Cortina de sticlă: Fără poveşti, lumea ar fi tare săracă

▲ Soarta prozei lui Marius Tupan e, într-o altă ordine, foarte semnificativă pentru modul în care se construiesc şi se demolează ierarhii de valori pe criterii extraliterare ▲

În atmosfera veselă a Sărbătorilor din decembrie se insinuează, iată, şi tristeţi precum aceea a trecerii la cele veşnice a lui Marius Tupan, prozator, publicist, dramaturg, director al Fundaţiei şi revistei „Luceafărul“. Fişa sa bibliografică adună unsprezece cărţi de proză (din care şase, în trilogiile „Coroana Izabelei“, 1982 şi „Batalioane invizibile“, 2006) şi trei volume de teatru. Miezul scrisului lui Marius Tupan rămâne, însă, proza înţeleasă totdeauna ca operă de ficţiune, rod al fanteziei autorului: „fără poveşti, lumea ar fi tare săracă“, spune, cu dreptate, un personaj din romanele sale. Cărţile publicate după 1990 şi, mai ales, trilogia „Batalioane invizibile“ dovedesc faptul că Marius Tupan a rămas printre puţinii prozatori de azi fideli registrului şi modalităţilor care l-au consacrat, astfel încât, din acest punct de vedere, puţine lucruri s-au schimbat în ultimele sale romane, faţă de, să zicem, textele din cartea de debut, „Mezareea“, apărută în urmă cu mai bine de treizeci de ani. Iată ce scria criticul şi istoricul literar Marian Popa despre prozele acelui volum: „«Mezareea» conţine textele unui stilist, capabil să realizeze o atmosferă magică, să mitologizeze realitatea şi să fenomenalizeze subtil mituri şi eresuri“, evidenţiind „poezia realului şi poetizarea lumii prin cuvinte“. Romanele ultime îşi asumă aceste judecaţi ale criticului, după trei decenii, adăugând însă un spor evident prin ştiinţa construcţiei specifice romanului şi prin structurarea atentă a substanţei epice în jurul alegoriei şi parabolei. „Batalioane invizibile“ este o „utopie“, povestea unei lumi închise într-un crater numit Şipote; comunitatea şipotenilor a fugit de lumea „războinicilor“, s-a ascuns pentru a testa un alt fel de a (supra)vieţui: a scăpat, deocamdată, de gloanţe, e adevărat, dar nu şi de adversităţi, unele mai perfide şi, în orice caz, la fel de fatale pentru că, iată, „falansterul“ de la Şipote repetă întocmai dinamica (şi mecanica) jocului puterii. Relaţiile sociale sunt raporturi de forţă între categorii numite „băştinaşi“, „pacienţi“ (cei care fac masa amorfă a „poporului“) şi un punct de comandă (cu un „comandant suprem“) unde se află „stăpânii“; ei comunică mai ales prin intermediul „veneticilor“, oameni străini, aduşi de stăpâni pentru a îngriji „pacienţii“. Semnele de recunoaştere sunt destul de limpezi; ne aflăm într-o lume perfectă în declaraţii şi proiect, surpată însă pe dinlăuntru de „stăpâni“; utopia craterului numit Şipote (cu un peisaj familiar presei de altădată: „Vinurile Şipotei au balsamul întremător al vieţii tumultuoase, lanurile unduitoare n-au nevoie de atâtea ploi pentru a da roada cât vrabia, iar fructele, zemoase şi parfumate, nu-şi vor găsi vreodată egal pe lume“) este distrusă de venirea veneticilor şi de acţiunea stăpânilor pentru a triumfa, fireşte, antiutopia lor.

Fin portretist şi specialist în demontarea mecanismelor care declanşează o anume senzaţie ori stare, construind cu abilitate intriga şi arhitectura romanelor, Marius Tupan rămâne credincios, în proza şi în teatrul său, parabolei, alegoriei şi simbolului, oricâte voci ar fi anunţat ritos, în ultimii aproape douăzeci de ani, sfârşitul limbajului esopic. Jurnalist „de baricadă“ el însuşi, Marius Tupan cunoaşte însă bine toate zonele minate de la hotarul care desparte cele două tipuri de discurs. Adevărul pe care îl exprimă jurnalistul rămâne a fi sugerat de către prozator, iar pentru asta, parabola, alegoria şi simbolul sunt, orice s-ar spune, elemente esenţiale ale unui discurs literar articulat. Soarta prozei lui Marius Tupan e, într-o altă ordine, foarte semnificativă pentru modul în care se construiesc şi se demolează ierarhii de valori pe criterii extraliterare: unii îl laudă peste măsură (cineva i-a consacrat chiar o monografie), alţii îl desfiinţează cu aceeaşi patimă. Bunul simţ şi lectura critică a cărţilor ne spun că Marius Tupan e un scriitor important, un prozator interesant şi un dramaturg care îşi aşteaptă regizorul şi actorii.