Sfânta Scriptură oferă o paletă largă de termeni și înțelesuri, contextualizări și perspective diverse cu privire la raportarea existențială a cuvântului „lege” la realitatea socială, religioasă,
13 Noi, 2024
Cămașa lui Dumnezeu
Ce mare hoțoaică era bunica! Zicea că nu mai știe să umble singură prin sat, dar cunoștea potecile spre cer ca-n palmă.
Aproape că nu era seară în care să n-o văd pregătindu-se de drum.
Încotro, bunico? o întrebam.
Până aci la Dumnezeu, îmi răspundea ea. Merg să-i pun un petic la cămașă.
Dacă nu mă iei și pe mine, să știi că te spun, i-am zis odată, chiar înainte să iasă pe ușă.
N-ai ce face tu acolo, a încercat ea să se opună.
Îți vâr ața în ac, i-am spus, sau ai uitat că ești oarbă?
Bine, s-a îmbunat dumneaei până la urmă, prinzându-mă de mână. Să nu cumva să-mi dai drumul, mi-a zis, că dacă te pierzi de mine n-o să mai știi să te întorci.
Și-am pornit cu bunica de mână spre cer.
Ea, învățată cu mersul pe aer, cu călcătură ușoară, ca de copil. Eu, alături de ea, cu umblet de om bătrân.
A trebuit să ne oprim pe la jumătatea drumului, ca să-mi trag nițel sufletul.
Să-l trag înapoi, c-o tot lua pușlamaua înainte.
Tu rămâi afară, am auzit-o pe bunica spunându-mi, când am ajuns.
M-am așezat îmbufnat pe prag. Pe pragul cerului, cum ar veni.
Într-adevăr, bunica îi cosea cămașa lui Dumnezeu.
Priveam printr-un ochi de geam înăuntru și-i vedeam.
Stăteau amândoi pe niște scaune mititele de lemn.
Stai să-ți cos și nasturele ăsta, a zis bunica înainte să se ridice.
Nu, S-a împotrivit Dumnezeu, ăsta e soarele, și-a deschis ușa, azvârlind nasturele acela pe cer.
Direct prin mine l-a zvârlit, astfel că soarele a rămas în locul inimii mele în piept, iar inima mea a răsărit în locul soarelui pe cer.
Ne-am înapoiat în mare grabă acasă, ca să nu bage mama de seamă că lipsesc.
De atunci Dumnezeu a mai chemat-o de câteva ori pe bunica la El.
Ultima oară, într-o seară de iarnă.
Am tot așteptat-o să vină îndărăt, însă ea nu s-a mai întors.
I-am văzut doar părul alb fluturând pe deasupra satului.
Era ca și cum urma să înceapă ninsoarea.
Pe la miezul nopții a răsărit soarele. Mi se întorsese inima în piept.
Ori de câte ori ninge, mi se întoarce, ca să-mi poată fi dor de bunica și să mă uit cu drag la cămașa lui Dumnezeu, pe care ea tocmai a spălat-o și a pus-o la zvântat pe câmp.
.jpg)
