Comunicare și taină

Fără doar și poate, tehnologia face parte din viața noastră și, de cele mai multe ori, lucrează și trebuie să fie în folosul omului. Nu ne putem închipui organizarea și funcționarea mijloacelor de transport aeriene și terestre fără ajutorul programelor electronice sau o zi din viața noastră fără a apela la comoditatea și necesitatea pe care ne-o oferă device-urile, care tind parcă să suprime inițiativa și fantezia umană în împlinirea lucrurilor cotidiene. Din punct de vedere teologic, libertatea omului este absolută și nimeni, nici chiar Dumnezeu Creatorul, nu o poate anula sau influența. De aceea, cu atât mai conștienți trebuie să fim de valoarea noastră în societate, mai responsabili și mai implicați în a controla aceste mijloace de comunicare, nu de a fi controlați de ele.

Se discută tot mai mult despre atacuri cibernetice, care pot fi cu greu contracarate și ale căror consecințe nu pot fi evitate și ne revoltăm cu toții, chiar și nespe­cialiști în domeniu, dar nu realizăm că noi facem de bună voie acțiunea de a da informații, în mod indirect, în mediul on-line, care până la urmă țin de intimitatea noastră, de taina persoanei noastre.

Mirajul mediului on-line s-a transformat pe nesimțite într-o patimă, foarte greu conștientizată. Încolțește astfel în mintea omului mândria, satisfăcută din plin pe nenumăratele rețele de socializare existente. Astfel, viața noastră devine o carte deschisă pentru întregul mapamond, căci o fotografie sau un gând, odată postate, poate ajunge în câteva secunde în cel mai îndepărtat colț al lumii. Metoda, ca modalitate de informare, nu este în sine un lucru rău, problema intervine când nu putem demarca linia de unde începe taina persoanei. Am ajuns să transmitem în mod public sentimente și acțiuni destinate exclusiv unei singure persoane. Oare nu dorim să fim văzuți, apreciați și cata­logați în funcție de ce transmitem, și atunci poate și conținutul mesajului este fabricat cu grijă, cosmetizat astfel încât să primească cât mai multe like-uri? Apare aici neiertătoarea sabie cu două tăi­șuri ce-și arată o față a neîncrederii totale vizavi tocmai de un mesaj care poate că este retușat și neconform realității sau fața unei încrederi oarbe, fără putință de probare, care de multe ori a dus la tragedii. De ce, de exemplu, scuzele unui părinte adresate copilului, care pe o perioadă a fost privat de dragostea și să zicem o mai slabă prezență a acestuia din cauza unui proiect care l-a solicitat trebuie exprimate public, în mediul on-line, unde nu doar adresantul are acces? Ne­greșit că are loc aici o conștien­tizare, materializată în final chiar cu o părere de rău, dar acțiunea în sine ar fi avut efectul maxim scontat doar printr-o întâlnire față către față, atunci mintea ar fi coborât în inimă și relația umană ar fi fost pe primul plan. Psihologia ne răspunde că avem nevoie de aprecieri, dar teologia creștină ne învață că binele făcut nu trebuie să aștepte răsplată. „Pentru că nu cel ce se laudă singur este dovedit de bun, ci acela pe care Domnul îl laudă” (II Cor. 10, 18), „iar cel ce se laudă, în Domnul să se laude”  (II Cor. 10, 17).

Ne-am întrebat vreodată care este procentul acțiunilor negative sau care ne dezavantajează ima­ginea, care sunt publicate cu intenție de către persoanele să­vârșitoare? Tindem să fim mereu în centrul atenției și să atragem aprecieri pozitive, în așa manieră încât, dacă terții nu o fac, transformăm noi persoana a III-a sg. în pers. I sg. și vorbim astfel de­spre noi ca și când cineva ne-ar prezenta. Așa a apărut conceptul „Selfie”. Acest termen, de origine engleză, a fost declarat în noiembrie 2013 de către Oxford English Dictionary ca fiind cuvântul anului. În limba engleză, este un derivat de la „self” + sufixul -ie, „self” însemnând „persoană/individualitate, individ/egoism/egocentrism”. Selfie este o fotografie autoportret, realizată digital, cel mai des pentru a fi postată pe rețele de socializare.

Se vorbește chiar despre Generaţia Selfie, care este o realitate, poate chiar un „fenomen”, o adevărată îepidemie” de narcisism și reflexul unei societăţi pline de vanitate, măcinată de nevoia de a fi în atenţia celorlalţi, de a îmbunătăţi imaginea de sine, de a se cunoaşte prin opiniile celorlalţi, punând accentul pe ideea de a plăcea oamenilor și nu lui Dumnezeu.

Un celebru jurnalist american, Will Storr, observa, în legătură cu selfie-urile şi cu Generaţia Selfie, că a devenit esenţial un fel de perfecţionism social, în sensul că îceea ce sunt eu depinde semnificativ de ceea ce gândesc eu că ar putea gândi ceilalţi despre mine”. Psihologii susțin că selfie-urile, în general, ar exprima nevoia de extrovertire, care, pe termen lung, poate să producă efecte negative, în sensul nepotrivirii dintre clișeu şi realitate, ceea ce poate duce spre depresie.

Au fost identificate de către mass-media occidentală și specialiştii în marketing digital şi comunicare niște nișe, precum Generația Selfie, Generaţia Z, K, care includ un anumit tip de tendinţe, valori sau pseudovalori prin care se definesc tinerii societăţii contemporane. Generaţia Z, Digital Intuitives, IGeneration sau „nativii digitali”, ar cuprinde tinerii atașați în mod excesiv de smartphone, cu ajutorul căruia afirmă (postează) tot ce-i defi­nește. Sunt pasionaţi de YouTube, de experienţe inedite, convingerea lor fiind că diversele rase şi religii pot coexista, motiv pentru care sunt numiţi şi pluralişti.

Generaţia K, potrivit scriitoarei Noreena Hertz, tinde să înglobeze şi Generaţia Z  şi se caracterizează, pe de o parte, prin pasiunea pentru tehnologie și nou, dar în plan afectiv este marcată negativ, de anxietate, generată mai ales de teama de viitor, de neîncrederea în instituţiile tradiţionale, de singurătate. Generaţia Selfie este conceptul care îi înglobează pe toţi aceşti tineri, care, dincolo de un posibil narcisim, par a fi călăuziți de deviza: „Do it yourself”. O generaţie care, în mare parte, neagă tradiționalismul in­s­tituționalizat și vrea să-şi con­-s­truiască destinul altfel decât li se recomandă de către părinţi, școală sau stat, relaţionările fiind în mare parte pe reţelele sociale, unde funcţionează deviza „Made by me, my selfie and I”. Aceasta generează acea atitudine egocentristă și lipsită de teomorfism, conform căreia putem să facem totul singuri, fără ajutorul Creatorului, anulându-se astfel pre­zența tainei  în viața cotidiană a fiecăruia dintre noi.

Concluzionând, am putea spune că în această lume virtuală este esenţial, ca persoană, indiferent de vârstă, să ştie că selfie-ul perfect nu există, că e o iluzie să încerci să oferi imaginea perfectă despre tine, atât timp cât nimeni nu-i perfect, să nu faci din dorinţa de expunere publică o obsesie, spre binele personal şi al celorlalţi și nu în ultimul rând trebuie să căutăm în noi înșine, dar și în cei de lângă noi, chipul lui Dumnezeu care se manifestă în mod tainic, unic și personal. Așadar, trebuie accentuată taina ca mod de viețuire în Hristos și Biserică, să eludăm falsa și superficiala comunicare și să nu uităm că scopul nostru este să facem lucruri bine plăcute lui Dumnezeu, nu oamenilor.