Citirea, cale spre rugăciune

„Ce este pentru purtări puterea rugăciunii, aceasta este pentru rugăciune citirea“ (Sfântul Isaac Sirul)

Deseori suntem sfătuiţi să citim cărţi duhovniceşti, un lucru cât se poate de bun şi folositor pentru sufletele noastre. Ceea ce ni se spune relativ rar este că esenţa unei citiri duhovniceşti nu este doar hrănirea minţii cu câteva informaţii utile în conversaţii ulterioare. Lecturile duhovniceşti presupun responsabilizarea persoanei care le efectuează şi creşterea spirituală a acesteia. Am ascultat în câteva rânduri mărturisirea unor profesori de teologie care spuneau că lecturarea unei cărţi scrisă cu ajutorul lui Dumnezeu te umple de o bucurie duhovnicească deosebită.

Citindu-l pe Sfântul Isaac Sirul, am avut ocazia să descopăr cât de importantă este lecturarea Sfintei Scripturi şi a altor scrieri ziditoare de suflet pentru rugăciune. Sfântul Isaac punea pe aceeaşi treaptă cele două osteneli, arătând legătura interioară existentă între ele. „Ce este pentru purtări puterea rugăciunii, aceasta este pentru rugăciune citirea. Orice rugăciune care nu e hrănită de lumina Scripturii este făcută după o cunoaştere trupească, chiar dacă cere lucruri bune“ (Cuvinte către singuratici, volumul III, Editura Deisis, 2003, p. 188). Sfântul Isaac ne arată aici valoarea educativă a citirii duhovniceşti. Aşa cum rugăciunea smerită ne educă purtarea faţă de aproapele nostru, tot astfel şi citirea duhovnicească ne ajută să dobândim o rugăciune mai puternică.

„Fără citire, mintea nu se poate apropia de Dumnezeu; aceasta atrage inteligenţa şi o îndreaptă în fiecare clipă spre El; prin înţelegerile ei o botează, depărtând-o de lumea trupească şi făcând-o să fie neîncetat mai presus de trup. Nici o altă osteneală nu-l face pe om să înainteze atât de mult cum face citirea. Dacă o practică cineva de dragul adevărului, va găsi în ea toate acestea şi altele asemănătoare“ (Cuvinte către singuratici, volumul II, Editura Deisis, 2003, p. 326). Sfântul Isaac Sirul ne face cunoscută puterea citirii duhovniceşti şi arată felul în care omul se poate spiritualiza prin aceasta. Este o condiţie esenţială în cele spuse aici: lectura să fie făcută „de dragul adevărului“, cu alte cuvinte să fie îndreptată spre cunoaşterea de Dumnezeu.

Orice lectură despărţită de dorinţa cunoaşterii de Dumnezeu se dovedeşte a fi nerodnică şi periculoasă. Dacă încercăm să învăţăm doar pentru noi înşine şi nu pentru a-i fi de folos Domnului, creştem orgoliul şi mândria inimii noastre. O asemenea citire afectează şi puterea rugăciunii noastre, care nu va mai putea avea aceeaşi smerenie ca înainte. Chiar şi citirea cărţilor bune nu ne ajută dacă este făcută cu gândul de a ne arăta înţelepţi în faţa tuturor. Singura posibilitatea de a transforma citirea într-un ajutor al rugăciunii este de a o face cu scopul de a-L cunoaşte mai bine pe Dumnezeu sau de a-I sluji mai eficient în propria meserie.

Sfaturile Sfinţilor Părinţi în privinţa citirii sunt numeroase şi ar merita mult mai mult timp pentru a fi discutate fiecare în detaliu. Vom alege doar una dintre acestea. Ştim, spre exemplu, părerea Sfântului Vasile cel Mare exprimată în faimoasa „Omilie a XX-a către tineri“. Sfântul îi sfătuieşte pe tineri să citească şi scrierile autorilor profani, culegând cu grijă ceea ce este folositor sufletului şi trecând rapid peste lucrurile dăunătoare. „Trebuie să citiţi scrierile autorilor profani, aşa cum fac albinele: acelea nici nu se duc fără nici o alegere la toate florile, nici nu încearcă să aducă tot ce găsesc în florile peste care se aşază, ci iau cât le trebuie pentru lucrul lor, iar restul îl lasă cu plăcere. Noi, dacă suntem înţelepţi, să luăm din cărţi cât ni se potriveşte nouă şi cât se înrudeşte cu adevărul, iar restul să-l lăsăm“ (PSB, volumul 17, pp. 569-570).

Dacă păstrăm din lecturile noastre tot ceea ce poate fi legat de Dumnezeu şi rugăciunea noastră capătă o sporire. O citire atentă, adecvată scopului educativ al creştinului, nu poate lipsi din viaţa fiecăruia. Este necesar să posedăm un discernământ, iar acolo unde nu ne putem hotărî dacă să citim sau nu o anumită carte este bine să cerem sfatul părintelui duhovnic. Câteodată, anumite lecturi, chiar şi duhovniceşti, pot fi periculoase. Dacă încercăm hrana tare când încă suntem prunci spirituali, riscăm să ne rătăcim de la adevărata credinţă. De aceea, este necesar să şi discutăm ceea ce citim şi să încercăm să aflăm mai multe amănunte înainte de a osândi o scriere sau de a avea o stimă prea accentuată faţă de o carte, acolo unde nu este cazul.

Mai presus de toate, să nu uităm de rugăciune, regina tuturor citirilor, oceanul apropierii de Dumnezeu. Meditarea, lecturile sunt izvoarele mai mici care se varsă în ea. Să avem grijă ca apa să fie mereu curată şi rugăciunea nu va avea de suferit.