Cum înţeleg budiştii creştinismul

Ca să vezi cum percepe un budist creştinismul sau ce reprezintă pentru el Iisus Hristos nu trebuie să mergi neapărat undeva în Asia sau în Extremul Orient; pentru că există destui budişti în Occident, fie că e vorba de cei care au migrat spre Europa, fie că e vorba de creştini convertiţi la budism.

În general, trei sunt categoriile celor care se raportează la creştinism prin atitudinea lor: unii îl resping fără nici un fel de explicaţie, alţii manifestă o deosebită disponibilitate spre dialog şi, în fine, cei care, după o experienţă budistă mai scurtă sau mai îndelungată, revin la propria tradiţie creştină. Mulţi dintre cei din această ultimă categorie afirmă că nu s-ar mai fi reîntors niciodată la creştinism şi valorile sale dacă n-ar fi cunoscut şi experimentat religiozitatea orientală. Foarte interesantă în acest sens este lucrarea lui Jörg Wichmann, apărută la Stuttgart, în 1992, intitulată Rückkehr von den fremden Göttern. Wiederbegegnung mit meinen ungeliebten christlichen Würzeln (Reîntoarcerea de la zeii străini. Reîntâlnirea cu rădăcinile mele neiubite).

„Orice hibridizare provoacă multă confuzie“

În această categorie a „călătorilor“ prin spiritualitatea şi religiile orientale întâlnim multe nume din lumea teologilor romano-catolici, deveniţi, de pildă, practicanţi ai meditaţiei Zen, călugări budişti sau un fel de hibrizi, pretinzând că sunt deopotrivă creştini şi budişti: Hugo Makibi Enomiya-Lassalle, Heinrich Dumoulin, Hans Waldenfels, Raimon Panikkar, Niklaus Brantschen, Willigis Jäger, Michael von Brück ş.a.

De asemenea, nu puţine sunt numele unor mari personalităţi budiste care înţeleg creştinismul şi valorile sale, încurajând dialogul cu acesta. De pildă, Dalai Lama (n. 1935), liderul spiritual al Tibetului şi deţinătorul premiului Nobel pentru Pace (1989), a scris o carte consacrată special dialogului dintre budism şi creştinism, o carte reprezentând o sinteză hermeneutică a discuţiilor pe care acesta le-a purtat cu auditoriul său creştin pe marginea unor texte din Noul Testament, în anul 1994, în cadrul John-Main-Seminar de la Londra (vezi Dalai Lama, Das Herz aller Religionen ist eins. Die Lehre Jesu aus buddhistischer Sicht, Hamburg, 1997).

Dincolo de deschiderea spre celelalte religii, Dalai Lama pledează pentru protejarea identităţii religiilor, subliniind că nici o mixtură „budist-creştină“ nu se justifică, fiind pură iluzie. Este ca şi cum, spune el, unui trup de oaie i s-ar pune un cap de yak (Ibidem, p. 17). Dacă cineva este creştin, trebuie să rămână un bun creştin; după cum tot la fel, dacă cineva este budist, să rămână realmente budist, pentru că orice hibridizare provoacă multă confuzie (Ibidem, p. 103 sq.).

La rândul său, în acelaşi context, Lama Thubten Yeshe (1935-1983) a publicat o foarte interesantă carte, intitulată sugestiv Gedanken eines tibetischen Lama über Weihnachten (Reflecţii ale unui Lama tibetan cu privire la Crăciun), apărută la Berlin, în anul 2000. În această carte, între altele, el subliniază că semnificaţia deosebită a Crăciunului constă în faptul că, „în această zi, noi putem percepe exact natura sfântă a lui Iisus în propriul nostru suflet, respectiv în spiritul nostru. Aceeaşi putere de care dispunea Iisus o putem dezvolta şi atinge treptat şi noi“ (Lama Thubten Yeshe, Gedanken eines tibetischen Lama über Weihnachten, Berlin, 2000, p. 41 sq.). Pentru ca mai departe să afirme: „Ceea ce am citit în Biblie corespunde, ca semnificaţie, învăţăturilor budiste cu privire la răbdare, compasiune şi transformarea individualismului în iubirea faţă de ceilalţi oameni“ (Ibidem, p. 39).

„Buddha este un model, dar nu un Mântuitor ca Iisus“

Foarte sugestivă privind felul în care un budist percepe creştinismul azi este şi atitudinea pe care călugărul Zen din Vietnam, Thich Nhat Hanh (n. 1926), o exprimă faţă de Iisus Hristos în cele două cărţi publicate pe această temă, respectiv Lebendiger Buddha, lebendiger Christus. Verbindende Elemente der christlichen und buddhistischen Lehren (Buddha plin de viaţă, Hristos plin de viaţă. Elemente de legătură între învăţăturile creştine şi budiste), München, 1995, şi Dialog der Liebe. Jesus und Buddha als Brüder (Dialogul iubirii. Iisus şi Buddha ca fraţi), Freiburg i. Br., 2000.

El consideră că imaginea lui Iisus Hristos, aşa cum este ea reprezentată în iconografia creştină, respectiv răstignit pe cruce, este una care-L nedreptăţeşte pe Hristos, pentru că nu transmite celor ce-L privesc nici un fel de bucurie şi pace interioară (vezi Thich Nhat Hanh, Dialog der Liebe, p. 46). Cu toate acestea, el este convins că, dacă Buddha s-ar fi născut în mediul în care S-a născut Hristos, „ar fi fost şi el răstignit“ (Idem, Lebendiger Buddha…, p. 77).

În perspectiva dialogului între cele două religii, T. N. Hanh apreciază că acesta trebuie încurajat şi sprijinit nu doar de dragul budismului şi creştinismului, cât mai degrabă al umanităţii (Idem, Dialog der Liebe, p. 157). Întâlnirea dintre Buddha şi Iisus Hristos, afirmă el mai departe, trebuie să devină o speranţă pentru lume. „Trebuie să oferim ocazia ca Buddha şi Iisus să se întâlnească în fiecare dintre noi în orice moment“ (Ibidem), prin tot ceea ce este bun, prin tot ceea ce istoria, de-a lungul timpului, a păstrat şi conservat pentru veacurile viitoare.

Aceasta nu înseamnă nici pe departe că dialogul dintre creştinism şi budism ar avea alt scop decât acela al apropierii între oameni, pentru că, în cele din urmă, aşa cum o recunoaşte însuşi Setlur Rangaswamy, predicator budist al comunităţii Maha Bodhi, cunoscută în toată lumea, în discuţia sa cu prof. H. G. Pöhlmann de la Osnabrück, „Iisus nu este Buddha. Buddha e un mare învăţat, dar nu Dumnezeu ca Iisus. Buddha este un model pentru noi, dar nu un Mântuitor ca Iisus. Cei doi nu pot fi comparaţi“ în această privinţă (H. G. Pöhlmann, Begegnungen mit dem Buddhismus. Dialoge, Erfahrungen und Grundsatzüberlegungen. Ein Beitrag zum interreligiösen Gespräch, Frankfurt a. M., 1998, p. 22).