Contribuție internațională de excepție a unui biblist român

Anul trecut, pr. dr. Cos­min-Daniel Pricop, asistent la disciplina Studiul Noului Testament la Facultatea de Teologie Ortodoxă din București, și-a publicat la Editura Mohr Siebeck din Tübingen teza de doctorat susținută la Universitatea din Frankfurt în 2014 sub îndrumarea profesoarei Ute Eisen: „Die Verwandlung Jesu Christi. Historisch-kritische und patristische Studien” („Schimbarea la Față a lui Iisus Hristos. Studii istorico-critice și patristice”). Lucrarea a apărut în colecția „Wissenschaftliche Untersuchungen zum Neuen Testament 2. Reihe” (Cercetări academice la Noul Testament, seria a II-a) 422, Ed. Mohr Siebeck, Tübingen, 2016. Teza părintelui Pricop are ca temă întâlnirea dintre studiile biblice răsăritene și apusene, luând ca studiu de caz pericopa Schimbării la Față a Mântuitorului din Evanghelia după Marcu.

Contribuția sa înseamnă nu numai o mult așteptată pozițio­nare ortodoxă față de metodologia aplicată Sfintei Scripturi în mediul academic protestant și catolic, ci și încercarea de a contura la nivel științific metoda folosită de Sfinții Părinți în operele lor exegetice care sunt fundamentale pentru Biserica răsăriteană.

Într-o primă parte a lucrării (capitolul 2), pr. Pricop analizează pericopa Schimbării la Față folosind metodologia istorico-critică, dezvoltată în special în Apus: critica textuală, analiza textului (cu mai multe etape: deli­mitarea pericopei, analiza lingvistică și sintactică, analiza semantică și analiza narativă), critica literară (adică cercetarea integrității textului și a raportului sinoptic), înțelegerea speciei literare și a contextului de viață, critica tradiției, critica redactării și a compoziției. Contri­bu­ția sa se remarcă și la acest nivel, insistând, spre deosebire de alți bibliști moderni, pe tra­diția vetero-testamentară care a stat la baza narațiunii marcane, în special teofania de care s-au bucurat Profetul Moise și Profetul Ilie pe Muntele Sinai (pp. 123-125).

În a doua parte a lucrării, în capitolul 3, pr. Pricop evaluează maniera în care fostul profesor Ulrich Luz din Berna a încercat, prin analiza istoriei receptării textului biblic, să redescopere importanța Sfinților Părinți în exegeza biblică. Plecând de la metoda de cercetare propusă de Christina Metzdorf și aplicată de către aceasta la sistematizarea exegezei patristice despre pericopa izgonirii zarafilor din Templu (pp. 159-164), biblistul român se oprește la trei mari exegeți patristici: Origen, Sfântul Ioan Hrisostom și Fericitul Ieronim. Alegerea celor trei exegeți este foarte pertinentă. Origen rămâne exponentul Școlii alegorice alexandrine, iar Sfântul Ioan Hrisostom, al școlii rivale din Antiohia, care insista nu pe alegorie, ci pe sensul gramatical și pe tipologie. Dar, în măsura în care acești doi exegeți scriu în limba greacă, Fericitul Ieronim este exegetul prin excelență din apusul de limbă latină. Capitolul 4 al lucrării este dedicat tocmai cercetării modului în care cei trei exegeți antici se raportează la textul biblic al Schimbării la Față.

În capitolul 5, pr. Pricop formulează concluziile la care a ajuns în decursul lucrării. Constată că din partea ortodocșilor a lipsit nu numai formularea unei metodologii de cercetare a Scripturii, ci chiar și sistematizarea metodei exegetice aplicate textului scripturistic de către Sfinții Părinți (p. 330). Apreciază apoi că între metoda istorico-critică și cea patristică sunt apropieri, dar și deosebiri, insistând pe complementaritatea celor două abordări. Dar contribuția cea mai importantă este identificarea actualizării drept specificul exegezei patristice: textul biblic nu rămâne la stadiul de obiect de cercetare, ci este adus în actualitate, propus în fața ascultătorilor ca model al întâlnirii cu Dumnezeu (p. 332).

Lucrarea pr. Pricop înseamnă nu numai reîntoarcerea la exegeza patristică drept bază pentru orice demers de sistematizare a hermeneuticii biblice ortodoxe, ci și accesul la forurile academice internaționale și intrarea în dialog cu maniera apuseană, academică, de cercetare și înțelegere a Sfintelor Scripturi. Înseamnă așadar deopotrivă deschiderea către spațiul academic al bibliș­t­ilor din întreaga lume, cât și evidențierea propriei identități ortodoxe prin întoarcerea la valorile patristice.