Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×
Acasa Opinii Repere și idei Cu sau fără reverendă?

Cu sau fără reverendă?

Un articol de: Pr. Eugeniu Rogoti - 05 Feb, 2008

▲ Reverenda este o simplă uniformă, generalizată şi aceasta nu este esenţa preoţiei şi a lucrării clericului în biserică şi pe stradă ▲

Problema reverendei, deşi pare absolut banală („O porţi şi gata!“) a iscat multe controverse şi păreri diferite, de la o ţară ortodoxă la alta. Este clar că există diferenţe în ce priveşte purtarea reverendei între Grecia, România şi Rusia, dar voi încerca să schiţez câteva gânduri legat de acest subiect, căruia mulţi îi acordă o importanţă deosebită.

Din capul locului trebuie să spunem că reverenda este privită, ca şi barba, ca fiind semnul distinctiv al preotului, un fel de uniformă. Numai că, spre deosebire de uniformele militarilor, ale poliţiştilor sau ale medicilor, preotul ar trebui să poarte reverenda tot timpul. Din această perspectivă este privită uniforma preotului în Grecia, unde populaţia nu poate concepe cleric fără barbă sau reverendă.

Când vorbim de orice fel de vestimentaţie, vorbim, în fapt, de modă. Modă nu în sensul rău înţeles, actual, al cuvântului, ci despre modă ca tendinţă vestimentară a unei epoci. Reverenda nu este altceva decât „moda“ antică a oamenilor înstăriţi. Chiar în timpul Mântuitorului, în Imperiul Roman, şi nu numai, învăţătorii, negustorii, demnitarii, oamenii bogaţi purtau un soi de pelerină lungă, ceea ce le oferea prestanţă deosebită. Pantalonul, ca semn distinctiv al bărbatului, a intrat în uzul general mult mai târziu. Astfel, lunga perioadă de pelerine din istoria Europei a introdus şi uniforma preoţească-reverenda. Cu timpul însă, vestimentaţia celorlalţi oameni s-a modificat, astfel încât astăzi preoţii sunt singura categorie socială care mai poartă acea „pelerină“, croită în diferite moduri.

Ca şi în cazul bărbii, reverenda semnifică ceva pentru societate, este ca un semnal. Acest semnal este unul obişnuit şi poate provoca, ceea ce se şi doreşte de la purtătorul de reverendă, o anumită atitudine şi comportament – decent şi respectuos. Aşa ceva se întâmplă în ţările unde Ortodoxia e religie majoritară şi nu a fost interzisă. Din păcate, singurele ţări care corespund criteriului menţionat sunt Grecia şi Cipru. Acolo nimeni nu se uită chiorâş la omul în reverendă, cercetând-l dacă face sau nu ceea ce i se cade unei feţe bisericeşti. De aceea poţi auzi oameni care au fost în călătorie în aceste ţări povestind despre preoţi care stăteau la terasă, să bea un suc, fără ca nimeni să fie în vreun fel indignat. Dar aceasta nu neapărat din reverenţă faţă de personalul clerical, ci din simpla obişnuinţă.

Pe noi ne interesează mai mult societatea românească, unde ne desfăşurăm activitatea, în sens că trăim creştineşte. Da, românii sunt botezaţi în majoritate, românii mai merg la biserică, românii se mai interesează de spiritual. Însă românii nu sunt obişnuiţi să vadă preoţi în reverendă, la fel cum nu sunt obişnuiţi, în mare măsură, să fie civilizaţi. Lipsa de civilizaţie este o piedică reală în demersul preotului. Simpla apariţie a preotului în reverendă irită pe unii oameni. Reverenda a generat la poporul nostru atât de creştin şi superstiţii, dar şi gesturi dincolo de limita bunului simţ. Presupun că este mult mai inofensiv să porţi reverendă într-o ţară protestantă europeană, unde domneşte respectul pentru opinia celuilalt, decât în România ortodoxă. De fapt, mai bine am vorbi de toate ţările ortodoxe din fostul lagăr socialist. Propaganda atee a funcţionat atât de eficient încât repulsia faţă de preoţi a generaţiei în vârstă s-a transmis, fără vreo şcoală specială, şi la tineri. Peste aceasta a venit desigur şi democraţia „estică“ secularizată, care, de asemenea, nu prea doreşte clerici în primul plan.

Aşadar, cât de mult contează reverenda ca haină a preotului, în stradă, şi ce s-ar întâmpla dacă preoţii nu ar purta-o atunci când merg la cumpărături, în concediu sau în vizită la cineva? Acestea sunt întrebări la care nu se poate da un răspuns cuprinzător, căci viziunea asupra reverendei se schimbă de la un om la altul. Un lucru însă este clar: în România preotul în reverendă este mai mult o ţintă a privirilor judecătoare şi zeflemitoare decât a celor pline de admiraţie şi reverenţă.

Am vrut să atrag atenţia prin acest articol doar asupra faptului că reverenda este o simplă uniformă, generalizată şi că aceasta nu este esenţa preoţiei şi a lucrării clericului în biserică şi pe stradă. Vedem foarte bine că în societatea contemporană nu haina contează, ci spiritul omului, ceea ce are de transmis el, în fapt. Lumea secularizată se mai interesează de religie doar dacă aceasta oferă o alternativă reală, profundă la golul imens din sufletele oamenilor. Uniformele pot impresiona doar pe cei superstiţioşi sau superficiali.