Cuvânt din amvon: Despre desăvârşirea creştină

▲ „De voieşti să fii desăvârşit, mergi, vinde-ţi averile tale şi le dă săracilor şi vei avea comoară în cer. După aceea, vino şi urmează-Mi“ (Matei 19, 21) ▲

Idealul fiecărui creştin pe pământ este mântuirea sufletului, adică dobândirea vieţii veşnice. Până la întruparea şi învierea Domnului nostru Iisus Hristos, nimeni nu se putea mântui, căci raiul era închis şi nu era revărsat peste lume harul Duhului Sfânt. De aceea, toţi drepţii Vechiului Testament aşteaptau izbăvirea sufletelor lor prin moartea şi învierea Fiului lui Dumnezeu.

Mântuirea, după învăţătura Sfintei Evanghelii şi a Bisericii Ortodoxe, se dobândeşte prin păzirea poruncilor date de Dumnezeu oamenilor, cuprinse atât în decalogul Legii Vechi, cât şi în Noul Testament, numit şi legea Harului. Orice creştin care doreşte să se mântuiască trebuie să săvârşească aceste trei condiţii: să aibă credinţă dreaptă în Dumnezeu; să aibă harul Duhului Sfânt, care se dă tuturor prin cele şapte Sfinte Taine ale Bisericii - Botezul, Mirungerea, Spovedania, Sfânta Împărtăşanie, Nunta, Preoţia, Maslul - şi să împlinească poruncile cuprinse în Sfânta Evanghelie. Fără aceste trei condiţii obligatorii, nu este mântuire. Una din ele dacă lipseşte, omul nu se poate mântui şi îşi pierde sufletul său, „care este mai scump decât toată lumea“.

Aceasta este mântuirea pe calea poruncilor, comună şi obligatorie tuturor oamenilor care cred în Dumnezeu şi doresc să moştenească viaţa veşnică. Dar mai este şi o altă cale de mântuire, mult mai grea, anume calea desăvârşirii creştine, pe care au mers toţi sfinţii, apostolii, mucenicii, ierarhii şi cuvioşii. Pentru că nu este obligatorie, ci benevolă, ea este numită în Sfânta Evanghelie calea sfaturilor evanghelice. Pe această cale merg de obicei călugării, sihaştrii, văduvele, creştinii care au o chemare specială de la Dumnezeu şi o evlavie deosebită pentru rugăciune, post, înfrânare, metanii, lacrimi şi sărăcie totală de cele materiale. Aceasta este calea sfinţeniei, a îndumnezeirii şi a unirii mistice cu Hristos.

Pentru a înţelege mai bine cele două căi de mântuire, să vă reamintim pe scurt textul Evangheliei de la Matei 19, 16-21.

Un tânăr bogat s-a apropiat de Iisus Hristos şi L-a întrebat: Învăţătorule bun, ce bine să fac ca să moştenesc viaţa veşnică? Iar Domnul i-a răspuns: Dacă voieşti să intri în viaţă, păzeşte poruncile! Şi îi aminteşte câteva din Decalog: Să nu ucizi, să nu fii desfrânat, să nu furi, să nu mărturiseşti strâmb, cinsteşte pe tatăl tău şi pe mama ta şi să iubeşti pe aproapele tău ca pe tine însuţi. Însă tânărul era un om credincios şi corect. De aceea a răspuns lui Hristos: Toate acestea le-am păzit din copilăria mea. (Matei 19, 16-20)

Acestea sunt câteva din poruncile principale care asigură mântuirea tuturor celor ce merg pe această cale. Şi tânărul din Evanghelie le păzea cu sfinţenie. Oare câţi tineri de astăzi mai împlinesc cu atâta credinţă poruncile lui Dumnezeu? Câţi dintre fiii şi fiicele dumneavoastră vă mai ascultă, merg la biserică regulat, se spovedesc, primesc Sfintele Taine, fac rugăciune seara şi dimineaţa, se păzesc de beţie şi desfrâu?

Dar tânărul din Evanghelie nu era mulţumit sufleteşte. El simţea că sufletul său dorea ceva mai mult, adică o viaţă mai înaltă, unită deplin cu Hristos. De aceea întreabă: „Ce îmi mai lipseşte?“ Până aici a fost calea poruncilor, obligatorie tuturor. De acum începe calea desăvârşirii, a urcuşului duhovnicesc spre Hristos, care nu este uşor de străbătut.

Şi iată ce i-a răspuns Mântuitorul Hristos: dacă voieşti să fii desăvârşit, du-te, vinde averea ta, dă-o săracilor şi vei avea comoară în cer; după aceea, vino şi urmează Mie (Matei 19, 20-21). Două lucruri îi cerea Hristos tânărului care dorea desăvârşirea: să se lepede de cele materiale, prin împărţirea averii la săraci, şi să urmeze lui Hristos, părăsind casa, rudele şi toate grijile pământeşti. Cine nu urcă ambele trepte ale desăvârşirii: lepădarea de cele trecătoare, adică sărăcia de bună voie şi urmarea lui Hristos, nu poate ajunge la treapta desăvârşirii. Dacă numai una o facem şi a doua nu, nu putem urma lui Hristos.

Fără o naştere duhovnicească din nou, fără dezbrăcarea de patimi şi de grijile lumii, nu ne putem îmbrăca cu haina unei vieţi noi în Hristos. Câţi oameni nu sunt săraci în lume şi chiar fără familie, dar nu urmează cu toată inima lui Hristos, pentru că nu se pot lepăda de patimile cele ascunse: de gândul mândriei, al slavei deşarte, al desfrânării, al iubirii de bani, al lenevirii şi mai ales al voiei proprii. Cine nu se leapădă de voia proprie şi de patimile ascunse din minte şi inimă, nu poate face voia lui Hristos şi nu-L va putea purta în inima sa plină de idolii patimilor. Unii ca aceştia nu pot urca pe scara desăvârşirii creştine. Printre aceştia se numără şi tânărul bogat din Evanghelie, care, auzind că i se cere să-şi dea averea la săraci pentru a urma lui Hristos, s-a întors întristat la casa sa. (Arhim. Ilie Cleopa, Predică la Duminica a XII-a după Rusalii)