Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×
Acasa Opinii Repere și idei Avva Ammun Nitriotul

Avva Ammun Nitriotul

Galerie foto (1) Galerie foto (1) Repere și idei
Un articol de: Paul Siladi - 25 Feb, 2014

Avva Ammun Nitriotul, care face parte din prima generaţie de monahi egipteni, nu este foarte bine reprezentat în Pateric, unde avem doar trei scurte apoftegme despre el. În „Istoria Lausiacă“ şi în „Istoria monahilor din Egipt“ îi este acordat mai mult spaţiu. Biografia avvei Ammun este una aparte. S-a născut într-o familie nobilă şi bogată, dar a rămas orfan de mic şi a fost silit să se căsătorească devreme. Îşi converteşte soţia şi trăieşte cu ea în curăţie timp de 18 ani. În acest timp se întreţine cultivând balsa. În cele din urmă pleacă în pustie, iar soţia lui transformă casa într-o mănăstire. Călugăria celor doi nu a presupus ruperea totală a unui faţă de celălalt pentru că au continuat să se vadă unul pe celălalt până la sfârşitul vieţii, o dată la doi ani, pe muntele Nitriei.

Ammun este cel dintâi care zideşte două chilii la Nitria, luând astfel fiinţă comunitatea nitriotă, care în perioada ei de maximă înflorire va ajunge la 5.000 de vieţuitori. Tot avva Ammun, sfătuit de Antonie cel Mare, întemeiază comunitatea de la Chilii, ceva mai la sud.

Ammun a fost un harismatic, văzător cu duhul, asemenea celorlalţi mari Părinţi. Mai mulţi dintre ucenicii săi se regăsesc între numele mari ale Patericului: Veniamin, Macarie Alexandrinul, Pamvo şi Pior. Biserica îl pomeneşte în 4 octombrie.

Avva Ammun a fost un ascet care s-a ostenit mult cu nevoinţa. Cu toate acestea, nu a ajuns să se bucure de o faimă ca aceea a prietenului său, avva Antonie. Iar bătrânul avvă când este întrebat îi lămureşte limpede sursa acestei diferenţe: „Fiindcă eu Îl iubesc pe Dumnezeu mai mult decât tine“. Valoarea ultimă la aceşti mari Părinţi care şi-au topit trupul în asceză şi nevoinţă nu a fost niciodată efortul depus, ci dragostea de Dumnezeu.

A doua apoftegmă despre avva Ammun Nitriotul îl are în prim plan pe avva Pimen, cu care Ammun întreţine un scurt dialog despre atenţia care trebuie avută faţă de cuvânt. Îi zice avvei Pimen: „Ori de câte ori mă duc la chilia vecinului sau vine el la mine pentru vreo trebuinţă, ne sfiim să vorbim unul cu altul, ca să nu se strecoare vreo vorbă străină“.

O asemenea atitudine este însă a celor tineri, pentru că despre cei bătrâni, avva Pimen zice: „Bătrânii înaintaţi şîn virtuteţ nu aveau nici o vorbă goală sau străină în gură, pe care s-o spună. Dacă e neapărat nevoie să vorbeşti cu vecinul, întreabă-l dacă vrea să-i vorbeşti din Scriptură sau din vorbele bătrânilor. Într-adevăr, dacă nu poţi să taci, mai bine să vorbeşti cu vorbele bătrânilor, şi nu din Scriptură, pentru că primejdia nu-i deloc mică în cazul celor din urmă“.

Atenţia acestor pustnici faţă de fiecare cuvânt rostit este extraordinară pentru că luau în serios avertismentul Mântuitorului: „Pentru orice cuvânt deşert pe care-l vor rosti, oamenii vor da socoteală în ziua judecăţii“ (Mt. 12, 36).

Observaţia finală a avvei Pimen este însă intrigantă. De ce este mai sigur să vorbeşti din cuvintele bătrânilor decât din Scriptură? De unde se naşte diferenţa dintre cele două categorii de cuvinte, din moment ce ambele ar trebui să fie traversate de acelaşi Duh? Iată şi un posibil răspuns. Cuvintele bătrânilor reprezintă rodul actualizării permanente a cuvintelor Scripturii. Fiecare efort ascetic al lor transpune în timp veşnicul Cuvânt al Domnului. De aceea medierea personală a Părinţilor face mai uşor accesibil conţinutul duhovnicesc al Scripturii. Iar cuvintele lor reprezintă mărturii ale unui traseu deja parcurs, pe care suntem şi noi invitaţi să păşim.