Babele din calendar

În articolul publicat săptămâna trecută le-am rămas dator cititorilor cu două informaţii; este vorba, mai întâi, de culoarea firelor de aţă împletite ale mărţişorului, aspect asupra căruia ne cere să revenim o cititoare (profesoară ardeleancă, preocupată de etnografie), iar, în al doilea rând, în legătură cu alte nume populare ale lunii martie, de care nu ne-am putut ocupa; aşadar, revenim.

Într-adevăr, surse etnografice din secolul al XIX-lea atestă faptul că şnurul de la mărţişor poate fi „în diferite culori“, dar nu oricare; alături de alb şi de roşu, simbolizând trecerea de la iarnă la primăvară, poate apărea verdele sau galbenul (simbolizând vara) şi negrul (toamna). Aceasta întrucât mărţişorul era menit să ferească de pârlit de soare faţa fetelor şi a femeilor, însă explicaţia respectivă reflectă momentul când obiectul devenise o podoabă; mai înainte, negrul avea rolul de a feri de negreală florile pomilor şi roadele acestora. Mărturii recente, asociind mai multe culori sau numai albul cu negrul, subliniază în special preocuparea pentru frumuseţe: cele (ori cei) care au purtat la gât un ban, cumpără de acesta vin roşu, pe care-l beau la iarbă verde, zicând că în cursul verii nu îi va înnegri soarele: „să nu se strice la obraz de soare, de mâzgă“; altfel, „cade pe ei smoala pe care o leapădă codrul“. Albul cu negrul au mai fost asociate şi în alt fel: mărţişorul se poartă „până vin berzele“ (păsări cu penele albe şi negre), iar atunci se aruncă asupra acestora şi se zice „na-ţi negreţele şi dă-mi albeţele!“.

O denumire populară a lunii, pornind de la martie, este şi „luna lui Marta“, „Marta cea cu nouă cojoace“. A fost înregistrată chiar o legendă despre o Baba Marta, numită şi Mărţişoara, care îşi dezbracă nouă cojoace, o contaminare evidentă cu Baba Dochia. Pornind de la acest personaj şi de la numărul cojoacelor purtate (care prin Banat şi în Moldova sporeşte până la douăsprezece!), primele zile ale lunii au fost numite babe („zi de martie întâi“ devenind „zi de babă-ntâi“). Zilele în discuţie au o bogată simbolică; de exemplu, dintr-o localitate din Oltenia s-a comunicat că primele patru zile ale lui martie reprezentau cele patru anotimpuri şi erau urmărite cu atenţie: „să vedem cum merge timpul; cică cum sunt zilele alea, aşa merge timpul“.

Potrivit unor credinţe înrudite, ele pot arăta şi auspiciile sub care se va desfăşura viaţa cuiva; de obicei fetele îşi alegeau (şi îşi mai aleg) o zi (sau mai multe) din cele fără soţ din cele nouă (ori şapte, dar şi douăsprezece) babe, pentru a-şi „afla soarta“, asemănătoare timpului: frumos, înnourat, ploios, furtunos etc. într-o localitate din Dobrogea s-a înregistrat credinţa potrivit căreia urmărind timpul în zilele de la începutul lunii poţi afla firea altor femei: a pune babe însemna a numi fiecare din cele nouă zile de la începutul lunii cu numele unei babe cunoscute, vădane; „dacă nu e timp bun, baba e rea“.

Actualitatea preia ironic tradiţia; astfel, pe internet găsim confruntări semnificative (ba chiar în romgleză „Babele are back in town“): scriindu-se despre „Babe şi prognoza meteo“, aflăm că, întrucât „prima jumătate a lunii va fi mai mult înnorată în Bucureşti,…babele de aici sunt urâte“, lucru de care ar trebui să ţinem seama, căci „venirea lunii martie nu înseamnă numai şnuruleţe şi floricele“.

De fapt, zilele numite babe, dat fiind personajul-păstoriţă la care ne-am referit anterior, par să dea valoare de simbol necazurilor ciobanilor porniţi prea devreme cu oile la păscut, la începutul acestei luni, care, nu întâmplător, mai este numită şi „luna lui traistă-n băţ“, denumire de a cărei explicaţie ne vom ocupa în articolul de săptămâna viitoare.