Cum salvăm limba română?

Mai întâi de toate, de ce-ar trebui salvată?

Simplu, pentru că este atacată și asaltată, zi de zi, ceas de ceas și-n proporție de masă, într-un mod în care, dacă ar fi, o persoană, ar trebui deschise numeroase dosare de cercetare penală pentru agresiune.

Nu puțini au fost și sunt oamenii educați, bine intenționați și compe­tenți care s-au străduit și se străduiesc s-o apere, de la regretatul George Pruteanu la Radu Paraschivescu, și asta pe toate căile disponibile azi, de la articole și emisiuni ori măcar rubrici radio/TV până la podcasturi şi canale de youtube, dar lăudabilele lor eforturi nu sunt încă răsplătite pe măsură, așa cum, din păcate, nu par să aibă efecte de masă nici eforturile profesorilor din toate ciclurile de învățământ. Astfel încât ultima soluție - absolut necesară - este ca noi, toți cei care suntem îngrijorați sau chiar indignați de ce se-ntâmplă cu limba română, ling­viști sau nu, persoane publice sau nu, să ne angajăm în această campanie, fiecare după posibilități, de­sigur, dar orice luare de cuvânt contează. Chiar și - sau mai ales - în mediul privat, între prieteni, vecini, colegi, rude. Suntem tentați, dintr-o jenă prost înțeleasă, să trecem cu vederea derapajele lingvistice ale apropiaților, chiar când din excepții devin regulă, de teamă să nu-i supărăm și să părem condescendenți. E greșit. „Răul n-ar exista dacă oamenii buni nu l-ar lăsa să existe” se aplică și în domeniul, aparent minor, al limbajului de zi cu zi. Firește, depinde foarte tare de cum o faci: inadvertențele trebuie semnalate cu delicatețe, chiar cu un zâmbet, ca și când ai spune: „Asta e, se-ntâmplă oricui să mai greșească!” - alternativa fiind ceea ce mediul online numește „naziștii gramaticii”, adică oameni care pândesc la cotitură și, când comiți un typo, o greșeală de tipar, sau îți joacă o festă autocorrect-ul, sar la beregată de parcă ai fi omorât pe careva, și asta neapărat public, ca să te dea de rușine, când ar putea să-ți semnaleze eroarea pe mesaj privat.

Vorbesc, desigur, în primul rând despre importurile nejustificate de cuvinte din alte limbi. „Focusat” înseamnă fix „concentrat”, „Human Resources” = „Resurse Umane”, „computer” = „calculator” etc. Importurile inevitabile (hard, soft, mouse) nu le contestă nimeni.

Dar nu e numai atât, din păcate. Când ospătarul te-ntreabă „Ce doriți să serviți?”, ar trebui să-i spui (zâmbind) „Eu o să mănânc, de servit serviți dvs.”, iar când vedeți pe o ușă „Trage/Împinge”, luați-vă curajul să le sugerați celor de care depinde asta să adauge câte un „ți”, că la noi nu-i ca-n engleză, unde „you” înseamnă și „tu” și „voi”, și „dumneata” și „dumneavoastră”.

Pe clădirea istorică a celui mai celebru restaurant bucureștean scrie „Casa Capșa, fondat 1852”. Casa fondat?

Asta ca să nu mai vorbim - ba da, să vorbim - despre dubioase topici precum „categoriile defavorizate de populație”, ceea ce presupune că populația defavorizează categoriile - corect „categoriile de populație defavorizate”, sau de universalizatul „Eu, ca și inginer”, inventat pentru a se evita cacofonii („Eu, ca constructor”) care se pot evita altfel („Eu, constructor fiind”) și acum folosit oriunde.

Chiar și vehicularea „milioanelor” în loc de „sute” (la 20 de ani de la trecerea la „leul greu”!) ține tot de corecta folosire a limbii române. Invocarea inerției e discutabilă, de vreme ce agită „milioane” și tineri născuți după 2005...

Haideți să nu ridicăm din umeri când ne este atacată limba națională!