Arhimandritul Veniamin Arhipescu, slujitor al Bisericii şi al Şcolii

Am descoperit într-o zi, la câţiva metri depărtare de locul unde se odihneşte întru nădejdea învierii şi a vieţii veşnice tatăl meu, o cruce veche şi modestă de pia­tră, pe care se distingeau cu greu câteva slove: Arhi­man­dritul Ve­niamin Ar­hi­pescu. Am privit cu mirare la mor­­mântul aflat altădată a­proa­pe de Biserica „Sfinţii Ar­han­gheli Mihail şi Gavriil“-Gră­dini (Tâmpeşti, adică de sub dealul Tâmpei) din Făl­ticeni, as­tăzi înghesuit şi oarecum eclipsat de cavoul cunoscutei familii Lo­vinescu, cel din urmă adău­gat, cred, după momentul înhu­­mării arhimandritului amintit.

Am întrebat în stânga şi-n dreapta, mai ales în lumea preoţilor fălticeneni, dar şi pe unii cărturari care s-au ocupat de istoria locurilor. N-am reuşit să aflu nimic. Nu-mi puteam expli­ca cum un arhimandrit, rar întâlnit şi acum, dar mai ales în urmă cu mai bine de o sută de ani, şi-a aflat odihna la Făl­ticeni, într-un târg de provincie al Moldovei, şi nu în cimitirul unei mă­năstiri. Am aşezat de câteva ori o lumânare la mormân­tul arhimandritului şi m-am gândit la singurătatea monahilor, dar şi la drumul greu pe care-l au de străbătut în viaţă şi adeseori chiar la momentul pă­răsirii acesteia.

La ziua pomenirii Sfântului Apostol Andrei - anul mântu­irii 2014 - enigma aceasta s-a dezlegat. Participam la săr­bătoarea Seminarului Teologic „Sfântul Apostol Andrei“ de la Galaţi şi am descoperit portretul unui monah venerabil cu inscripţia: „Arhimandritul Ve­niamin Arhi­pescu, fost director de Seminar al viitorilor preoţi de la Dunărea de Jos“. Din nou mi-am pus între­bări, cum a ajuns la Fălti­ceni un arhimandrit care a activat la Ismail şi Galaţi, împăr­tăşind tinerilor lumină din lumina lui Hristos.

Prin bunăvoinţa unor slujitori binevoitori de la Centrul eparhial şi de la Seminarul gălăţean (pr. Lucian Petroaia şi pr. Eugen Drăgoi), am aflat câteva date despre arhimandritul Veniamin Arhipescu.

Sunt ani mulţi de când a trăit şi activat, poate de aceea multe aspecte ale vieţii sale ­s-au pierdut.

Istoria Seminarului Sfântul Apostol Andrei din  Galaţi îl aminteşte în rândul dascălilor de frunte, iar o scriere închinată Şcolii de Teologie de la Dunărea de Jos îl prezintă ca pe un monah înţelept şi purtat prin lume.

Arhimandritul Veniamin Arhipescu (1823-1897), născut la Iaşi, s-a aflat printre clericii învăţaţi ai vremii sale, motiv pentru care i s-au încredinţat de-a lungul vieţii importante slujiri. Era absolvent al seminarului de gradul II, ale cărui cursuri le-a urmat ca bursier1. A fost catehet al districtului Sucevei2, arhimandrit la Mă­năstirea Slatina din Moldova, iar în anul 1851 era numit director al nou-în­fiin­ţatului Se­minar de la Huşi3. Îi vor continua lucrarea în fruntea acestei şcoli Nifon Bălăşescu (din 1853) şi arhimandritul Mel­chisedec Ştefă­nescu (din 1856), viitorul Episcop al Du­nării de Jos4. La 6 mai 1860 a fost numit preot deservent la Ca­pela română din Paris, printr-un ordin semnat de Mel­chisedec Ştefănescu, în calitate de ministru al cultelor5, slujind în capitala Franţei până în anul 1862. Când aminteşte de numirea de către ministrul cultelor, Mel­chi­sedec Ştefănescu, la 6 mai 1860, a arhimandritului Veniamin Arhipescu în funcţia de preot deservent al Capelei române din Paris, arhiereul Veniamin Po­citan scrie că „îl cunoştea de la Huşi, că arhim. Veniamin a fost un ucenic al Mitropolitului Veniamin Cos­ta­chi şi că fusese adus la Huşi de la Mănăstirea Slatina de către Meletie Istrati, când a fost ales Episcop al Huşilor. Aici i se încredinţase (sic!) diferite însăr­cinări delicate şi de încredere. La înfiinţarea seminarului a fost rector şi profesor; apoi a ocupat demnitatea de director al cancelariei episcopiei, iar acum era stareţ la Schitul Pârveşti (Tu­tova), unde ctitorii se făcuseră stăpâni, nevoind să respecte drepturile chiriarhului.“6

În perioada 1863-1864 arhimandritul Veniamin Arhi­pescu s-a aflat în fruntea unei insti­tuţii bisericeşti hibride, Duhov­­nicescul Con­sistoriu de Ismail, înfiinţată de Mi­tropolitul Sofro­nie în anul 1857. În această funcţie îi ur­mează arhimandritului Teoc­tist Scriban (1857-1863)7, viitor episcop.

Între celelalte însărcinări bisericeşti se numără şi cele de director al Cancelariei Epis­copiei Huşilor şi preşedinte al Consis­toriului8, stareţ la Schi­tul Pârveşti (astăzi mă­năstire de călugăriţe), jud. Vaslui, director din nou la Seminarul din Huşi (1868-1869); de aici se transferă la Seminarul din Râmnicu-Vâlcea (1870-1871), de unde este destituit9 şi vine ca profesor de religie la Liceul „V. Alecsandri“ din Galaţi (în­cepând din anul 1877 şi până în 189210). Din acest post s-a pensionat, stabilindu-se în Fălticeni, unde a şi încetat din viaţă11. „Până în 1877, după ce fusese predată de un ma­tematician, care onora şi orele de muzică - se consemnează într-o monografie recentă12 a Liceului gălăţean „Vasile Alecsandri“ - religia (în conjuncţie cu ştiinţa, cu morala, cu arta şi cu viaţa socială) consti­tuise o disciplină precum oricare alta. Dar acum 120 de ani (1877, n.n.), şcoala pri­meşte în cancelaria sa o personalitate a teologiei: pe directorul retras al seminarelor din Râmnicu-Vâlcea şi din Ismail şi fost superior al Capelei române din capitala Franţei, arhimandritul Ve­niamin Arhipescu. Copiii primesc atunci desluşiri în legătură cu miracolul naşterii creştine a poporului român şi sunt în­văţaţi să argumenteze (moral, ontologic, istoric, cosmologic, psihologic) existenţa divină. Şi iată cum într-o vreme când ţara, în sfârşit independentă, îşi plângea eroii, tinerii scriau şi dialogau despre nemu­rirea sufletului, despre Învierea lui Iisus şi deprindeau în şcoală, la fel cum altădată părinţii lor, concepţia creştină de viaţă“.

La Ismail a fost adus de Episcopul Melchisedec Ştefă­nescu. A fost director al Semi­narului Eparhiei Dunării de Jos din a doua jumătate a lunii noiembrie 1864 până la 30 octombrie 1868, când a preluat conducerea Seminarului din Huşi. La Ismail a predat ştiin­ţele religioase. În timpul directoratului său la Ismail s-a aflat în proces cu statul pentru nişte sume pe care le-a avan­sat, dar nu ştim exact despre ce este vorba13.

M-am bucurat mult să aflu, măcar în parte, istoria unui arhimandrit luminat, apropiat Episcopului Melchisedec Şte­fă­nescu, slujitor al Şcolii, dar şi misionar al românilor dincolo de hotarele ţării. Rămâne să înţelegem într-o zi de ce arhimandritul Veniamin Ar­hipescu a ales Fălticenii ca sălaş al ultimelor sale zile pă­mânteşti. Poate îl legau amin­tiri de Mănăstirea Slatina, voievodala ctitorie a lui Vodă Lăpuşneanu, ori aflase în acel loc oameni binevoitori care aveau să-i fie sprijin în zilele grele ale bătrâneţilor.

Arhimandritul Veniamin Arhipescu a trecut la Domnul la 17 noiembrie 1897 şi a fost îngropat în cimitirul Bisericii „Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil“ (Tâmpeşti), unde şi-au pregătit loc de veci alte multe personalităţi ale ţării şi ţinutului dintre dealuri şi livezi.

Note:

1 Econ. I. C. Beldie, Anuarul Seminarului Teologic „Sf. Andrei“ din Galaţi, p. 13.

2 Ibidem.

3 Veniamin Pocitan, Mo­mente din viaţa şi activitatea lui Melchisedec între anii 1856-1861, Bucureşti, 1936, p. 7.

4 Pr. prof. dr. Mircea Păcu­ra­riu, Istoria Bisericii Orto­doxe Române, în vol. cit., p. 230.

5 Veniamin Pocitan, Mo­mente din viaţa şi activitatea lui Melchisedec…, p. 56; idem, Biserica Ortodoxă Română din Paris, Bucureşti, 1941, pp. 114-116; Jean-Paul Besse, Lâéglise orthodoxe roumaine de Paris, Paris, 1998.

6 Arhiereul dr. Veniamin Po­citan Ploeşteanu, Momente din viaţa şi activitatea lui Mel­chi­sedec între anii 1856-1861, Bu­cu­reşti, 1936, pp. 62-63 (reedi­tare anastatică, Editura Mu­zeului de Istorie Galaţi, Galaţi, 2014).

7 Pr. Eugen Drăgoi, Ierarhi şi preoţi de seamă la Dunărea de Jos, 1864-1989, Editura Arhie­pis­copiei Tomisului şi Dunării de Jos, Galaţi, 1990, p. 11.

8 „Timpul cât a fost director al episcopiei (Huşilor, n.n.) a ajutat seminarului să facă un pas înainte şi să adauge corpului didactic profesori cari se dovedesc din ce în ce a fi mai bine pregătiţi“. Cf. Econ. I. C. Beldie, Anuarul Seminarului Teologic „Sf. Andrei“ din Galaţi, p. 13.

9 Al. T. Dumitrescu şi G. M. Ionescu, Istoria seminarielor preoţeşti din Buzău, Curtea de Argeş, Huşi, Ismail…, pp. 26, 59, 62.

10 Gh. V. Chiricuţă, prof. D. D. Şoitu, prof. L. Bourceanu, Monografia Liceului „Vasile Alecsandri“, Galaţi, Galaţi, 1967, p. 130.

11 Moise N. Pacu, Amintiri bisericeşti şi culturale din Basarabia sudică, p. 842; pr. Eugen Drăgoi, Ierarhi şi preoţi de seamă la Dunărea de Jos, 1864-1989, Ed. Ar­hiepiscopiei Tomisului şi Dunării de Jos, Galaţi, 1990, pp. 248-249.

12 Dr. Virgil-Nistru Ţigănuş, Istoria unui sentiment, Ed. Naţional, 1997, p. 21.

13 Al. T. Dumitrescu şi G. M. Ionescu, Istoria seminarielor preoţeşti din Buzău, Curtea de Argeş, Huşi, Ismail…, p. 61.