Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×
Acasa Opinii Repere și idei Casa de amanet a viitorului

Casa de amanet a viitorului

Galerie foto (1) Galerie foto (1) Repere și idei
Un articol de: Ioan Valentin Istrati - 31 Ian, 2012

Dacă te plimbi pe stradă printr-un oraş din România, pe lângă tonetele cenuşii care au devenit un brand de ţară, dincolo de verticalitatea obscură a blocurilor comuniste sau de imprevizibilul aventuros al gropilor din caldarâm, poţi decela o amprentă spirituală a neamului, cu toate valorile, prejudecăţile sau virtuţile lui.

Dacă un om ar veni în România după 20 de ani, ar observa că formele de relief urban nu s-au schimbat fundamental, însă s-au cosmetizat grăbit, s-au pus paravane peste suferinţa de decenii, au apărut firmele luminoase care ascund sărăcia şi inegalitatea.

Mai mult decât atât, alături de farmacii (semne ale bolii nevăzute şi incurabile care bântuie prin ţară) şi de covrigării (semne ale anulării mesei în favoarea unui snack ieftin şi alert) au apărut băncile, acele clădiri sau spaţii locative acoperite de materiale metalice, sticlă, beton şi aluminiu, cu geamuri fumurii şi reclame imense, în care oamenii vin să-şi amaneteze viitorul.

Să nu mi se ia în nume de rău. Nu sunt adeptul întoarcerii medievale la troc sau la iarmaroc. Instituţiile bancare sunt o realitate necesară pentru echilibrarea balanţei pe care se află dorinţele şi putinţele noastre.

Ceea ce s-a întâmplat în ultimul deceniu - şi este o realitate prezentă pregnant în Europa de Est - este boom-ul economic fals, nesprijinit de producţie, ci de împrumut şi de creşterea nefirească a preţurilor, în care românul obişnuit s-a trezit în câţiva ani cu dublarea salariului, dar şi cu creşterea preţurilor tuturor lucrurilor, de la produse, la proprietăţi imobiliare. Românul a ajuns aşadar bogat, nu prin câştig, ci prin supralicitarea mincinoasă a avutului său. Crezându-se proprietar şi prosper, omul şi-a accentuat atenţia asupra celor materiale şi a început să dorească tot mai mult, pretenţiile sale crescând exponenţial şi în progresie geometrică. În faţa invaziei de device-uri tehnologice stimulate comercial de media, omul simplu a devenit doritor de avuţie. Existau mereu lucruri noi, tot mai frumoase, case mai mari, maşini mai rapide sau confortabile, avuţii promovate stăruitor prin toate venele de comunicare socială.

Şi omul, neavând cu ce să le cumpere, dorindu-le cu înverşunare, şi-a vândut timpul vieţii sale. Căci orice împrumut la o bancă este o secundă de bucurie, iar apoi zeci de ani de rambursare dificilă, uneori imposibilă, a sumei împrumutate, cu dobânzi şi comisioane cât încape.

Omul a inventat aşadar comerţul cu timp, şi-a vândut viitorul pentru o casă mai frumoasă sau un televizor mai subţire. Este un amanet al propriei vieţi, asta în eventualitatea că o vei trăi, pentru o clipă de împlinire psihologică.

Odată cu venirea crizei, care este de fapt retragerea unei părţi semnificative a banilor din circuit, valoarea tuturor lucrurilor a început să scadă. Preţurile caselor s-au înjumătăţit, proprietăţile au devenit bunuri superflue, investiţiile s-au năruit. Ceva a rămas neclintit: datoriile uriaşe ale oamenilor şi firmelor, care trebuie plătite cu credincioşie, cu toată povara lor.

Această situaţie arată o friabilitate spirituală evidentă. Virtutea, smerenia şi milostenia au fost scoase din ecuaţie, pentru a le înlocui cu valoarea de piaţă, orgoliul avuţiei şi profitul net. Comorile din cer, obţinute prin rugăciune şi dărnicie, au fost înlocuite subtil cu oarece conturi prin bănci. Şi ne mai mirăm că tristeţea este boala generalizată a acestei lumi.

Întoarcerea la rugăciune, ca vorbire nelimitată cu Părintele ceresc, reeşalonarea propriilor datorii către cei săraci, care sunt bancherii împărăţiei lui Dumnezeu, adâncirea în iubire de fraţi, desprinderea de pasiuni trupeşti care ne devorează timpul şi fiinţa, mulţumirea pentru fiecare clipă sau răsuflare de viaţă cred că sunt remediile tristeţii omului contemporan.