Cu Ruxandra Grigorescu despre „frici şi Frică“

Galeria Anticariat Curtea Veche, din Strada Franceză nr. 54, este deschisă până la 25 iunie, celor care vor să admire instalaţia semnată de artista Ruxandra Grigorescu. Expoziţia cu tema "frici şi Frica" "vorbeşte" oricui vrea să audă - într-un limbaj original - prin intermediul celor câteva ţesături, icoane, picturi şi printr-o serie de obiecte personale. "Lumea intră la expoziţie să vadă pitură, nu este pictură, este un suflet", mărturiseşte pictoriţa.

"Pentru mine, fricile sunt necazurile sau grijile. Frica este grija pentru suflet. O rezolvare pentru ceea ce simţeam eu să spun a venit de la părintele Marchiş. Înainte de Paşti, nu mai ştiam încotro s-o iau… Mă tot plângeam şi el mi-a spus: "Ruxandra, acestea sunt frici, nu sunt Frica". Şi mi-a adus aminte că Frica vindecă fricile", spune artista.

"Nu judec pe nimeni, mă judec pe mine"

În viaţa fiecărui om sunt zile cu soare, dar şi zile cu nori. Depinde de tipul de personalitate al individului, de puterea şi de credinţa acestuia pentru a reuşi să înlăture momentele dificile, inerente, sau, din contră, să le prelungească, ajungând astfel la o stare interioară încordată, aparent fără ieşire. Aparent.

Pentru o succintă exemplificare, să luăm "cazul" Ruxandra Grigorescu, care, în căutarea unei ieşiri, a unei soluţii pentru depăşirea unor frici (griji) dintr-o perioadă a existenţei, a apelat la resorturile sale artistice, şi-a reactivat starea creatoare cu atâta smerenie încât, după cum singură spune, a ieşit "o spovedanie în public". Mai exact: "Am încercat ca temele fricilor să fie cât mai personalizate, ca să nu judec pe nimeni, să mă judec pe mine".

Artista vorbeşte din proprie experienţă despre beneficiul simplificării problemelor vieţii la una singură, cu atât mai mult cu cât soluţia salvatoare este soluţia cea mai ieftină, cea mai grea, dar cea sigură. Este vorba despre Frică sau despre grija pentru suflet.

Prima vitrină în care Ruxandra Grigorescu "se expune" este o încercare de a-şi asuma o vină, cauzată de un viciu, în speranţa că va reuşi să scape de acesta din urmă. Asemenea întregii expoziţii, "această vitrină este un cine-vérité. Nu am vrut să mă falsific, nici într-un sens, nici în altul", punctează pictoriţa. Trebuie spus că intenţia artistei nu este nici pe departe de a-l tulbura, de a-l nelinişti pe cel care priveşte. Tocmai de aceea expoziţia în ansamblul său păstrează limitele decenţei, ale bunului simţ şi ale respectului pentru vizitator.

Raiul, ţara şi ţăranul

"Vitrina numărul doi este tot un paliativ greşit, dar este mai puţin nociv", consideră Ruxandra Grigorescu. Avem de-a face aici cu reviste pentru amenajarea spaţiilor interioare, exterioare, a spaţiilor perfect umane, locuite, pentru grădină şi casă. "Aceste reviste uneori sunt dulci, alteori sunt kitsch. O ofertă de viaţă fără griji, care este o utopie, o păcăleală până la urmă", completează pictoriţa.

În vitrină apar şi nişte perne, cu trimitere la sufletul ţărănesc, care are parte de odihnă mai profundă, pentru că este chintesenţa unui popor întreg care a visat, a muncit... De asemenea, toate ţesăturile ţărăneşti expuse sunt reprezentarea momentului de tihnă al femeii. Potrivit doamnei Grigorescu, "toate ţesăturile lucrate de mâna femeii sunt o viziune a Raiului, în fond. Peste tot apar pomul din mijlocul Edenului, oamenii, păsările. E bine ca ţăranul să nu fie amputat de tot dorul lui pentru Rai, pentru grija şi rostul lui de zi cu zi. Mărturisesc că al doilea pilon al sufletului meu este ţara, ţăranul. Este o dorinţă în continuarea celei a lui Horia Bernea, care spunea ceva frumos la deschiderea Muzeului Ţăranului Român, iar parafrazat sună cam aşa: precum Samurcaş a clădit palatul pentru ţăran, el se redeschide astăzi pentru ca ţăranul să se regăsească. Este foarte important, pentru că, într-o anumită treaptă a generaţiei noastre, toţi suntem ţărani."

Straturi de realităţi în conlucrare

Cât priveşte intervenţiile artistei pe ţesăturile ţărăncii, aceasta le numeşte "realităţile mele", despre care spune: "Încerc să fie minimale, pentru că vreau să existe diferenţa între mine şi geniul feminin anonim de la ţară".

În proximitatea ţesăturilor apar nişte perdele. "Sunt perdelele casei mele, ale interiorului. Dacă dau perdeaua, la un moment dat, mă înfurie, şi atunci văd roşu. Furia este o vină mare, un izvor de lucruri grele. Dacă eu mă tulbur, pot tulbura la rândul meu, răspândind realitatea pe care o văd. Degeaba răspândesc o realitate grea, pentru că sunt prea mică. Poate e şi un îndemn: de a se aduna la un moment dat mai multe suflete mici care să facă ceva mai mare. Eu m-am văzut acolo în pagina de ziar o rândunică jumulită. Paginile de jurnal sunt nişte realităţi suprapuse. Fiecare suntem straturi de realităţi la care conlucrăm. Uneori iese ceva bun, sau măcar folositor într-un sens."

Următoarea lucrare, pâinea cea de toate zilele, are un dublu sens. Este o grijă pentru pâinea zilnică, pentru care ne rugăm, şi pe care avem datoria să o căpătăm şi să o merităm pentru noi şi cei din jurul nostru. Dar este şi o pâine spirituală, în viziunea artistei.

Când a montat peretele cu ferestre, Ruxandra Grigorescu a ales să vorbească despre sine ca artist, fără să omită povestea dintr-un text semnat de scriitorul francez Jules Renard, al cărei tâlc merită descoperit.

Despre daruri, jertfă şi antidoturi

Ghidaţi de explicaţiile celei care a realizat expoziţia "frici şi Frica", trecem la un registru cu totul diferit, în care avem o vacă (redată nu în sens peiorativ) - "animalul cel blând care dăruieşte, dar care mărunţeşte tot ce creştem noi pentru ea. Asta mă trimite cu gândul la un text din Biblie, foarte greu de acceptat - Ecleziastul - în care ni se spune cât de fără rost sunt toate zbaterile noastre până la urmă. Este greu să suporţi ideea că efortul, ceea ce faci tu, e inutil. Nu este inutil. Totul este util, pentru că este dat de Dumnezeu. Dar vine implacabilul care schimbă, şi atunci trebuie să ştii că efortul tău are doar o fărâmă care se va păstra - cea primită în dar - şi pe care eşti dator să o dăruieşti. Nu ai voie să o păstrezi doar pentru tine". Despre animalul cel blând, artista mai spune că va veni şi timpul ei când se va jertfi, aşa cum fiecare fiinţă dată de Dumnezeu se jertfeşte. Jertfeşte şi se jertfeşte.

În clasa animalieră apare şi o pisică, simbol al permanentei atenţii. "Pisica doarme, are şi ea nevoie de somn, şi atunci vin şoarecii. Pisica sunt eu şi şoarecele tot eu. Trebuie să vină ceva din exterior ca să mă rod singură pe dinăuntru. Dualitatea e permanentă. Patologicul e o extremă. Să nu punem, însă, sub semnul lui o lume care funcţionează sub semnul dualismului", remarcă Ruxandra Grigorescu.

În expoziţia de la Galeria Anticariat Curtea Veche, artista vorbeşte despre boli, dar şi despre medicament. Din experienţa sa, antidotul se află la Dumnezeu: "A trebuit să trec prin boli ca să aflu că există acest medicament, nu pentru că l-aş merita, ci pentru că trebuie să ştiu şi trebuie să spun că există şi este grozav. Aproape Îl vezi pe Dumnezeu, care îţi dă ceea ce-ţi lipsea".

Cheia expoziţiei este icoana Sfântului Vasile cel Mare, pe care artista spune că a pictat-o pentru sine, pentru omul din interior. Cele sfinte sunt pavăză pentru noi toţi, mai ales că "uşa sufletului este deschisă. Nici nu are cum să se închidă vreodată. Nici când pare închisă sau încuiată. Există undeva iarba-fiarelor care deschide orice lăcăţel. Totul e să găseşti portiţa spre Rai."

*Expoziţia poate fi vizitată apelând în prealabil 0744351649.