Colinda, între realitate şi denaturare

Din cele mai vechi timpuri oamenii şi-au ales diferite moduri de a-şi manifesta credinţa în Dumnezeu. Fie prin muzică sau artă, fie prin scrieri sau practici sacerdotale, oamenii au răspuns chemării lăuntrice de a fi mereu în comuniune cu Creatorul lor. Unul dintre aceste moduri legate de sărbătoarea naşterii Domnului Iisus Hristos este, pentru poporul român, colindul.

Întregul spectru al colindelor se poate înţelege ca o mică dogmatică vorbită şi trăită. În mod cert, colinda devine cea mai uşoară manifestare de învăţare a adevărului bisericesc, tocmai pentru că ea nu este îngreunată de formule sterile, de termeni tehnici, ci ea reprezintă „creaţia de geniu“ a poporului care l-a simţit mereu aproape pe Dumnezeu.

Colinda nu este altceva decât o Evanghelie populară, o Biblie nescrisă a Naşterii Domnului. Mai mult de atât, această Biblie nescrisă este mărturisită de toţi cei ce o cântă şi de cei ce o ascultă, deopotrivă. Alţii transmit, alţii primesc şi toţi se împărtăşesc de comuniunea Adevărului, identificat în Persoana Mântuitorului Iisus Hristos. Dincolo de toate acestea, colindele unesc generaţii, unesc oameni şi mentalităţi diferite, toate pentru un singur scop: mărturisirea Celui care S-a născut în Betleemul Iudeii, pentru noi şi pentru a noastră mântuire.

În ce măsură ceea ce primim prin intermediul televizorului sau al radioului este conform cu mesajul colindelor? În ce măsură textul colindelor este pretat la muzica „modernă“? Şi mai mult de atât, în ce fel prezentăm şi transmitem mesajul Naşterii Fiului lui Dumnezeu în contextul actual? Sunt doar câteva întrebări pe care poate orice creştin cu credinţă şi cu bun simţ şi le pune atunci când stând în faţa televizorului sau ascultând radioul este asaltat de colinde cu melos „dance“ sau „pop-rock“, ca să nu spunem „manelistic“! Nu mai puţin şocantă este apariţia semi-dezbrăcată a lui Moş Crăciun în postura crăciuniţelor. Acesta este adevăratul Moş Crăciun? Acestea sunt adevăratele colinde ale poporului român care au insuflat veacurile, care au unit valori şi care au subliniat de atâtea şi atâtea ori credinţa în Dumnezeu?

Toate aceste interogaţii pot fi privite în mod cert ca fiind nefondate. Putem fi acuzaţi chiar de fundamentalism religios. Cine mă poate opri de la ascultarea colindelor actuale, indiferent de conţinutul şi de structura melodică? Nimeni, ar fi răspunsul… decât bunul simţ şi educaţia. Pe de altă parte, conţinutul literar al colindelor nu poate fi pretat „gusturilor“ aşa-zis moderne. Cum am putea să redăm prin muzică taina Întrupării? Printr-o muzică de petrecere sau printr-un ritm oriental sau occidental? Nicidecum, ci doar prin muzica conformă cu fondul literar, doar prin arta care are capacitatea să ajungă la inimile oamenilor pentru a le converti. Cum am putea reda simplitatea şi în acelaşi timp grandiozitatea evenimentului Naşterii? Doar prin muzica ce e însoţită de simplitate şi în acelaşi timp este pe aceeaşi linie cu textul.

Pentru cei mai mulţi creştini, colindul se trăieşte ca atare: ca un eveniment unic, în care simplitatea, bucuria şi smerenia se îmbină cu credinţa în Dumnezeu. Pentru ceilalţi… colindul se trăieşte ca o percepţie a consumismului: totul e de vânzare şi pentru vânzare, refuzând prin acceptarea acestei percepţii să mai sesizeze frumosul din grotesc. Astfel, se împlineşte aforismul patristic conform căruia ochiul rău şi deformat chiar şi pe cele frumoase le sesizează ca rele şi deformate. Dincolo de toate aceste observaţii realiste, în simplitatea colindei se sesizează simplitatea lui Iisus Hristos, Mesia cu chip luminos.

Colindele se adresează tuturor acelora care vor să probeze creştinismul nu sub forma ideologiei, a valenţelor sterile, a frazelor obscure şi alambicate, a literei care ucide, ci a celor care îşi asumă dinamic viaţa în Hristos, şi prin aceasta asumându-şi real şi participativ numele de creştin. Asumarea numelui de creştin reprezintă mărturisirea lui Hristos ca Dumnezeu-Omul care a primit pentru noi oamenii a Se întrupa din Sfânta Fecioară Maria. Or, colinda aceasta urmăreşte: să scoată mereu în evidenţă actul naşterii lui Mesia, Fiul lui Dumnezeu. Punând accent pe text, muzica nu face altceva decât să recreeze spaţiul eclezial. De aceea, se cere ca muzica să fie o imagine a Împărăţiei lui Dumnezeu, o poartă spre veşnicie şi o mică fărâmă din glasul îngerilor, şi nicidecum, o imagine a libertinajului, străină duhului colindei.

Credinţa şi minunile există în măsura în care credem şi ne împărtăşim de ele, dar bunul simţ în alegerea melodiei unei colinde mai există? Răspunsul… îl primim numai în măsura în care acceptăm adevărul, care nu poate fi decât Unul - Iisus Hristos!