Cămașa lui Dumnezeu

Ce mare hoțoaică era bunica! Zicea că nu mai știe să umble singură prin sat, dar cunoștea potecile spre cer ca-n palmă.
Aproape că nu era seară în care să n-o văd pregătindu-se de drum.
Încotro, bunico? o întrebam.
Până aci la Dumnezeu, îmi răspundea ea. Merg să-i pun un petic la cămașă.
Dacă nu mă iei și pe mine, să știi că te spun, i-am zis odată, chiar înainte să iasă pe ușă.
N-ai ce face tu acolo, a încercat ea să se opună.
Îți vâr ața în ac, i-am spus, sau ai uitat că ești oarbă?
Bine, s-a îmbunat dumneaei până la urmă, prinzându-mă de mână. Să nu cumva să-mi dai drumul, mi-a zis, că dacă te pierzi de mine n-o să mai știi să te întorci.
Și-am pornit cu bunica de mână spre cer.
Ea, învățată cu mersul pe aer, cu călcătură ușoară, ca de copil. Eu, alături de ea, cu umblet de om bătrân.
A trebuit să ne oprim pe la jumătatea drumului, ca să-mi trag nițel sufletul.
Să-l trag înapoi, c-o tot lua pușlamaua înainte.
Tu rămâi afară, am auzit-o pe bunica spunându-mi, când am ajuns.
M-am așezat îmbufnat pe prag. Pe pragul cerului, cum ar veni.
Într-adevăr, bunica îi cosea cămașa lui Dumnezeu.
Priveam printr-un ochi de geam înăuntru și-i vedeam.
Stăteau amândoi pe niște scaune mititele de lemn.
Stai să-ți cos și nasturele ăsta, a zis bunica înainte să se ridice.
Nu, S-a împotrivit Dumnezeu, ăsta e soarele, și-a deschis ușa, azvârlind nasturele acela pe cer.
Direct prin mine l-a zvârlit, astfel că soarele a rămas în locul inimii mele în piept, iar inima mea a răsărit în locul soarelui pe cer.
Ne-am înapoiat în mare grabă acasă, ca să nu bage mama de seamă că lipsesc.
De atunci Dumnezeu a mai chemat-o de câteva ori pe bunica la El.
Ultima oară, într-o seară de iarnă. 
Am tot așteptat-o să vină îndărăt, însă ea nu s-a mai întors.
I-am văzut doar părul alb fluturând pe deasupra satului.
Era ca și cum urma să înceapă ninsoarea.
Pe la miezul nopții a răsărit soarele. Mi se întorsese inima în piept.
Ori de câte ori ninge, mi se întoarce, ca să-mi poată fi dor de bunica și să mă uit cu drag la cămașa lui Dumnezeu, pe care ea tocmai a spălat-o și a pus-o la zvântat pe câmp.