De ce ar fi creştinismul „religia ieşirii din religie“ (II)

René Girard remarcă partea aşa-numit pozitivă a secularizării şi desacralizării survenite în epoca Luminilor. El susţine că, din acest moment, lumea creştină occidentală a căpătat mai multă libertate de acţiune, comparativ cu perioada precreştină sau chiar cu Evul Mediu. S-a crezut însă în mod eronat că acest proces ar fi rezultatul exclusiv al acţiunilor oamenilor, al geniului lor individual ori al geniului fiinţei umane în general. Din nefericire, în aceste condiţii, n-a crescut şi conştiinţa responsabilităţii omului faţă de lumea în care trăieşte. Astăzi, mai mult ca oricând, avem arme dintre cele mai sofisticate, dar avem puţin simţ de responsabilitate. Astăzi, pentru tot mai multă lume, religia este o idee străină de firea umană, ceva ce acţionează ca o constrângere asupra omului. Se ignoră, în consecinţă, faptul că omul este religios prin naştere, că religia face parte din fondul nativ ontologic al omului, că predispoziţia religioasă ţine de chipul lui Dumnezeu din fiecare dintre noi. Este şi motivul pentru care, afirmă René Girard (René Girard şi Gianni Vattimo, op. cit., p. 34), astăzi, mai mult ca oricând, ar trebui să ne punem întrebarea ce înseamnă să trăim într-o lume care pretinde, sus şi tare, că se poate lipsi de religie. Aceasta cu atât mai mult, cu cât, într-o lume tot mai secularizată, tot mai detaşată de Dumnezeu şi de valorile religios-morale, există riscul să se ajungă la o mare confuzie, ba chiar la anarhie. Şi de aici nu mai este decât un pas până la violenţă.

"Convingerea că ştiinţa ar înlocui religia e de acum depăşită…"

Dorind să scoată în evidenţă importanţa religiei pentru lumea de azi, acelaşi mare antropolog contemporan, René Girard (Ibidem, p. 42.), insistă asupra faptului că, în contextul actual, "religia înfrânge filosofia şi o depăşeşte ş...ţ, filosofiile sunt aproape moarte; ideologiile sunt aproape răposate; teoriile politice sunt pe sfârşite şi ele; convingerea că ştiinţa ar înlocui religia e de acum depăşită. Iar în lume se face simţită o nouă nevoie de religie". Lumea de azi va înţelege mai devreme sau mai târziu că trebuie să se întoarcă la religie, fiindcă va intui că toate cunoştinţele pe care le socotea definitive se vor fi dovedit dependente de paradigme istorice, de diferite condiţionări conjuncturale pe parcursul istoriei, cum ar fi cele de natură socială, politică, ideologică ş.a.m.d. Nimeni nu mai poate afirma în mod credibil că, din moment ce ştiinţa nu-L cunoaşte pe Dumnezeu, Acesta nu există. Mai cu seamă că lucrurile esenţiale ce caracterizează viaţa noastră, cum ar fi sentimentele, valorile, speranţele, nu fac obiectul ştiinţei. Acest Dumnezeu există cu certitudine; şi tocmai acest motiv l-a determinat pe filosoful german Heidegger să afirme cu tărie: "Numai un Dumnezeu ne va putea salva".

Fără a amesteca religia cu ştiinţa, René Girard este tot mai convins că omenirea se îndreaptă spre un viitor în care va exista "o tot mai mare acceptare" a ceea ce logicieni americani numesc common knowledge, simţul comun, "ca parte a cunoaşterii noastre comune şi că vom trăi într-o lume care va fi şi va apărea tot atât de creştină pe cât ni se pare astăzi de ştiinţifică". În viziunea renumitului antropolog, în cultura noastră de azi, "lumea se află în pragul unei revoluţii care va merge dincolo de orice expectativă" şi se va îndrepta "spre o schimbare faţă de care renaşterea ni se va părea un nimic" (Ibidem, p. 51).

Şi ca să încheie dialogul său cu Girard, filosoful Gianni Vattimo revine la spusele lui Marcel Gauchet, care afirma că religia creştină ar fi "religia ieşirii din religie", în sensul că modernitatea n-a fost şi nu este altceva decât "un vlăstar creştin pe care creştinismul oficial n-a voit să-l recunoască" (Ibidem, Ibidem).

De ce ar fi creştinismul "religia ieşirii din religie"(I)