din titlul la care ne-am referit. Căci, prin contrast, incriminarea apelor tulburi are la bază o practică de pescuit lipsită de fair play, pe care am invocat-o anterior explicând expresia.

În linii mari, după descrieri ale unui naturalist, Mihai Băcescu, şi apelând la texte din Vasile Voiculescu şi Marin Sorescu, precizăm că este vorba de tulburatul, cu intenţie, a unei ape stătătoare; ca urmare, nămolul pătrunde în branhiile peştilor, care, neputând respira, ies la suprafaţa apei, de unde sunt lesne... culeşi de oricine, cu o sită sau cu diferite vase. În special Mihai Băcescu a descris acest „pescuit primitiv“ şi chiar l-a indicat ca posibilă sursă pentru crearea metaforei respective: această practică „trebuie să fi dat naştere vorbei «a pescui în apă tulbure»“. Vara, când apa scade, oamenii încep „în ştiolnă un soi de joc sui-generis, frământând bucată cu bucată fundul, spre a-i stârni mâlul“. Peştii sunt nevoiţi să iasă la suprafaţă în căutarea aerului, „nămolul stârnit înăbuşindu-i cu totul prin năclăierea branhiilor“. Iată şi descrierea lui Marin Sorescu: „cocoanele“ intervin, „cu ciurul, sita a rea, cu vreun geac rupt...“; „unii pescuiau şi cu mâna goală. / Era ameţit peştele, nu mai avea nici o snagă-n el“ (din vol. II al ciclului La Lilieci).

Pornind de la acest aspect din planul realiilor, expresia are semnificaţia de „a profita de o situaţie încordată, confuză, pentru a trage foloase“, de unde şi conotaţia depreciativă a enunţului, căci acest fel de pescuit nu mai este o „vânătoare“ propriu-zisă, în care între vânător şi vânat existau raporturi de „parteneriat“, „ritualizate“, fiecare fiind în situaţia de a-şi desfăşura agilitatea, într-o competiţie sui generis.

În plan etic, pornind de la formula „tehnică“, s-a marcat, apoi, deprecierea, desconsiderarea „uneltirii“ din relaţiile sociale, căci intervine şi preocuparea pentru cel care... tulbură apele la acest nivel, pentru a profita. Iată câteva contexte din discursul public actual, excerptate de pe internet, mai întâi cu privire la aşa-zisa ocupaţie: „Extremiştii pescuiesc în ape tulburi“; „Se anunţă un an foarte greu şi vremuri propice celor ce pescuiesc în ape tulburi“; „Nu-mi place să pescuiesc în ape tulburi. Nu este modul meu de a fi“. Peste tot, acţiunea este desconsiderată din punctul de vedere al moralei: „De texte legale incomplete sau pur şi simplu prost concepute profită din plin cei care pescuiesc în ape tulburi“. Dar, paralel, este căutat sau identificat şi uneltitorul: „Cine tulbură apele la Spitalul Judeţean Argeş?“; „Ambiţiile turistice ale Chinei tulbură apele“ (internaţionale); „X tulbură apele în PNL“; „Berezovski tulbură apele în Ucraina“ etc.

În sfârşit, originea expresiei ca un enunţ care preia descrierea unei realităţi din practici rurale mai vechi de peste tot este probată de existenţa unor formulări identice sau asemănătoare în diferite limbi europene, fără a fi vorba de împrumuturi (este vorba de poligeneză): de exemplu în franceză, pęcher en eau trouble (o expresie identică este şi în limba rusă, pe când corespondentele din spaniolă, en el agua turbia haze buen pescar, germană, in trüben Wasser ist gut fischen, sau din engleză, it is good Fishing in troubled Waters, subliniază faptul că acest tip de pescuit este avantajos.